Sindicatul Național

al Lucrătorilor de Penitenciare

LEGE-CADRU nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

LEGE-CADRU nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

(la data 28-iun-2017 actul a fost promulgata de Decretul 580/2017 )

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I: Dispoziţii generale

SECŢIUNEA 1: Dispoziţii comune

Art. 1: Obiectul de reglementare

(1)Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.

(2)Prezenta lege creează cadrul legislativ pentru:

a)dezvoltarea unui sistem de fundamentare a politicilor salariale în sectorul bugetar şi de supraveghere a aplicării acestora;

b)dezvoltarea unui sistem de distribuire a resurselor bugetare alocate pentru cheltuielile de personal, prin stabilirea salariilor de bază în sectorul bugetar, în vederea promovării performanţei individuale;

c)remunerarea persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică.

(3)Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt şi rămân, în mod exclusiv, cele prevăzute în prezenta lege.

(4)Prin contractele colective de muncă/acordurile colective de muncă şi contractele individuale de muncă nu pot fi negociate salarii sau alte drepturi de natură salarială în bani sau în natură care excedează sau contravin prevederilor prezentei legi.

Art. 2: Domeniul de aplicare

(1)Dispoziţiile prezentei legi se aplică:

a)personalului din autorităţi şi instituţii publice, respectiv Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, autoritatea judecătorească, Guvernul, ministerele, celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, unităţile teritoriale, autorităţi ale administraţiei publice locale, alte autorităţi publice, autorităţi administrative autonome, precum şi instituţiile din subordinea acestora, finanţate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale;

b)personalului din autorităţi şi instituţii publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii acordate de la bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale;

c)personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii;

d)persoanelor care sunt conducători ai unor instituţii publice în temeiul unui contract, altul decât contractul individual de muncă;

e)persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică.

(2)Dispoziţiile prezentei legi nu se aplică personalului din Banca Naţională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei şi Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

(3)Intră în categoria personalului din sectorul bugetar personalul încadrat pe baza contractului individual de muncă, personalul care ocupă funcţii de demnitate publică numite sau alese şi personalul care ocupă funcţii asimilate funcţiilor de demnitate publică, magistraţii, precum şi personalul care beneficiază de statute speciale, inclusiv funcţionarii publici şi funcţionarii publici cu statut special.

Art. 3: Gestionarea sistemului de salarizare

(1)Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile şi autorităţile publice se asigură de fiecare ordonator de credite.

(2)Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat se asigură de Ministerul Educaţiei Naţionale.

(3)Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din unităţile sanitare publice, din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi a autorităţilor administraţiei publice locale se asigură de ordonatorii principali de credite şi de Ministerul Sănătăţii.

(4)Ordonatorii de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcţii, grade şi trepte profesionale şi avansarea în gradaţii, în condiţiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.

Art. 4: Controlul aplicării legii

Controlul aplicării prevederilor legale privind salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează de către Guvern, prin ministere şi instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, potrivit atribuţiilor din domeniul de activitate al acestora, precum şi de alte autorităţi publice centrale autonome cu atribuţii în domeniu.

Art. 5: Raportul salariat

În sectorul bugetar, raportul dintre cel mai mic salariu de bază şi cel mai mare salariu de bază, soldă de funcţie/salariu de funcţie, indemnizaţie de încadrare, indemnizaţie lunară este de 1 la 12.

SECŢIUNEA 2: Principiile sistemului de salarizare

Art. 6: Principii

Sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii:

a)principiul legalităţii, în sensul că drepturile de natură salarială se stabilesc prin norme juridice de forţa legii, cu excepţia hotărârilor prevăzute la art. 11 alin. (1), conform principiilor enunţate de art. 120 din Constituţia României, republicată, dar cu încadrare între limitele minime şi maxime prevăzute prin prezenta lege;

b)principiul nediscriminării, în sensul eliminării oricăror forme de discriminare şi instituirii unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie;

c)principiul egalităţii, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru muncă cu valoare egală;

d)principiul importanţei sociale a muncii, în sensul că salarizarea personalului din sectorul bugetar se realizează în raport cu responsabilitatea, complexitatea, riscurile activităţii şi nivelul studiilor;

e)principiul stimulării personalului din sectorul bugetar, în contextul recunoaşterii şi recompensării performanţelor profesionale obţinute, pe baza criteriilor stabilite potrivit legii şi regulamentelor proprii;

f)principiul ierarhizării, pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa activităţii desfăşurate;

g)principiul transparenţei mecanismului de stabilire a drepturilor salariale, în sensul asigurării predictibilităţii salariale pentru personalul din sectorul bugetar;

h)principiul sustenabilităţii financiare, în sensul stabilirii nivelului de salarizare pentru personalul bugetar, astfel încât să se asigure respectarea plafoanelor cheltuielilor de personal ale bugetului general consolidat, stabilite în condiţiile legii;

i)principiul publicităţii în sensul transparenţei veniturilor de natură salarială, precum şi a altor drepturi în bani şi/sau în natură pentru toate funcţiile din sectorul bugetar.

SECŢIUNEA 3: Definiţii

Art. 7: Termeni

În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:

a)salariul de bază reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul plătit din fonduri publice, corespunzător funcţiei, gradului/treptei profesionale, gradaţiei, vechimii în specialitate, astfel cum este stabilită în anexele nr. I-IX;

b)solda de funcţie/salariul de funcţie reprezintă suma de bani la care are dreptul lunar personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, corespunzător funcţiei îndeplinite, stabilită/stabilit conform anexelor nr. I-IX, care nu poate fi mai mică/mic decât nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată;

c)indemnizaţia de încadrare reprezintă suma de bani corespunzătoare funcţiei, gradului, gradaţiei şi vechimii în funcţie, prevăzută în anexele nr. I-IX;

d)indemnizaţia lunară reprezintă suma de bani la care au dreptul persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică sau asimilate acestora, fiind unica formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei acestora; persoanele care ocupă funcţii de demnitate publică nu beneficiază de sporuri permanente, sporuri temporare şi/sau de doctorat;

e)salariul lunar cuprinde salariul de bază ori, după caz, indemnizaţia lunară sau indemnizaţia de încadrare, compensaţiile, indemnizaţiile, sporurile, adaosurile, primele, premiile, precum şi celelalte elemente ale sistemului de salarizare corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar;

f)solda lunară/salariul lunar cuprinde solda de funcţie/salariul de funcţie, solda de grad/salariul gradului profesional deţinut, gradaţii şi, după caz, solda de comandă/salariul de comandă, indemnizaţii, compensaţii, sporuri, prime, premii şi alte drepturi salariale în bani;

g)funcţia similară reprezintă o funcţie de acelaşi fel din cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice, care implică aceleaşi condiţii de studii, grad/treaptă profesională, gradaţie, vechime în funcţie sau vechime în specialitate, după caz, şi condiţii de muncă;

h)funcţia de demnitate publică este acea funcţie publică care se ocupă prin mandat obţinut direct, prin alegeri organizate, sau indirect, prin numire, în condiţiile legii;

i)sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, în condiţiile legii, pentru fiecare categorie de personal;

j)gradaţia reprezintă salariul de bază corespunzător funcţiei, acordat în raport cu vechimea în muncă, în condiţiile prezentei legi;

k)treapta profesională reprezintă nivelul de ierarhizare în cadrul funcţiilor cu studii medii;

l)gradul profesional reprezintă nivelul de ierarhizare în cadrul funcţiilor cu studii superioare, studii superioare de scurtă durată şi studii medii, după caz, în condiţiile legii;

m)venitul salarial al personalului din sectorul bugetar cuprinde salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare, indemnizaţiile lunare şi, după caz, compensaţiile, indemnizaţiile, sporurile, majorările, adaosurile, primele şi premiile, precum şi alte drepturi în bani şi/sau în natură, corespunzătoare fiecărei categorii de personal din sectorul bugetar.

SECŢIUNEA 4: Criterii de performanţă

Art. 8: Criterii generale

(1)Ierarhizarea posturilor în vederea stabilirii salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi a indemnizaţiilor de încadrare, atât între domeniile de activitate, cât şi în cadrul aceluiaşi domeniu, are la bază următoarele criterii generale:

a)cunoştinţe şi experienţă;

b)complexitate, creativitate şi diversitate a activităţilor;

c)judecata şi impactul deciziilor;

d)responsabilitate, coordonare şi supervizare;

e)dialog social şi comunicare;

f)condiţii de muncă;

g)incompatibilităţi şi regimuri speciale.

(2)Criteriile de performanţă generale avute în vedere la promovarea în funcţie, grade/trepte profesionale a personalului plătit din fonduri publice ori în vederea acordării unor premii sunt următoarele:

a)cunoştinţe profesionale şi abilităţi;

b)calitatea, operativitatea şi eficienţa activităţilor desfăşurate;

c)perfecţionarea pregătirii profesionale;

d)capacitatea de a lucra în echipă;

e)comunicare;

f)disciplină;

g)rezistenţă la stres şi adaptabilitate;

h)capacitatea de asumare a responsabilităţii;

i)integritate şi etică profesională.

(3)Pentru categoriile de personal plătite din fonduri publice care beneficiază de criterii specifice de performanţă reglementate prin statute proprii se aplică acestea din urmă.

(4)Conţinutul criteriilor de performanţă specifice domeniului de activitate, precum şi procedura de evaluare se stabilesc potrivit reglementărilor aplicabile fiecărei categorii de personal.

CAPITOLUL II: Salarizarea

SECŢIUNEA 1: Sistemul de stabilire a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare în sectorul bugetar

Art. 9: Salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare şi indemnizaţiile lunare


Salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare şi indemnizaţiile lunare, sporurile şi alte drepturi salariale specifice fiecărui domeniu de activitate corespunzător celor 7 familii ocupaţionale de funcţii bugetare, pentru personalul din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, precum şi pentru funcţiile de demnitate publică, sunt prevăzute în anexele nr. I-IX.

{sliders}

Art. 10: Salariile de bază şi gradaţiile

(1)Salariile de bază sunt diferenţiate pe funcţii, grade/trepte şi gradaţii.

(2)Fiecărei funcţii, fiecărui grad/treaptă profesională îi corespund 5 gradaţii, corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă, cu excepţia funcţiilor de demnitate publică şi funcţiilor de conducere pentru care gradaţia este inclusă în indemnizaţia lunară/salariul de bază prevăzut pentru aceste funcţii în anexele nr. I-IX, precum şi a personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.

(3)Salariile de bază prevăzute în anexele nr. I-VIII pentru funcţiile de execuţie sunt la gradaţia 0.

(4)Tranşele de vechime în muncă în funcţie de care se acordă cele 5 gradaţii, precum şi cotele procentuale corespunzătoare acestora, calculate la salariul de bază avut la data îndeplinirii condiţiilor de trecere în gradaţie şi incluse în acesta, sunt următoarele:

a)gradaţia 1 - de la 3 ani la 5 ani - şi se determină prin majorarea salariului de bază prevăzut în anexele la prezenta lege cu cota procentuală de 7,5%, rezultând noul salariu de bază;

b)gradaţia 2 - de la 5 ani la 10 ani - şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 5%, rezultând noul salariu de bază;

c)gradaţia 3 - de la 10 ani la 15 ani - şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 5%, rezultând noul salariu de bază;

d)gradaţia 4 - de la 15 ani la 20 de ani - şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază;

e)gradaţia 5 - peste 20 de ani - şi se determină prin majorarea salariului de bază avut cu cota procentuală de 2,5%, rezultând noul salariu de bază.

(5)Gradaţia obţinută se acordă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au împlinit condiţiile de acordare.

(6)Pentru personalul nou-încadrat, salariul de bază se determină prin aplicarea succesivă a majorărilor prevăzute la alin. (4), corespunzător gradaţiei deţinute.

Art. 11

(1)Pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale "Administraţie" din aparatul propriu al consiliilor judeţene, primării şi consilii locale şi din serviciile publice din subordinea acestora, salariile de bază se stabilesc prin hotărâre a consiliului local, a consiliului judeţean sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, după caz, în urma consultării organizaţiei sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.

(2)Nomenclatorul funcţiilor necesare desfăşurării activităţilor specifice fiecărei instituţii sau autorităţi a administraţiei publice locale, precum şi ierarhia funcţiilor sunt prevăzute în anexa nr. VIII cap. I lit. A pct. III şi cap. II lit. A pct. IV.

(3)Stabilirea salariilor lunare potrivit alin. (1) se realizează de către ordonatorul de credite, cu respectarea prevederilor art. 25.

(4)Nivelul veniturilor salariale se stabileşte, în condiţiile prevăzute la alin. (1) şi (3), fără a depăşi nivelul indemnizaţiei lunare a funcţiei de viceprimar sau, după caz, a indemnizaţiei lunare a vicepreşedintelui consiliului judeţean, sau, după caz, a viceprimarului municipiului Bucureşti, corespunzător nivelului de organizare: comună, oraş, municipiu, sectoarele municipiului Bucureşti, primăria generală a municipiului Bucureşti, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2), cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate în bugetele de venituri şi cheltuieli.

(5)Angajarea, promovarea, avansarea în gradaţie a personalului prevăzut la alin. (1) se fac cu respectarea prevederilor prezentei legi, precum şi a celorlalte reglementări specifice funcţionarilor publici şi personalului contractual.

Art. 12: Modul de stabilire a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare

(1)Salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare şi indemnizaţiile lunare se stabilesc potrivit prevederilor prezentei legi şi anexelor nr. I-IX, astfel încât, împreună cu celelalte elemente ale sistemului de salarizare, să se încadreze în fondurile aprobate de la bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale pentru cheltuielile de personal, în vederea realizării obiectivelor, programelor şi proiectelor stabilite.

(2)Începând cu anul 2023, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor prevăzuţi în anexele nr. I-VIII cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare.

Art. 13: Modul de stabilire a indemnizaţiilor lunare pentru funcţiile de demnitate publică

(1)Indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică se determină prin înmulţirea coeficienţilor din anexa nr. IX cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare.

(2)Perioada în care persoanele prevăzute la alin. (1) au ocupat funcţii de demnitate publică constituie vechime în muncă şi în specialitate.

SECŢIUNEA 2: Alte drepturi salariale

Art. 14: Drepturi salariale pentru deţinerea titlului ştiinţific de doctor

(1)Personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o indemnizaţie lunară pentru titlul ştiinţific de doctor în cuantum de 50% din nivelul salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în domeniul pentru care deţine titlul. Cuantumul salarial al acestei indemnizaţii nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor prevăzută la art. 25.

(2)În situaţia cumulului de funcţii, indemnizaţia prevăzută la alin. (1) se acordă, la cerere, numai de către angajatorul unde beneficiarul are funcţia de bază declarată.

(3)Personalul didactic de predare care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, nu primeşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I.

Art. 15: Drepturi salariale pentru activitatea de control financiar preventiv

Personalul care exercită activitatea de control financiar preventiv, pe perioada de exercitare a acesteia, beneficiază de o majorare a salariului de bază cu 10%.

Art. 16: Drepturi salariale pentru activitatea prestată în proiecte finanţate din fonduri europene

(1)Personalul din instituţiile şi/sau autorităţile publice nominalizat în echipele de proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile, beneficiază de majorarea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, cu până la 50%, indiferent de numărul de proiecte în care este implicat. Această majorare se aplică proporţional cu timpul efectiv alocat activităţilor pentru fiecare proiect şi se acordă numai dacă cheltuielile de personal sunt eligibile a fi rambursate din fonduri europene.

(2)Indemnizaţiile lunare ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor consiliilor judeţene şi primarilor/viceprimarilor unităţilor administrativ-teritoriale care implementează proiecte finanţate din fonduri europene nerambursabile se majorează cu 25%.

(3)Pentru fiecare proiect contractat în condiţiile alin. (1), conducătorul instituţiei/autorităţii publice nominalizează, prin act administrativ, persoanele care fac parte din echipa de proiect.

(4)Numărul maxim de persoane la nivelul unei instituţii sau autorităţi dintre cele prevăzute la alin. (1) care pot fi nominalizate în echipele de proiect este cel stabilit de prevederile contractului/acordului/ordinului de finanţare semnat de către instituţia beneficiară cu autoritatea finanţatoare.

(5)Echipa de proiect din instituţia beneficiară este responsabilă de realizarea activităţilor stabilite a fi efectuate în mod direct în graficul de activităţi aprobat, precum şi a celor care derivă din obligaţiile beneficiarului faţă de autoritatea finanţatoare, conform contractului/acordului/ordinului de finanţare semnat şi în conformitate cu sistemul de management şi control intern aplicabil. Activităţile prestate de către personalul instituţiei sau autorităţii publice nominalizat în echipele de proiect în cadrul proiectelor finanţate din fondurile prevăzute la alin. (1) vor fi reflectate corespunzător în cuprinsul fişei postului, conform prevederilor legale în vigoare.

(6)Coordonatorul de proiect/managerul de proiect/şeful de proiect avizează fişele de pontaj care atestă timpul efectiv lucrat în cadrul fiecărui proiect, pentru fiecare dintre persoanele nominalizate.

(7)Procentele prevăzute la alin. (1) şi (2) se acordă de la data implementării contractului/acordului/ordinului de finanţare de către părţile contractante, respectiv instituţia beneficiară şi autoritatea finanţatoare, începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi. Acesta se acordă numai pe perioada de implementare a proiectului, astfel cum a fost stabilită în contractul/acordul/ordinul de finanţare semnat, pe răspunderea ordonatorului de credite în cadrul căruia este organizată echipa de proiect.

(8)Prevederile prezentului articol nu sunt aplicabile personalului care beneficiază de prevederile art. 17 şi demnitarilor, cu excepţia funcţiilor de preşedinte/vicepreşedinte al consiliului judeţean şi primar/viceprimar.

(9)Cheltuielile cu salariile lunare, soldele lunare/salariile lunare şi indemnizaţiile de încadrare ale personalului din echipele de proiect, inclusiv contribuţiile salariale aferente, pot fi rambursate de către autoritatea finanţatoare, în conformitate cu regulile de eligibilitate şi procedurile de rambursare aplicabile, precum şi cu procentul de cofinanţare stabilit în contractul/acordul/ordinul de finanţare semnat cu autoritatea finanţatoare. Pentru persoanele implicate în mai multe echipe de proiecte, rambursarea cheltuielilor se face pentru fiecare proiect în parte, proporţional cu timpul efectiv realizat, conform fişei de pontaj.

(10)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), în cadrul instituţiilor şi/sau autorităţilor publice poate fi încadrat personal cu contract individual de muncă pe durată determinată, pe posturi în afara organigramei, prin act administrativ al conducătorului instituţiei. Angajarea se face cu unicul scop de a desfăşura numai activităţi în cadrul proiectelor finanţate în condiţiile alin. (1), conform prevederilor contractului/acordului/ordinului de finanţare semnat de către instituţia beneficiară cu autoritatea finanţatoare şi în limita sumelor. Salarizarea se va face la nivelul de salarizare aplicabil pentru funcţiile similare din instituţia/autoritatea publică unde se desfăşoară activitatea, cu suportarea integrală a drepturilor salariale brute şi a contribuţiilor sociale aferente, după caz, din bugetul proiectului finanţat din fonduri europene nerambursabile, conform regulilor privind eligibilitatea cheltuielilor stabilite. Cheltuielile cu salariile personalului care îşi desfăşoară activitatea în cadrul proiectelor finanţate din fonduri externe nerambursabile, pe bază de contract individual de muncă pe durată determinată, se suportă din titlul de cheltuieli din care este finanţat proiectul, în limita bugetului aprobat.

(11)Conducătorul instituţiei/autorităţii publice are obligaţia de a asigura respectarea condiţiilor şi limitelor stabilite prin prevederile prezentei legi la nivelul tuturor echipelor de proiecte organizate în cadrul instituţiei/autorităţii publice pe care o conduce.

Art. 17: Drepturi salariale pentru gestionarea de proiecte finanţate din fonduri europene

(1)Personalul prevăzut la art. 1 din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările şi completările ulterioare, personalul din cadrul Direcţiei pentru Coordonarea Agenţiilor de Plăţi, prevăzut la art. 11 alin. (1) şi personalul prevăzut la art. 16 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin reorganizarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, aprobată prin Legea nr. 43/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi personalul prevăzut la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 1/2014 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, cu modificările şi completările ulterioare, pe durata desfăşurării activităţii în acest domeniu, în loc de majorarea de până la 25 de clase de salarizare, respectiv de majorarea salariilor de bază cu până la 75%, beneficiază de majorarea salariului de bază, soldei de funcţie/salariului de funcţie, indemnizaţiei de încadrare cu până la 25%, în baza criteriilor stabilite prin decizia ordonatorului de credite. De majorarea salariilor de bază cu până la 25% beneficiază şi personalul din structurile cu rol de organisme intermediare pentru programele operaţionale, precum şi cel din cadrul aparatului propriu al Ministerului Finanţelor Publice.

(2)La finalul desfăşurării activităţii prevăzute la alin. (1), personalul care a beneficiat de salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare mai mare cu până la 25%, revine la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare avute anterior desfăşurării activităţii în acest domeniu.

Art. 18: Indemnizaţia de hrană

(1)Începând cu 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, indemnizaţii de hrană la nivelul anual a două salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată, cu excepţia personalului Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Justiţiei - Administraţia Naţională a Penitenciarelor, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază şi Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, precum şi a personalului poliţiei locale care, potrivit legii, beneficiază de drepturi de hrană în temeiul Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

(2)Indemnizaţiile de hrană prevăzute la alin. (1) se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară, cu încadrarea în prevederile art. 25 alin. (1).

(3)Personalul care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, beneficiază de drepturi de hrană potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu este angajat/încadrat în instituţiile şi autorităţile publice prevăzute la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv în cadrul poliţiei locale, beneficiază exclusiv de indemnizaţia de hrană prevăzută la alin. (1).

(4)Indemnizaţia de hrană nu se acordă persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică, alese şi numite.

Art. 19: Salariul de bază pentru funcţiile de conducere

(1)Salariul de bază pentru funcţiile de conducere se stabileşte de către conducătorul instituţiei publice, în raport cu responsabilitatea, complexitatea şi impactul deciziilor impuse de atribuţiile corespunzătoare activităţii desfăşurate.

(2)În salariul de bază pentru funcţiile de conducere atât la gradul I, cât şi la gradul II, este inclusă gradaţia aferentă tranşei de vechime în muncă, la nivel maxim.

SECŢIUNEA 3: Sporuri

Art. 20: Sporul pentru munca de noapte

(1)Personalul care, potrivit programului normal de lucru, îşi desfăşoară activitatea între orele 22,00 şi 6,00 beneficiază, pentru orele lucrate în acest interval, de un spor pentru munca prestată în timpul nopţii de 25% din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, dacă timpul astfel lucrat reprezintă cel puţin 3 ore de noapte din timpul normal de lucru.

(2)Sporul de noapte nu se ia în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor prevăzute la art. 25.

Art. 21: Sporul pentru munca suplimentară

(1)Munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum şi munca prestată în zilele de sărbători legale, repaus săptămânal şi în alte zile în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice după efectuarea acesteia.

(2)În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru va fi plătită în luna următoare cu un spor de 75% din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate.

(3)În cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut la alin. (1), munca suplimentară prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, va fi plătită în luna următoare cu un spor de 100% din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, corespunzător orelor suplimentare efectuate.

(4)Plata muncii în condiţiile alin. (2) şi (3) se poate face numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de şeful ierarhic în scris, fără a se depăşi 360 de ore anual. În cazul prestării de ore suplimentare peste un număr de 180 de ore anual, este necesar acordul sindicatelor reprezentative sau, după caz, al reprezentanţilor salariaţilor, potrivit legii.

(5)La locurile de muncă la care durata normală a timpului de lucru a fost redusă, potrivit legii, sub 8 ore pe zi, depăşirea programului de lucru astfel aprobat se poate face numai temporar, fiind obligatorie compensarea cu timp liber corespunzător.

(6)Prevederile prezentului articol nu se aplică persoanelor salarizate prin plata cu ora, prin cumul de funcţii în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice ori persoanelor angajate cu timp parţial.

Art. 22: Sporul pentru persoanele cu handicap

Pentru activitatea desfăşurată de persoanele cu handicap grav sau accentuat, în cadrul programului normal de lucru se acordă un spor de 15% din salariul de bază/solda de funcţie/salariul de funcţie/indemnizaţia de încadrare. Categoriile de persoane cu handicap care vor beneficia de acest spor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Art. 23: Sporul pentru condiţii de muncă

Locurile de muncă şi categoriile de personal, precum şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexele nr. I-VIII şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc, în cel mult 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin regulament-cadru elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară, respectiv învăţământ, sănătate şi asistenţă socială, cultură, diplomaţie, justiţie, administraţie, de către instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi de către autorităţile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, a fiecăreia dintre instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau a fiecăreia dintre autorităţile publice centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor Publice şi cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate.

Art. 24: Sporuri şi drepturi salariale specifice

Limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. I-VIII.

Art. 25: Limitarea sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor şi a altor drepturi

(1)Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru instituţiile din sistemul sanitar şi cele din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.

(3)Începând cu anul 2018, la stabilirea limitei de sporuri prevăzute la alin. (2) se includ şi drepturile prevăzute la anexa nr. II cap. II art. 2 alin. (1) şi art. 3 alin. (2) şi (3).

(4)Prevederile alin. (1) nu se aplică personalului trimis în misiune în străinătate.

Art. 26: Premii şi prime

(1)Ordonatorii de credite pot acorda lunar premii de excelenţă pentru personalul care a participat direct la obţinerea unor rezultate deosebite în activitatea instituţiilor sau autorităţilor publice, în limita a 5% din cheltuielile cu salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile şi soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare şi indemnizaţiile lunare aferente personalului prevăzut în statul de funcţii, sub condiţia încadrării în fondurile aprobate prin buget.

(2)Premiile de excelenţă se pot acorda în cursul anului personalului care a realizat sau a participat direct la obţinerea unor rezultate deosebite în activitatea instituţiei/autorităţii publice sau a sistemului din care face parte, a participat la activităţi cu caracter deosebit, a efectuat lucrări cu caracter excepţional ori a avut un volum de activitate ce depăşeşte în mod semnificativ volumul optim de activitate, în raport de complexitatea sarcinilor, ţinându-se seama de evaluarea criteriilor prevăzute la art. 8 alin. (2). Sumele neutilizate pot fi utilizate în lunile următoare, în cadrul aceluiaşi an bugetar.

(3)Premiile de excelenţă individuale lunare nu pot depăşi, anual, două salarii de bază minim brute pe ţară garantate în plată şi se stabilesc de către ordonatorii de credite în limita sumelor aprobate în buget cu această destinaţie, în condiţiile legii, avându-se în vedere elementele prevăzute la alin. (2), cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, cu consultarea reprezentanţilor salariaţilor, acolo unde nu sunt constituite astfel de organizaţii sindicale.

(4)Începând cu data de 1 decembrie 2018, ordonatorii de credite acordă, obligatoriu, o indemnizaţie de vacanţă. Modalitatea de acordare se stabileşte prin hotărâre a Guvernului.

(5)Valoarea anuală a indemnizaţiei de vacanţă este la nivelul unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată şi se acordă proporţional cu timpul efectiv lucrat în cursul anului calendaristic.

(6)Indemnizaţia de vacanţă prevăzută la alin. (4) şi (5) se acordă cu încadrarea în prevederile art. 25 alin. (1).

(7)Indemnizaţia de vacanţă nu se acordă persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică, alese şi numite.

CAPITOLUL III: Alte dispoziţii

Art. 27: Salarizarea în caz de suspendare a raportului de muncă sau de serviciu

(1)Personalul care s-a aflat în concediu plătit pentru creşterea şi îngrijirea copilului în vârstă de până la 2 ani. respectiv 7 ani, în cazul copilului cu handicap, precum şi personalul ale cărui raporturi de muncă sau raporturi de serviciu au fost suspendate din alte cauze, potrivit legii, la reluarea activităţii îşi păstrează gradul sau treapta profesională în care a fost încadrat anterior suspendării, salarizarea urmând a se face la nivelul de salarizare pentru funcţii similare.

(2)Pentru personalul prevăzut la alin. (1), gradaţia se stabileşte luând în considerare şi perioadele care, conform legilor speciale aplicabile, constituie vechime în muncă care se are în vedere la stabilirea drepturilor salariale.

Art. 28: Stabilirea salarizării pentru funcţii specifice

(1)Autorităţile, instituţiile publice şi celelalte unităţi bugetare pot include în statele de funcţii şi unele funcţii specifice altor domenii de activitate bugetară, prevăzute în anexele la prezenta lege, care se dovedesc a fi necesare desfăşurării activităţii.

(2)Salariile de bază ale personalului încadrat în funcţii specifice, care nu sunt prevăzute în prezenta lege, se stabilesc de ordonatorii principali de credite cu avizul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, al Ministerului Finanţelor Publice şi al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici pentru funcţionarii publici, prin asimilare cu funcţiile şi salariile de bază prevăzute în anexele la prezenta lege şi aplicabile categoriei de personal respective.

(3)Salarizarea personalului contractual încadrat potrivit legii la cabinetele parlamentare ale deputaţilor şi senatorilor din circumscripţiile electorale se stabileşte şi se aprobă prin hotărâre a birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, având ca limită minimă salariul minim brut pe ţară garantat în plată, iar ca limită maximă salariul de bază al funcţiei echivalente utilizată în cabinetul demnitarului. Nomenclatorul şi ierarhia funcţiilor sunt prevăzute în anexa nr. VIII cap. II lit. A pct. I pct. 2.9.

Art. 29: Cumulul de funcţii pentru unele funcţii specifice

(1)În cazuri excepţionale, posturile vacante şi temporar vacante aferente funcţiilor didactice de predare, funcţiilor de specialitate medico-sanitară şi asistenţă socială şi funcţiilor de specialitate artistică pot fi ocupate şi prin cumul de funcţii de personal angajat, cu respectarea prevederilor legale privind cumulul de funcţii şi a celor referitoare la ocuparea posturilor vacante, în condiţiile prevăzute la alin. (2).

(2)Posturile vacante şi temporar vacante aferente funcţiilor didactice de predare, funcţiilor de specialitate medico-sanitară şi asistenţă socială şi funcţiilor de specialitate artistică, care nu au putut fi ocupate prin concurs, pot fi ocupate prin cumul şi de către persoane din aceeaşi unitate şi numai în condiţiile în care programul funcţiei cumulate nu se suprapune celui corespunzător funcţiei de bază. În astfel de situaţii nu sunt aplicabile prevederile art. 16.

Art. 30: Exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii de conducere

(1)Exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii de conducere se realizează prin numirea temporară a unei persoane angajate/numite care îndeplineşte condiţiile specifice pentru ocuparea funcţiei de conducere şi care nu a fost sancţionată disciplinar, până la ocuparea prin concurs a postului, dacă în statute sau în legi speciale nu se prevede altfel.

(2)În perioada în care persoana angajată/numită exercită cu caracter temporar o funcţie de conducere, aceasta beneficiază de drepturile salariale aferente funcţiei de conducere respective.

Art. 31: Încadrarea şi promovarea unor categorii de personal

(1)Pentru personalul contractual sau alte categorii de personal care nu beneficiază de statute speciale, ocuparea unui post vacant sau temporar vacant se face prin concurs sau examen, pe baza regulamentului-cadru care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.

(2)Încadrarea şi promovarea personalului plătit din fonduri publice pe funcţii, grade sau trepte profesionale se fac potrivit prevederilor din statute sau alte acte normative specifice domeniului de activitate, aprobate prin legi, hotărâri ale Guvernului sau acte administrative ale ordonatorului principal de credite, după caz.

(3)În situaţia în care promovarea personalului contractual sau a altor categorii de personal bugetar în funcţie, grad sau treaptă profesională nu este reglementată prin statute proprii, promovarea se face de regulă pe un post vacant existent în statul de funcţii.

(4)În situaţia în care nu există un post vacant, promovarea personalului plătit din fonduri publice în funcţii, grade sau trepte profesionale se va face prin transformarea postului din statul de funcţii în care acesta este încadrat într-unui de nivel imediat superior.

(5)Promovarea în funcţii, în grade sau trepte profesionale imediat superioare se realizează pe baza criteriilor stabilite prin regulament-cadru, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, dacă nu este reglementată altfel prin statute sau alte acte normative specifice.

(6)Promovarea în grade sau trepte profesionale imediat superioare se face din 3 în 3 ani, în funcţie de performanţele profesionale individuale, apreciate cu calificativul "foarte bine", cel puţin de două ori în ultimii 3 ani de activitate, de către comisia desemnată prin dispoziţie a ordonatorului de credite bugetare, din care fac parte reprezentanţii organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, reprezentanţii salariaţilor, dacă în statute sau în legi speciale nu se prevede altfel.

(7)Activitatea profesională se apreciază anual, ca urmare a evaluării performanţelor profesionale individuale, de către conducătorul instituţiei publice, la propunerea şefului ierarhic, prin acordarea calificativelor "foarte bine", "bine", "satisfăcător" sau "nesatisfăcător", dacă în statute sau în legi speciale nu se prevede altfel

(8)Ordonatorii de credite pot aproba demararea procedurilor privind promovarea pe funcţii, grade sau trepte profesionale a personalului numai cu condiţia încadrării în cheltuielile de personal aprobate în buget.

Art. 32: Transferul

(1)Ocuparea unui post vacant în sistemul bugetar se poate face şi prin transfer, dacă se realizează de pe un post din sistemul bugetar, similar sau echivalent.

(2)Transferul poate avea loc după cum urmează:

a)în interesul serviciului, numai cu acordul scris al persoanei care se transferă;

b)la cererea persoanei, în urma aprobării cererii de transfer de către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice la care se solicită transferul şi de la care se transferă.

(3)Prevederile din actele normative specifice domeniului de activitate referitoare la transfer rămân în vigoare.

(4)Ordonatorul de credite, în raport cu cerinţele postului, stabileşte criterii de selecţie proprii de transfer în completarea celor prevăzute la alin. (1) şi (2), cu consultarea organizaţiilor sindicale reprezentative la nivel de unitate sau, după caz, cu consultarea reprezentanţilor salariaţilor, acolo unde nu sunt astfel de organizaţii sindicale.

Art. 33: Transparenţa veniturilor salariale

(1)Toate autorităţile şi instituţiile publice enumerate la art. 2 alin. (1) şi (3) vor publica la sediul propriu şi pe pagina proprie de internet, în datele de 31 martie şi 30 septembrie ale fiecărui an, şi vor menţine publicată o listă a tuturor funcţiilor din autorităţile sau instituţiile publice respective ce intră în categoria personalului plătit din fonduri publice, cuprinzând următoarele:

a)salariul de bază, solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază, indemnizaţia de încadrare sau indemnizaţia lunară, după caz;

b)tipul, baza de calcul, cota procentuală, valoarea brută a sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor şi premiilor eligibile pentru fiecare funcţie, precum şi baza legală a acordării acestora;

c)valoarea anuală a voucherelor de vacanţă care urmează să fie acordate pentru o perioadă lucrată de un an, precum şi baza legală a acordării acestora;

d)valoarea anuală a indemnizaţiei de hrană care urmează să fie acordată pentru o perioadă lucrată de un an, precum şi baza legală a acordării acesteia;

e)orice alte drepturi în bani şi/sau în natură, dacă este cazul, precum şi baza legală a acordării acestora;

f)orice informaţii cu privire la posibile limitări ale venitului salarial, precum şi baza legală a acestora.

(2)Nerespectarea prevederilor alin. (1) atrage răspunderea contravenţională a conducătorului autorităţii sau instituţiei publice în cauză şi se sancţionează cu amendă între 5.000 şi 10.000 lei.

(3)Inspecţia Muncii are competenţa de a constata şi sancţiona contravenţia prevăzută la alin. (2).

(4)Contravenţiei prevăzute la alin. (2) i se aplică regimul general stabilit prin Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

CAPITOLUL IV: Dispoziţii tranzitorii şi finale

Art. 34: Detaşarea, delegarea şi alte drepturi

(1)Prevederile din actele normative referitoare la mutare, acordarea concediilor, cheltuieli de transport, cheltuieli cu cazarea şi locuinţa rămân în vigoare.

(2)Drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice care îndeplineşte unele activităţi cu caracter temporar, în ţară şi în străinătate, inclusiv cu ocazia delegării sau detaşării, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, dacă prin prezenta lege sau alte acte normative în vigoare nu se reglementează altfel.

(3)Până la data intrării în vigoare a actelor normative prevăzute la alin. (2), rămân aplicabile prevederile referitoare la delegare şi detaşare din actele normative în vigoare la data prevăzută la art. 43.

Art. 35: Caracterul drepturilor salariale

Sumele reprezentând drepturile salariale prevăzute de prezenta lege sunt lunare, în formă brută şi supuse impozitării, potrivit legii.

Art. 36: Reîncadrarea personalului

(1)La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului salarizat potrivit prezentei legi se face pe noile funcţii, grade/trepte profesionale, gradaţie corespunzătoare vechimii în muncă şi vechime în specialitate/vechime în învăţământ avute, cu stabilirea salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare potrivit art. 38.

(2)În cazul în care funcţia deţinută nu se regăseşte în prezenta lege, reîncadrarea se face pe una dintre funcţiile prevăzute în anexe

(3)Salarizarea personalului din autorităţile şi instituţiile publice finanţate integral din venituri proprii, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului se realizează potrivit anexei nr. VII, în limita cheltuielilor de personal aprobate.

(4)Personalul autorităţilor şi instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, nou-înfiinţate, aflate în subordinea, sub autoritatea, în coordonarea Guvernului, ministerelor şi a celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, din cele aflate în coordonarea prim-ministrului, precum şi din cele aflate sub controlul Parlamentului beneficiază de salariile stabilite potrivit anexei nr. VII.

Art. 37: Soluţionarea contestaţiilor

(1)Soluţionarea contestaţiilor în legătură cu stabilirea salariilor de bază/soldelor de funcţie/salariilor de funcţie/indemnizaţiilor de încadrare, a sporurilor, a creşterilor salariale, a premiilor şi a altor drepturi care se acordă potrivit prevederilor prezentei legi este de competenţa ordonatorilor de credite.

(2)Contestaţia poate fi depusă în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la sediul ordonatorului de credite.

(3)Ordonatorii de credite soluţionează contestaţiile în termen de 30 de zile calendaristice.

(4)Împotriva modului de soluţionare a contestaţiei persoana nemulţumită se poate adresa instanţei de contencios administrativ sau, după caz, instanţei judecătoreşti competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluţionării contestaţiei. Instanţa se pronunţă de urgenţă şi cu precădere.

Art. 38: Aplicarea legii

(1)Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017.

(2)Începând cu data de 1 iulie 2017:

a)se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii;

b)prin excepţie de la lit. a), salariile lunare ale personalului prevăzut la art. 11 se stabilesc în conformitate cu prevederile acestui articol;

c)prin excepţie de la prevederile lit. a), indemnizaţiile lunare ale personalului care ocupă funcţii de demnitate publică se stabilesc prin înmulţirea coeficienţilor din anexa nr. IX cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată;

d)până la data de 31 decembrie 2017 se acordă drepturile de hrană şi tichetele de masă de care beneficiază, la data intrării în vigoare a prezentei legi, unele categorii de personal bugetar, în măsura în care îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

(3)Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale:

a)cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii;

b)prin excepţie de la lit. a), începând cu 1 martie 2018, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţiile de medici şi de asistenţi medicali din unităţile sanitare publice, prevăzute în anexa nr. II cap. I, se majorează la nivelul salariului de bază stabilit potrivit prezentei legi pentru anul 2022;

c)prin excepţie de la lit. a), începând cu data de 1 martie 2018, pentru personalul prevăzut în anexa nr. II, cuantumul sporurilor, majorărilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare se determină, în condiţiile reglementate de prezenta lege, utilizând salariul de bază stabilit potrivit prezentului articol, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25;

d)prin excepţie de la lit. a), începând cu 1 martie 2018, cuantumul brut al salariilor de bază, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, de care beneficiază personalul care ocupă funcţii didactice din unităţile de învăţământ preuniversitar şi universitar de stat, se majorează cu 20% faţă de nivelul acordat pentru luna februarie 2018;

e)prin excepţie de la lit. a), salariile lunare ale personalului prevăzut la art. 11 se stabilesc în conformitate cu prevederile acestui articol;

f)indemnizaţiile lunare pentru funcţiile de demnitate publică prevăzute în anexa nr. IX se stabilesc pe baza coeficienţilor şi a salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată;

g)pentru personalul încadrat în unităţi sanitare publice aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate, influenţele financiare determinate de creşterile salariale prevăzute la lit. a)-c) se asigură prin transferuri din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de la o poziţie distinctă.

(4)În perioada 2019-2022 se va acorda anual o creştere a salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018. Creşterea respectivă şi data de aplicare se stabilesc prin legea anuală a bugetului de stat cu respectarea prevederilor art. 6 lit. h).

(5)Prin legea privind plafoanele unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal-bugetar se pot stabili anual alte majorări salariale decât cele prevăzute de prezentul articol.

(6)În situaţia în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie, indemnizaţiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.

(7)Salariile de bază, soldele de funcţie/salariile de funcţie şi indemnizaţiile de încadrare se rotunjesc din leu în leu în favoarea salariatului.

Art. 39: Aplicarea tranzitorie

(1)Până la aplicarea integrală a prevederilor prezentei legi, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale, salarizarea se face la nivelul de salarizare pentru funcţii similare.

(2)În situaţia în care nu există funcţie similară în plată, nivelul salariului de bază, soldei de funcţie/salariului de funcţie, indemnizaţiei de încadrare pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel se stabileşte prin înmulţirea coeficientului prevăzut în anexe cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată în vigoare, la care se aplică, după caz, prevederile art. 10 privind gradaţia corespunzătoare vechimii în muncă.

(3)Sporul pentru titlul ştiinţific de doctor, acordat ca sumă compensatorie sau ca spor la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, după caz, de la data aplicării prevederilor prezentei legi nu se mai acordă, personalul care deţine titlul ştiinţific de doctor, indiferent de data obţinerii acestuia, beneficiind de prevederile art. 14.

Art. 40: Indemnizaţiile consilierilor locali şi consilierilor judeţeni

Prin derogare de la prevederile art. 34 alin. (2) din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, în perioada 1 iulie 2017- 31 decembrie 2021, indemnizaţia maximă lunară de care beneficiază consilierii locali pentru participarea la numărul maxim de şedinţe este de până la 10% din indemnizaţia lunară a primarului, preşedintelui consiliului judeţean sau primarului general al municipiului Bucureşti, după caz, exclusiv majorările prevăzute la art. 16 alin. (2).

Art. 41: Echivalarea unor studii

Salarizarea absolvenţilor ciclului I şi/sau II (Bologna) se face la nivelul absolvenţilor cu studii superioare de lungă durată (S), potrivit art. 18 alin. (1) şi (3) din Legea nr.288/2004 privind organizarea studiilor universitare, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 42: Răspunderea aplicării legii

(1)Încălcarea dispoziţiilor prezentei legi privind stabilirea salariilor de bază sau, după caz, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor, soldelor de comandă/salariilor de comandă, indemnizaţiilor de încadrare, indemnizaţiilor lunare, a sporurilor, creşterilor şi a celorlalte drepturi salariale, precum şi acordarea de drepturi fără respectarea prevederilor acesteia atrag, după caz, răspunderea disciplinară sau patrimonială a persoanelor vinovate, potrivit legii.

(2)Nerespectarea prevederilor art. 25 constituie contravenţie şi se sancţionează, în funcţie de gradul de vinovăţie a persoanelor responsabile, cu amendă între 5.000 lei şi 20.000 lei şi recuperarea prejudiciului.

(3)Constatarea contravenţiilor pentru nerespectarea prevederilor art. 25, precum şi aplicarea amenzii se fac de către organele de control ale Curţii de Conturi a României.

Art. 43: Intrarea în vigoare

Prezenta lege intră în vigoare la data de 1 iulie 2017.

Art. 44: Abrogarea unor dispoziţii

(1)La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă:

1.art. 12 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 82/1992 privind rezervele de stat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 354 din 11 decembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare;

2.art. 18 alin. (2)-(5) din Ordonanţa Guvernului nr. 15/1998 privind Institutul European din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 30 ianuarie 1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 207/1998, cu modificările şi completările ulterioare;

3.art. 30 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 7 martie 2014;

4.art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 153/2002 privind organizarea şi funcţionarea Oficiului Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 15 noiembrie 2002, aprobată prin Legea nr. 101/2003, cu modificările şi completările ulterioare;

5.art. 36 lit. f) din Legea nr. 293/2004 privind statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 10 aprilie 2014, cu modificările ulterioare;

6.art. 16-19 din Legea nr. 227/2006 privind prevenirea şi combaterea dopajului în sport, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 1 martie 2016, cu modificările ulterioare;

7.art. 23 din Legea nr. 435/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului care îşi desfăşoară activitatea în sistemul sanitar-veterinar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 980 din 7 decembrie 2006, cu modificările ulterioare;

8.art. 16 alin. (11) şi (12) din Legea organizării şi funcţionării statisticii oficiale din România nr. 226/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 11 iunie 2009, cu modificările şi completările ulterioare;

9.Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare;

10.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 811 din 6 noiembrie 2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 185/2015;

11.cap. I, cuprinzând art. 1-13, şi art. 32, 321 şi 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 925 din 18 decembrie 2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare;

12.art. II din Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 6 aprilie 2015;

13.art. 8 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2015 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 26 mai 2015, aprobată prin Legea nr. 244/2015;

14.art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2015 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice şi pentru stabilirea unor măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 30 iunie 2015, aprobată prin Legea nr. 38/2016;

15.art. III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2015 pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996 şi pentru completarea art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 30 iunie 2015, aprobată prin Legea nr. 347/2015;

16.art. 4 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 32/2015 privind înfiinţarea Gărzilor forestiere, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 30 iunie 2015, cu modificările ulterioare;

17.art. II şi III din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 884 din 25 noiembrie 2015, cu modificările ulterioare;

18.art. 17 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 920 din 17 decembrie 2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 174/2015, cu modificările şi completările ulterioare;

19.art. 101 alin. (10) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 24 iulie 2015, cu modificările şi completările ulterioare;

20.cap. I, cuprinzând art. 1-121, art. 13 şi 16 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 923 din 11 decembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare;

21.art. I, II, III şi IV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 31 august 2016, cu modificările şi completările ulterioare;

22.art. II din Legea nr. 193/2016 pentru completarea Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 2 noiembrie 2016;

23.art. I, I1, I2 şi III din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 9 iunie 2016, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare;

24.art. 291 din Legea nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 3 august 2009, cu modificările şi completările ulterioare;

25.art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 4 februarie 2013, aprobată prin Legea nr. 132/2013;

26.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, cu modificările şi completările ulterioare;

27.art. II din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.283/2011, cu excepţia art. 19;

28.cap. I, cuprinzând art. 1-14 şi art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 703 din 15 noiembrie 2013, aprobată cu completări prin Legea nr. 28/2014, cu modificările şi completările ulterioare;

29.cap. I, cuprinzând art. 1-5, art. 9 şi 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012, aprobată prin Legea nr. 36/2014;

30.Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 878 din 28 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, cu excepţia art. 14;

31.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, aprobată prin Legea nr. 182/2012, cu modificările ulterioare;

32.Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 24 iulie 1998, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 108/1998, cu modificările şi completările ulterioare;

33.alin. (3) şi prevederile referitoare la acordarea sporului de importanţă naţională de 25% din cuprinsul alin. (2) al art. 21 din Legea nr. 752/2001 privind organizarea şi funcţionarea Academiei Române, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 299 din 7 mai 2009;

34.art. 16 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 41/2014 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin reorganizarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 26 iunie 2014, aprobată prin Legea nr.43/2015, cu modificările şi completările ulterioare;

35.art. 13 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 1.522/2006 privind aprobarea structurii organizatorice şi a Regulamentului de organizare şi funcţionare ale Agenţiei Naţionale Anti-Doping, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 41 din 19 ianuarie 2010, cu modificările şi completările ulterioare;

36.orice alte dispoziţii contrare prezentei legi

(2)Începând cu data de 1 ianuarie 2018, prevederile referitoare la acordarea tichetelor de masă salariaţilor din sectorul bugetar prevăzute la art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 iulie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.

Art. 45: Anexele

Anexele nr. I-IX fac parte integrantă din prezenta lege.

* * *

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR,
FLORIN IORDACHE

PREŞEDINTELE SENATULUI
CĂLIN-CONSTANTIN-ANTON POPESCU-TĂRICEANU

* * *

ANEXA nr. VI: FAMILIA OCUPAŢIONALĂ DE FUNCŢII BUGETARE "APĂRARE, ORDINE PUBLICĂ ŞI SECURITATE NAŢIONALĂ"

CAPITOLUL I: Soldele de funcţie/Salariile de funcţie pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională

Nr. crt.

Funcţia

Nivelul studiilor

Solde de funcţie/salarii de funcţie - lei

Coeficient

Anul 2022

Minim

Maxim

Minim

Maxim

1

Şeful Statului Major General, secretar de stat - şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, prim-adjunctul directorului Serviciului Român de Informaţii, primul adjunct al directorului Serviciului de Informaţii Externe, directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, directorul Serviciului de Protecţie şi Pază

S

-

10880

 

4,35

2

Adjuncţii directorului Serviciului Român de Informaţii, adjuncţii directorului Serviciului de Informaţii Externe, directorul general al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, secretarii de stat şi alte funcţii asimilate funcţiei de secretar de stat din Ministerul Afacerilor Interne

S

-

9651

 

3,86

3

Prim-adjunctul şi adjuncţii directorului Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, prim-adjunctul şi adjunctul directorului Serviciului de Protecţie şi Pază. subsecretarii de stat din Ministerul Afacerilor Interne

S

-

9125

 

3,65

4

Funcţii corespunzătoare gradului de general, amiral, chestor general de poliţie, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor

S

8247

8774

3,30

3,51

5

Funcţii corespunzătoare gradului de general-locotenent, viceamiral, chestor-şef de poliţie, directorii generali adjuncţi din Administraţia Naţională a Penitenciarelor

S

8072

8247

3,23

3,30

6

Funcţii corespunzătoare gradului de general-maior, contraamiral, chestor principal de poliţie

S

7546

8072

3,02

3,23

7

Funcţii corespunzătoare gradului de general de brigadă, general de flotilă aeriană, contraamiral de flotilă, chestor de poliţie/penitenciare

S

6844

7282

2,74

2,91

8

Funcţii corespunzătoare gradului de colonel, comandor, comisar-şef de poliţie/penitenciare

S

5791

6844

2,32

2,74

9

Funcţii corespunzătoare gradului de locotenent-colonel, căpitan-comandor, comisar de poliţie/penitenciare

S

5212

5528

2,08

2,21

10

Funcţii corespunzătoare gradului de maior, locotenent-comandor, subcomisar de poliţie/penitenciare

S

4819

5110

1,93

2,04

11

Funcţii corespunzătoare gradului de căpitan, inspector principal de poliţie/penitenciare

S

4561

4819

1,82

1,93

12

Funcţii corespunzătoare gradului de locotenent, inspector de poliţie/penitenciare

S

4302

4561

1,72

1,82

13

Funcţii corespunzătoare gradului de sublocotenent, aspirant, subinspector de poliţie/penitenciare

S

4087

4259

1,63

1,70

14

Funcţii corespunzătoare gradului de subinspector de poliţie/penitenciare debutant

S

-

3950

-

1,58

15

Funcţii corespunzătoare gradului de maistru militar principal/plutonier adjutant principal/şef

S

4259

4345

1,70

1,74

PL

4087

4173

1,63

1,67

M

3950

4130

1,58

1,65

16

Funcţii corespunzătoare gradului de maistru militar cls. I/plutonier adjutant

S

4173

4259

1,67

1,70

PL

3950

4130

1,58

1,65

M

3900

4087

1,56

1,63

17

Funcţii corespunzătoare gradului de maistru militar cls. a II-a/plutonier major

S

4130

4216

1,65

1,69

PL

3900

4087

1,56

1,63

M

3850

3950

1,54

1,58

18

Funcţii corespunzătoare gradului de maistru militar cls. a III-a/plutonier

S

4087

4173

1,63

1,67

PL

3850

3950

1,54

1,58

M

3750

3900

1,50

1,56

19

Funcţii corespunzătoare gradului de maistru militar cls. a IV-a/sergent major

S

3950

4130

1,58

1,65

PL

3750

3900

1,50

1,56

M

3610

3850

1,44

1,54

20

Funcţii corespunzătoare gradului de agent-agent şef principal de poliţie/penitenciare (şef formaţiune*))

S

4259

4345

1,70

1,74

M

3950

4130

1,58

1,65

21

Funcţii corespunzătoare gradului de agent-agent şef principal de poliţie/penitenciare

S

4173

4259

1,67

1,70

M

3900

4087

1,56

1,63

22

Funcţii corespunzătoare gradului de maistru militar cls. a V-a/sergent/agent de poliţie/penitenciare debutant

PL

-

3750

 

1,50

M

 

3610

 

1,44

23

Funcţii corespunzătoare gradului de caporal clasa I

 

-

2780

 

1,11

24

Funcţii corespunzătoare gradului de caporal clasa a II-a

 

-

2675

 

1,07

25

Funcţii corespunzătoare gradului de caporal clasa a III-a

 

-

2605

 

1,04

26

Funcţii corespunzătoare gradului de fruntaş

 

-

2570

 

1,03

27

Funcţii corespunzătoare gradului de soldat

 

-

2500

 

1,00

*) Prin formaţiune se înţelege: echipaj, post de poliţie, patrulă, arest, schimb, tură, atelier etc.

NOTĂ:

Pentru personalul militar în activitate, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, care prin aplicarea programului de restructurare sunt numiţi/încadraţi în funcţii inferioare, se acordă solda/salariul de funcţie corespunzător funcţiei din care aceste categorii de personal au provenit, în condiţiile stabilite prin ordinul ordonatorului principal de credite.

CAPITOLUL II: Reglementări specifice personalului din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională

SECŢIUNEA 1: Soldele personalului militar şi salariile poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare

Art. 1

(1)Personalul încadrat în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională este salarizat în raport cu statutul, activităţile şi organizarea stabilite prin lege, cu îndeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce îi revin, potrivit jurământului depus, cu responsabilităţile, atribuţiile, rolul, complexitatea şi importanţa socială a funcţiei exercitate, cu gradul de efort şi risc, cu pregătirea şi competenţa profesională, precum şi cu interdicţiile şi restrângerea exerciţiului unor drepturi prevăzute pentru personalul din aceste instituţii de legislaţia în vigoare.

(2)Personalul instituţiilor publice prevăzute la alin. (1) beneficiază de solde, salarii, indemnizaţii, compensaţii, sporuri, prime, premii şi alte drepturi salariale.

(3)Drepturile băneşti cuvenite militarilor în termen, soldaţilor şi gradaţilor profesionişti care urmează modulul instruirii individuale, elevilor şi studenţilor instituţiilor militare de învăţământ, elevilor şi studenţilor din instituţiile de învăţământ pentru formarea poliţiştilor, respectiv ale cursanţilor din instituţiile de învăţământ pentru formarea funcţionarilor publici cu statut Special din sistemul administraţiei penitenciare sunt prevăzute în secţiunea a 7-a din prezentul capitol.

Art. 2

(1)Personalul încadrat în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională este format din personal militar, poliţişti, funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, personal civil.

(2)Prin personal militar, în sensul prezentei legi, se înţelege cadrele militare în activitate, precum şi soldaţii şi gradaţii profesionişti în activitate.

(3)Prin poliţişti, în sensul prezentei legi, se înţelege funcţionarii publici cu statut special din unităţile Ministerului Afacerilor Interne, aflaţi sub incidenţa Legii nr. 360/2002privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare.

(4)Prin funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, în sensul prezentei legi, se înţelege funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi din Ministerul Justiţiei, aflaţi sub incidenţa Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcţionarilor publici cu statut special din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, republicată

(5)Prin personal civil, în sensul prezentei legi, se înţelege funcţionarii publici şi personalul contractual.

SECŢIUNEA 2: Soldele de funcţie şi salariile de funcţie

Art. 3

(1)Personalul militar are dreptul la soldă lunară.

(2)Solda lunară se compune din solda de funcţie, solda de grad, gradaţii şi, după caz, solda de comandă, indemnizaţii, compensaţii, sporuri, prime, premii şi din alte drepturi salariale.

Art. 4

(1)Poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare au dreptul la salariu lunar.

(2)Salariul lunar se compune din salariul de funcţie, salariul gradului profesional deţinut, gradaţii şi, după caz, salariul de comandă, indemnizaţii, compensaţii, sporuri, prime, premii şi din alte drepturi salariale.

Art. 5

(1)Soldele de funcţie, respectiv salariile de funcţie sunt diferenţiate în raport cu nivelul studiilor, pregătirea profesională, atribuţiile ce revin fiecărei funcţii, solicitările la efort, complexitatea şi gradul de răspundere cerut de îndeplinirea acesteia, precum şi cu eşalonul la care se desfăşoară activitatea, prevăzute în prezenta anexă la cap. I.

(2)Pentru personalul militar, precum şi pentru poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, soldele de funcţie corespunzătoare gradelor militare şi nivelului studiilor, respectiv salariile de funcţie corespunzătoare gradelor profesionale şi nivelului studiilor sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I.

(3)Soldele de funcţie/Salariile de funcţie şi nivelul studiilor pentru funcţiile de comandă, respectiv de execuţie ale personalului militar pe grade militare, respectiv ale poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pe grade profesionale, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în limitele prevăzute în prezenta anexă la cap. I, în raport cu eşalonul la care se desfăşoară activitatea.

(4)Solda de funcţie se acordă de la data prevăzută în ordinul de numire. Pentru persoanele chemate sau rechemate în activitate, solda de funcţie se acordă de la data prezentării la serviciu.

(5)Salariul de funcţie se acordă de la data prevăzută în ordinul/dispoziţia/decizia de numire. Pentru persoanele nou-încadrate sau reintegrate în rândul poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, salariul de funcţie se acordă de la data prezentării la serviciu.

Art. 6

Solda de funcţie, respectiv salariul de funcţie sunt prevăzute în prezenta anexă la cap. I

Art. 7

(1)Pentru gradul militar pe care îl deţine, ca drept al titularului şi recunoaştere în pian social, personalul militar, respectiv poliţistul şi funcţionarul public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare beneficiază de soldă de grad, respectiv de salariul gradului profesional deţinut.

(2)Cuantumurile soldelor/salariilor de grad sunt următoarele:

Ofiţeri:

 

- General, amiral, chestor general de poliţie

410 lei

- General-locotenent, viceamiral, chestor-şef de poliţie

390 lei

- General-maior, contraamiral, chestor principal de poliţie

380 lei

- Generat de brigadă, general de flotilă aeriană, contraamiral de flotilă, chestor de poliţie/penitenciare

370 lei

- Colonel, comandor, comisar-şef de poliţie/penitenciare

360 lei

- Locotenent-colonel, căpitan-comandor, comisar de poliţie/penitenciare

340 lei

- Maior, locotenent-comandor, subcomisar de poliţie/penitenciare

330 lei

- Căpitan, inspector principal de poliţie/penitenciare

320 lei

- Locotenent, inspector de poliţie/penitenciare

310 lei

- Sublocotenent, aspirant, subinspector de poliţie/penitenciare

300 lei

Maiştri militari

 

- Maistru militar principal

290 lei

- Maistru militar clasa I

280 lei

- Maistru militar clasa a II-a

270 lei

- Maistru militar clasa a III-a

260 lei

- Maistru militar clasa a IV-a

250 lei

- Maistru militar clasa a V-a

240 lei

Subofiţeri şi agenţi de poliţie/penitenciare

 

- Plutonier adjutant principal/şef, agent-şef principal de poliţie/penitenciare

790 lei

- Plutonier adjutant, agent-şef de politic/penitenciare

280 lei

- Plutonier major, agent-şef adjunct de poliţie/penitenciare

270 lei

- Plutonier, agent principal de poliţie/penitenciare

260 lei

- Sergent major, agent de poliţie/penitenciare

250 lei

- Sergent

240 lei

Soldaţi şi gradaţi profesionişti

 

Caporal clasa I

235 lei

Caporal clasa a II-a

225 lei

- Caporal clasa a III-a

220 lei

- Fruntaş

210 lei

- Soldat

200 lei.

(3)Cuantumul soldei de grad/salariului gradului profesional deţinut se actualizează proporţional cu evoluţia salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prin hotărâre a Guvernului.

(4)Solda de grad se plăteşte de la data acordării gradului, respectiv a înaintării în grad. Pentru persoanele chemate sau rechemate în activitate, solda de grad se plăteşte de la data prezentării la serviciu.

(5)Salariul gradului profesional deţinut se plăteşte de la data obţinerii gradului profesional, respectiv a avansării în gradul profesional. Pentru persoanele nou-încadrate sau reintegrate în rândul poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, salariul gradului profesional deţinut se plăteşte de la data prezentării la serviciu.

Art. 8

(1)Cadrele militare în activitate, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care îndeplinesc funcţii de comandă beneficiază lunar de solda de comandă/salariul de comandă de până la 25% din solda de funcţie/salariul de funcţie.

(2)Funcţiile pentru care se acordă solda de comandă/salariul de comandă, mărimea concretă a procentului, precum şi normele de acordare/suspendare se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.

(3)Solda de comandă/Salariul de comandă se acordă de la data numirii în funcţiile cu drept la solda de comandă/salariul de comandă şi încetează la data schimbării din funcţie.

Art. 9

(1)Cadrele militare în activitate, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, care îndeplinesc, prin împuternicire, atribuţiile funcţiilor prevăzute cu solda de comandă/salariul de comandă beneficiază, pe perioada împuternicirii, de solda de funcţie/salariul de funcţie şi de solda de comandă/salariul de comandă corespunzător funcţiilor în care sunt împuternicite.

(2)Cadrele militare în activitate din Ministerul Apărării Naţionale, Serviciul Român de Informaţii şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, împuternicite să asigure îndeplinirea atribuţiilor funcţiilor de execuţie vacante sau ai căror titulari lipsesc temporar, beneficiază, pe perioada împuternicirii, de solda de funcţie corespunzătoare funcţiilor în care sunt împuternicite.

(3)Cadrele militare în activitate, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare împuternicite/împuterniciţi îşi menţin soldele de funcţie/salariile de funcţie şi, după caz, soldele de comandă/salariile de comandă avute anterior, dacă acestea sunt mai mari decât cele acordate în baza prevederilor alin. (1) şi (2).

(4)Normele metodologice privind împuternicirea pentru îndeplinirea atribuţiilor funcţiilor de comandă şi de execuţie se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.

Art. 10

Cadrele militare în activitate, numite în Funcţii inferioare gradelor pe care le au, ca urmare a situaţiilor prevăzute la art. 81 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 80/1995privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, primesc soldele de funcţie minime corespunzătoare gradelor militare deţinute.

Art. 11

(1)Personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare au dreptul la 1-7 gradaţii, în raport cu timpul servit în calitate de personal militar, poliţist şi funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.

(2)Soldele de funcţie/Salariile de funcţie prevăzute la cap. I din prezenta anexă sunt la gradaţia 0.

(3)Intervalul de timp cuprins între data acordării gradului militar şi data absolvirii instituţiei militare de învăţământ se ia în calcul la stabilirea de gradaţii. Perioada modulului instruirii individuale nu se ia în calcul la stabilirea de gradaţii.

(4)Intervalele de timp în funcţie de care se acordă cele 7 gradaţii, precum şi procentele corespunzătoare acestora, calculate la solda de funcţie/salariul de funcţie avută/avut la data îndeplinirii condiţiilor de trecere în gradaţie şi incluse în solda de funcţie/salariul de funcţie, sunt următoarele:

a)gradaţia I - de la 3 la 6 ani - şi se determină prin majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie prevăzut la cap. I din prezenta anexă cu cota procentuală de 3%, rezultând cuantumul nou al soldei de funcţie/salariului de funcţie;

b)gradaţia a II-a - de la 6 la 9 ani - şi se determină prin majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie cu cota procentuală de 3%, rezultând cuantumul nou al soldei de funcţie/salariului de funcţie;

c)gradaţia a III-a - de la 9 la 12 ani - şi se determină prin majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie cu cota procentuală de 3%, rezultând cuantumul nou al soldei de funcţie/salariului de funcţie;

d)gradaţia a IV-a - de la 12 la 15 ani - şi se determină prin majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie cu cota procentuală de 3%, rezultând cuantumul nou al soldei de funcţie/salariului de funcţie;

e)gradaţia a V-a - de la 15 la 18 ani - şi se determină prin majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie cu cota procentuală de 3%, rezultând cuantumul nou al soldei de funcţie/salariului de funcţie;

f)gradaţia a VI-a - de la 18 la 21 ani - şi se determină prin majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie cu cota procentuală de 3%, rezultând cuantumul nou al soldei de funcţie/salariului de funcţie;

g)gradaţia a VII-a - peste 21 ani - şi se determină prin majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie cu cota procentuală de 3%, rezultând cuantumul nou al soldei de funcţie/salariului de funcţie.

(5)Persoanele chemate sau rechemate în activitate, precum şi rezerviştii concentraţi beneficiază de gradaţii în raport cu vechimea în serviciu avută/stagiul de cotizare realizat, legal stabilit, prin aplicarea succesivă a cotelor procentuale prevăzute la alin. (4), după cum urmează:

a)3-6 ani, gradaţia I;

b)6-10 ani, gradaţia a II-a;

c)10-15 ani, gradaţia a III-a;

d)15-20 ani, gradaţia a IV-a;

e)20-25 ani, gradaţia a V-a;

f)peste 25 de ani, gradaţia a VI-a.

(6)Personalul militar trecut în rezervă care este rechemat în activitate beneficiază de numărul de gradaţii avut înainte de trecerea în rezervă, dacă acesta este mai mare decât cel cuvenit prin aplicarea prevederilor alin. (5), luându-se în calcul pentru acordarea gradaţiei următoare şi vechimea scursă de la acordarea ultimei gradaţii până la data schimbării poziţiei de activitate.

(7)Prevederile alin. (5) şi (6) se aplică şi absolvenţilor instituţiilor militare de învăţământ pentru vechimea în serviciu avută, respectiv pentru stagiul de cotizare realizat până la data intrării în aceste instituţii şi, după caz, soldaţilor şi gradaţilor voluntari profesionişti în corpul cadrelor militare în activitate pentru vechimea în serviciu avută, respectiv pentru stagiul de cotizare realizat până la data schimbării poziţiei de activitate.

(8)Prevederile alin. (5)-(7) se aplică în mod corespunzător şi poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.

(9)Gradaţia obţinută se acordă cu începere de la data de întâi a lunii următoare celei în care s-au împlinit condiţiile de acordare.

Art. 12

(1)Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care lucrează în condiţii de pericol în unităţile de fabricare, experimentare, analiză sau depozitare a muniţiilor, pulberilor, explozivilor şi substanţelor toxice speciale sau care execută operaţiuni de depozitare, dezamorsare, manipulare, examinare ori neutralizare a acestora, precum şi cel care desfăşoară activităţi specifice la calamităţi naturale beneficiază de o primă pentru condiţii periculoase de muncă, diferenţiată în funcţie de gradul de pericol şi/sau de timpul efectiv lucrat în aceste locuri, calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, astfel:

- locuri de muncă sau operaţiuni deosebit de periculoase - 37-50%;

- locuri de muncă sau operaţiuni foarte periculoase - 16-30%;

- locuri de muncă sau operaţiuni periculoase - până la 16%.

(2)Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil beneficiază de următoarele sporuri, în funcţie de condiţiile de muncă:

a)pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor de până la 15% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;

b)pentru condiţii grele de muncă, un spor de până la 15% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;

c)pentru activităţile care solicită o încordare psihică foarte ridicată, un spor de până la 15% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.

(3)Locurile, condiţiile de muncă şi operaţiunile, precum şi procentele de acordare se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite, în limita prevederilor din Regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens.

Art. 13

(1)Dispoziţiile legale prin care sunt stabilite sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi de natură salarială pentru personalul din alte domenii de activitate din sectorul bugetar se aplică şi personalului militar, poliţiştilor, funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalului civil care se află în situaţii similare, indiferent de tipul unităţii în care îşi desfăşoară activitatea, cu avizul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

(2)Normele de aplicare se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.

Art. 14

(1)Pentru munca cu grad ridicat de risc sau, după caz, în condiţii de pericol deosebit, desfăşurată în exercitarea atribuţiilor funcţionale, stabilite potrivit domeniilor de responsabilitate ale unităţii, personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor de operaţii speciale, misiunilor şi/sau activităţilor deosebite ori de specialitate, misiunilor operative de protecţie a demnitarilor, a acţiunilor de gardare, protecţie şi control antiterorist, supraveghere operativă, a procedurilor speciale şi activităţilor de pază, supraveghere, escortare, reeducare, integrare şi asistenţă medicală şi psihologică pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobândit o formă de protecţie în România, culegere, prelucrare, centralizare, verificare şi valorificare a informaţiilor sau datelor/situaţiilor/documentelor/actelor, investigaţii, acţiuni şi intervenţie, efectuarea actelor de cercetare penală specială, beneficiază de o compensaţie de risc/pericol deosebit de până la 30% calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază.

(2)Compensaţia prevăzută la alin. (1) se acordă şi personalului din structurile din domeniile informaţii pentru apărare, cercetare sau operaţii speciale ale Ministerului Apărării Naţionale

(3)Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care desfăşoară activităţi privind prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului propriu beneficiază de o compensaţie de 30% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază.

(4)Prevederile alin. (3) nu se aplică personalului militar, poliţiştilor, funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalului civil care beneficiază de compensaţia prevăzută la alin. (1).

(5)Unităţile, categoriile de personal, condiţiile, criteriile şi mărimea compensaţiei se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.

Art. 15

(1)Pentru personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale, apreciate ca atare de către conducătorii acestora, se acordă o majorare de până la 50% calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază.

(2)Dreptul prevăzut la alin. (1) poate fi acordat pentru cel mult 5% din numărul total de posturi prevăzute în statele de organizare, în limita a 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor, soldelor de comandă/salariilor de comandă şi a indemnizaţiilor de încadrare, cumulat pe total buget, pentru fiecare ordonator principal de credite.

(3)Condiţiile de acordare a dreptului prevăzut la alin. (1) se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite

Art. 16

Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil, trimişi în interesul serviciului în delegare sau detaşaţi la aplicaţii, trageri, instrucţie în tabără sau în alte misiuni în alte localităţi decât cele în care se află sediul unităţii din care fac parte, au dreptul la indemnizaţia de delegare sau de detaşare, precum şi la decontarea cheltuielilor de cazare, potrivit reglementărilor în vigoare aplicabile personalului din sectorul bugetar.

Art. 17

Drepturile de transport ale personalului militar în activitate, ale poliţiştilor, ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, ale elevilor şi studenţilor din instituţiile de învăţământ pentru formarea poliţiştilor şi Cursanţilor din instituţiile de învăţământ pentru formarea funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi ale personalului civil sunt reglementate prin hotărâre a Guvernului.

Art. 18

(1)Personalul care lucrează cu cifru de stat beneficiază de o indemnizaţie de 15-20% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază.

(2)Funcţiile pentru care se acordă indemnizaţia de cifru şi mărimea concretă a procentului se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.

(3)Funcţiile cu drept la indemnizaţie de cifru se prevăd prin statele de organizare.

SECŢIUNEA 3: Drepturi specifice activităţii desfăşurate în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională

Art. 19

Pentru realizarea prerogativelor constituţionale de apărare, ordine publică şi securitate naţională, personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil beneficiază de majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază cu 7,5%.

Art. 20

(1)Pentru activitatea desfăşurată în unităţi situate în localităţi sau în zone izolate ori în unităţi situate în localităţi sau zone unde atragerea personalului se face cu greutate, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi personalul civil beneficiază de un spor de până la 20% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază.

(2)Criteriile de stabilire a localităţilor şi zonelor izolate, a localităţilor şi zonelor unde atragerea personalului se face cu greutate, categoriile de personal şi mărimea concretă a sporului se stabilesc conform actelor normative în vigoare, prin ordin al ordonatorului principal de credite.

Art. 21

(1)Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, mutaţi sau transferaţi, în interes de serviciu, într-o altă localitate decât cea de domiciliu, individual sau împreună cu unitatea sau subunitatea, au dreptul la:

a)o indemnizaţie de mutare egală cu solda de funcţie/salariul de funcţie cuvenită/cuvenit pentru noile funcţii în care au fost încadraţi;

b)o indemnizaţie pentru fiecare membru de familie aflat în întreţinere, egală cu 1/4 din solda de funcţie/salariul de funcţie cuvenită/cuvenit, în luna schimbării domiciliului membrilor de familie;

c)rambursarea costului transportului pentru personalul militar, membrii de familie şi gospodăria lor;

d)o permisie, respectiv o învoire plătită de 5 zile lucrătoare, în vederea mutării efective, acordată la cerere.

(2)Indemnizaţia de mutare prevăzută la alin. (1) lit. a) se acordă personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare în luna schimbării domiciliului.

(3)Rambursarea costului transportului pentru personalul militar se efectuează la data prezentării la unitate, iar pentru membrii de familie şi gospodăria lor se efectuează la data schimbării domiciliului, în condiţiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite.

(4)Drepturile prevăzute la alin. (1) se acordă şi persoanelor chemate sau rechemate în rândul cadrelor militare în activitate ori cărora li se acordă gradul la absolvirea cursului de formare a cadrelor militare în activitate, persoanelor nou-încadrate sau reintegrate în rândul poliţiştilor sau, după caz, funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare. Indemnizaţia se calculează în raport cu solda de funcţie/salariul funcţie, stabilită/stabilit pentru funcţiile în care acestea sunt numite.

(5)Cadrele militare în activitate care urmează cursurile unei instituţii de învăţământ militar beneficiază, după absolvire, de indemnizaţia de mutare şi de decontarea costului transportului, prevăzute la alin. (1).

(6)La absolvirea instituţiilor de învăţământ militar, elevii şi studenţii militari cărora li se acordă grade de ofiţeri, maiştri militari sau subofiţeri ori cei care au obţinut asemenea grade pe timpul şcolarizării au dreptul, la prezentarea la unităţi, la o indemnizaţie de instalare egală cu solda de funcţie/salariul de funcţie stabilită/stabilit pentru funcţiile în care au fost numiţi şi la decontarea cheltuielilor de transport pentru ei, membrii de familie şi gospodăria lor.

(7)Prevederile alin. (6) se aplică în mod corespunzător şi poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.

(8)Soldaţii şi gradaţii profesionişti în activitate care au obţinut grade de subofiţeri ca urmare a absolvirii unor cursuri beneficiază de indemnizaţie de instalare numai în situaţia în care nu au beneficiat de indemnizaţie în condiţiile alin. (10).

(9)în localităţile izolate sau în zonele unde atragerea personalului se face cu greutate, stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite, indemnizaţia prevăzută la alin. (6) poate fi la nivelul a două solde de funcţie/salarii de funcţie.

(10)Soldaţii şi gradaţii profesionişti în activitate, la semnarea primului contract, beneficiază de o indemnizaţie de instalare egală cu solda de funcţie cuvenită.

(11)Personalul militar care a beneficiat de indemnizaţia de instalare şi care, ulterior, şi-a prezentat demisia înainte de împlinirea unui termen de 3 ani de la absolvirea instituţiilor de învăţământ, respectiv de la semnarea primului contract va restitui indemnizaţia primită, proporţional cu perioada rămasă până la expirarea termenului de 3 ani. Această prevedere se aplică în mod corespunzător şi personalului care a urmat cursul de formare a cadrelor militare în activitate.

(12)Cadrelor militare trecute în rezervă sau direct în retragere, în baza art. 85 alin. (1) lit. a)-f) din Legea nr. 80/1995, cu modificările şi completările ulterioare, care îşi schimbă domiciliul în termen de 12 luni de la data schimbării poziţiei de activitate, li se rambursează cheltuielile de transport pentru ele, membrii lor de familie şi gospodărie, până la localitatea unde îşi stabilesc domiciliul.

(13)Poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care au beneficiat de indemnizaţia de instalare şi care ulterior şi-au prezentat demisia înainte de împlinirea unui termen de 3 ani de la absolvirea instituţiilor de învăţământ vor restitui indemnizaţia primită, proporţional cu perioada rămasă până la expirarea termenului de 3 ani.

(14)În cazul decesului personalului militar, familia acestuia are dreptul la rambursarea costului transportului prevăzut la alin. (1) lit. c), dacă în termen de 12 luni de la data decesului îşi stabileşte domiciliul în altă localitate.

Art. 22

Personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi personalul civil care au în primire cai sau câini de serviciu au dreptul, pe perioada respectivă, la un spor de până la 5% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază.

Art. 23

Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care sunt încadraţi în structurile centrale ale instituţiilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau în structuri militare ale NATO sau UE dislocate pe teritoriul României, beneficiază de majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază cu 12,5%.

Art. 24

Pe perioada în care îşi desfăşoară activitatea în structurile instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, preoţii militari sunt asimilaţi ofiţerilor şi beneficiază de solda de funcţie/salariul de funcţie, solda de grad/salariul gradului profesional deţinut, gradaţii şi, după caz, solda de comandă/salariul de comandă, de compensaţiile, primele, sporurile, indemnizaţiile şi de alte drepturi salariale prevăzute de prezenta lege.

Art. 25

Poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care asigură paza, escortarea şi supravegherea deţinuţilor, reţinuţilor, arestaţilor preventiv şi a minorilor condamnaţi în penitenciare sau internaţi în centre de reeducare minori, în spitale-penitenciare, în secţii sau ateliere de producţie, în puncte de lucru ori în perioada în care se află în mijloace de transport au dreptul, pe timpul efectiv prestat în astfel de condiţii, la o indemnizaţie pentru pază şi supraveghere de 5% din salariul de funcţie.

Art. 26

De indemnizaţia prevăzută la art. 25 beneficiază şi membrii grupelor de intervenţie, precum şi cei care sunt desemnaţi să-şi desfăşoare activitatea în cadrul grupelor de intervenţie la unităţile unde funcţiile prevăzute în statele de organizare nu sunt încadrate.

Art. 27

Guvernul României este abilitat să stabilească şi alte drepturi salariale specifice pentru personalul instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, la propunerea conducătorilor acestora.

Art. 28

(1)Pentru asigurarea condiţiilor de îndeplinire a misiunilor specifice instituţiilor de apărare, ordine publică şi securitate naţională, în raport cu standardele de performanţă profesională, personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi personalului civil, li se poate acorda titlul de specialist de clasă/domeniu funcţional.

(2)Titlul de specialist de clasă/domeniu funcţional este ierarhizat, în ordinea crescătoare a calificării, pe trei niveluri: clasa a 3-a, clasa a 2-a, clasa 1. Acesta se obţine/menţine potrivit condiţiilor, criteriilor şi standardelor de performanţă stabilite pentru clasa respectivă, prin ordin al ordonatorului principal de credite.

(3)Personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi personalul civil, pentru titlurile de specialist de clasă/domeniu funcţional deţinute în specialitate, beneficiază de majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază cu 2,5%, 5%, respectiv 7,5%, corespunzător clasei a 3-a, clasei a 2-a sau clasei 1.

(4)Specialităţile, condiţiile de acordare şi de retragere a titlului de specialist de clasă/domeniu funcţional, retrogradarea dintr-o clasă superioară într-una inferioară, criteriile şi standardele de performanţă se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.

Art. 29

Maiştrii militari, subofiţerii, soldaţii şi gradaţii profesionişti, agenţii de poliţie şi cei din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul contractual care desfăşoară activităţi de conducători de autovehicule, inclusiv cei care conduc motociclete cu ataş, care, prin natura muncii, lucrează peste programul normal de lucru, inclusiv în zilele de repaus săptămânal sau în zilele în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, şi cărora nu li se poate acorda timp liber corespunzător, au dreptul la o compensaţie de 5-25% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, în conformitate cu normele metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.

SECŢIUNEA 4: Primele şi compensaţiile acordate personalului aeronautic

Art. 30

Personalul aeronavigant definit la art. 8, 17 şi 31 din Legea nr. 35/1990 privind Statutul personalului aeronautic din aviaţia militară a României, cu modificările şi completările ulterioare, denumit în continuare Statut, încadrat potrivit statului de organizare, în funcţii specifice categoriei de personal aeronautic din care face parte şi care desfăşoară efectiv activităţi aeronautice, beneficiază, în condiţiile prevăzute de Statut, de următoarele prime:

a)prima de clasificare;

b)prima orară de zbor;

c)prima de paraşutare;

d)prima specială pentru încercarea, recepţia şi verificarea în zbor a tehnicii aeronautice.

Art. 31

(1)Prima de clasificare se acordă lunar personalului navigant de aviaţie şi paraşutiştilor militari, în limitele a 8-30% din solda de funcţie, diferenţiată în raport cu titlul de clasificare deţinut, categoria de personal navigant, aeronave şi activităţi.

(2)Pentru militarii în termen, prima de clasificare se calculează la solda de funcţie minimă cuvenită unui soldat gradat profesionist, cu o gradaţie.

Art. 32

(1)Prima orară de zbor se acordă tuturor categoriilor şi specialităţilor de personal navigant de aviaţie, definite la art. 9 şi 17 din Statut, astfel:

a)prima orară de zbor se acordă pilotului comandant de bord, diferenţiat în funcţie de categoria de aeronave şi de condiţiile de zbor, în procente cuprinse între 2-10% din 1/3 a soldei de funcţie prevăzute în statul de organizare pentru comandantul de escadrilă/similar;

b)pentru zborurile executate în echipaj, membrii acestora au dreptul la prima orară de zbor, calculată în limitele a 50-85% din prima orară de zbor a pilotului comandant de bord, în raport cu categoria de personal navigant şi cu activităţile pe care le desfăşoară la bordul aeronavei.

(2)În funcţie de tipul şi de dificultatea misiunii de zbor, de condiţiile în care se execută zborul şi de categoria de aeronave respectivă, prima orară de zbor stabilită la alin. (1) se majorează în limitele a 50-200%, în condiţiile stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite.

(3)Drepturile salariale prevăzute la alin. (1) şi (2) se acordă în acelaşi cuantum ambilor piloţi de pe aeronave de instrucţie şi de luptă, în cazul zborurilor de încercare, recepţie şi verificare a aeronavelor, pentru cercetarea meteorologică, demonstrative sau în cadrul aplicaţiilor şi antrenamentelor.

(4)Pentru misiunile executate cu aeronave peste hotare sau în cadrul companiilor civile de transport aerian, drepturile salariale prevăzute la alin. (1) şi (2) se acordă, pentru întregul traiect de zbor, în cuantumurile prevăzute de reglementările în vigoare pentru aviaţia civilă.

(5)Prima orară de zbor se plăteşte în funcţie de durata misiunii de zbor rezultată din registrele de cronometraj. În cazurile în care calificativele obţinute în urma executării zborurilor nu sunt pozitive, durata acestora nu se ia în calcul la plata primelor orare de zbor.

Art. 33

(1)Prima de paraşutare se acordă lunar tuturor categoriilor şi specialităţilor de personal aeronavigant, definite la art. 9, 10 şi 17 din Statut, în procente cuprinse între 2-8% din 1/3 a soldei de funcţie prevăzute în statul de organizare pentru comandantul de batalion paraşutişti/similar, pentru fiecare paraşutare executată, diferenţiat în raport cu condiţiile de lansare şi aterizare, cu condiţiile de zbor şi meteorologice şi cu dificultatea lansării.

(2)Pentru paraşutările executate sub formă de exerciţii combinate, cu acţionarea comenzii manuale, cu deschiderea paraşutei de rezervă, cu lansarea cu container de luptă sau materiale şi de la înălţimi şi viteze periculoase de lansare, personalului aeronavigant definit la art. 9, 10 şi 17 din Statut i se acordă compensaţii în procente cuprinse între 1-5% din 1/3 a soldei de funcţie prevăzute în statul de organizare pentru comandantul de batalion paraşutişti/similar.

(3)Pentru catapultarea din aeronavă, piloţilor li se acordă prime echivalente cu:

a)suma soldei de funcţie, soldei de grad, gradaţiilor şi, după caz, a soldei de comandă, în cazul catapultării ca urmare a unui caz de forţă majoră prevăzut în instrucţiunile de pilotaj;

b)de două ori suma prevăzută la lit. a), în cazul catapultării de încercare-testare sau recepţie a sistemelor de salvare.

Art. 34

(1)Prima specială pentru încercarea, recepţia şi verificarea în zbor a tehnicii aeronautice se acordă tuturor categoriilor şi specialităţilor de personal aeronavigant, definite la art. 8 şi 17 din Statut, astfel:

a)pentru zborurile de încercare, recepţie şi verificare a aeronavelor prototip şi a celor nou-construite, personalului navigant de aviaţie i se acordă prime speciale, calculate în procente faţă de 1/3 a soldei de funcţie prevăzute în statul de organizare pentru comandantul escadrilei de aviaţie/similar, la categoria respectivă de aeronave, după cum urmează:

i)pentru primul zbor al unei aeronave prototip, în limitele a 200-500%, în funcţie de categoria de aeronave;

ii)pentru primul zbor al unei aeronave nou-construite, în limitele a 30-70%, în funcţie de categoria de aeronave;

iii)pentru fiecare zbor de încercare a unei aeronave nou-construite, prevăzut în programele de încercare pentru omologare sau de casă (cu excepţia primului zbor), în limitele a 5-20%, în funcţie de categoria de aeronave;

iv)pentru fiecare zbor de încercare a produselor noi de aviaţie (motoare, sisteme de salvare, rachete, muniţii, bombe, instalaţii de armament şi anvelope), în limitele a 4-15%;

b)pentru paraşutările executate în scopul încercării, recepţiei şi verificării paraşutelor prototip sau nou-construite, paraşutiştilor li se acordă prime speciale, calculate în procente faţă de 1/3 a soldei de funcţie prevăzute în statul de organizare pentru comandantul de batalion paraşutişti/similar, după cum urmează:

i)pentru fiecare paraşutare de omologare a produselor prototip şi serie zero, în limitele a 10-20%, în funcţie de categoria şi tipul de paraşută;

ii)pentru fiecare paraşutare de recepţie şi verificare a produselor noi, în limitele a 5-10%, în funcţie de categoria şi tipul de paraşută;

c)pentru zborurile de încercare a unei aeronave după reparaţia capitală sau medie, pentru recepţia unei aeronave noi sau reparate, precum şi pentru verificarea după executarea unor lucrări de importanţă majoră (lucrări regulamentare, schimbări de agregate de motoare) se acordă prime speciale, calculate în limitele a 4-18% din 1/3 a soldei de funcţie prevăzute în statul de organizare pentru comandantul escadrilei de aviaţie/similar, la categoria respectivă de aeronave;

d)pentru paraşutările executate în scopul recepţiei paraşutelor după reparaţia capitală sau medie, precum şi pentru verificările prin paraşutare a produselor la care s-au executat lucrări de importanţă majoră, paraşutiştilor li se acordă prime speciale în procente faţă de 1/3 a soldei de funcţie prevăzute în statui de organizare pentru comandantul de batalion paraşutişti/similar, în limitele a 4-8%.

(2)Primele speciale stabilite la alin. (1) lit. a) şi c) se acordă membrilor echipajului în cuantum de 75% din prima pilotului comandant de bord, iar pentru încercarea sau recepţia aeronavelor de instrucţie şi de luptă, integral ambilor piloţi.

Art. 35

Personalul aeronautic nenavigant, definit la art. 12, 17 şi 31 din Statut, încadrat, potrivit statului de organizare, în funcţii specifice categoriei de personal aeronautic din care face parte şi care desfăşoară efectiv activităţi aeronautice, beneficiază în condiţiile prevăzute de statut de următoarele prime:

a)prima de clasificare;

b)prima de specializare;

c)prima pentru asigurarea activităţilor aeronautice.

Art. 36

Prima de clasificare se acordă lunar personalului aeronautic nenavigant, cu excepţia inginerilor şi subinginerilor, în limitele a 5-19% din solda de funcţie, diferenţiat în raport cu titlul de clasificare deţinut, categoria de personal nenavigant şi categoria de tehnică aeronautică.

Art. 37

Prima de specializare se acordă lunar ofiţerilor ingineri şi subingineri de aviaţie, de transmisiuni aeronautice şi protecţia navigaţiei aeriene, în limitele a 8-22% din solda de funcţie, diferenţiat în raport cu titlul de specializare deţinut, categoria de personal nenavigant şi categoria de tehnică aeronautică.

Art. 38

(1)Primele pentru asigurarea activităţilor aeronautice se acordă tuturor categoriilor şi specialităţilor de personal aeronautic nenavigant, definite la art. 12 şi 17 din Statut, precum şi inginerilor, subinginerilor şi tehnicienilor de bord, astfel:

a)prima de aterizare se acordă lunar personalului tehnico-ingineresc de aviaţie, definit la art. 13 şi 17 din Statut, din unităţi (similare) care execută activităţi de pregătire pentru zbor a aeronavelor, exploatează la sol şi în zbor aeronave, exploatează şi întreţin mijloace tehnice de aerodrom, echipamente de altitudine şi de prevenire a evenimentelor de zbor prin mijloace tehnice de control obiectiv, diferenţiat pe categorii de funcţii ale personalului şi tipuri de aeronave, în limitele a 0,04-3% din 1/3 a soldei de funcţie, pentru fiecare aterizare urmată de refacerea capacităţii de zbor;

b)pentru aterizările executate în cadrul starturilor de noapte, prima de aterizare prevăzută la lit. a) se majorează cu 50%;

c)pentru personalul tehnic-ingineresc de aviaţie care operează tehnica de avioane fără pilot, prima de aterizare (lansare) reprezintă un cuantum în limitele a 5-40% din solda de funcţie, pentru fiecare lansare, diferenţiat pe categorii şi tipuri de avioane fără pilot;

d)personalul aeronautic care execută activităţi de exploatare a simulatoarelor de zbor beneficiază de o primă pentru asigurare tehnică, în cuantum de 0,10-0,50% din solda de funcţie, pentru fiecare oră de funcţionare a simulatorului în procesul de instruire a personalului navigant, diferenţiat pe categorii şi tipuri de simulatoare;

e)soldaţii şi gradaţii profesionişti în activitate, precum şi militarii în termen, calificaţi, care desfăşoară activităţi de asigurare tehnică de aviaţie, beneficiază lunar de o primă de aterizare în limitele a 0,5-2,5% din solda de funcţie corespunzătoare gradului de caporal clasa I, pentru fiecare aterizare, urmată de refacerea capacităţii de zbor, diferenţiat pe categorii de aeronave şi activităţi;

f)prima pentru asigurarea tehnică a zborului se acordă lunar personalului tehnic-ingineresc de aviaţie, definit la art. 13 şi 17 din Statut, care execută lucrări regulamentare, periodice şi de întreţinere, reparaţii curente şi modernizări ale tehnicii de aviaţie, precum şi activităţi de conducere a proceselor de exploatare, reparare-fabricare, asimilare şi experimentare a tehnicii de aviaţie şi de asigurare cu tehnică de aviaţie. Face excepţie personalul tehnic-ingineresc de aviaţie din unităţile de reparare-fabricare a tehnicii aeronautice şi din comisiile de reprezentanţi militari de pe lângă acestea, în funcţie de numărul orelor de zbor realizate, la eşalonul respectiv, diferenţiat pe categorii de personal şi categorii de aeronave, în limitele a 0,003-0,1% din solda de funcţie, pentru ora de zbor;

g)pentru personalul de comandă din unităţile care operează tehnica de avioane fără pilot se acordă, la sfârşitul fiecărui an, o primă pentru asigurarea zborului, egală cu valoarea soldei de funcţie, în vigoare în luna decembrie, proporţional cu îndeplinirea planului anual de lansări ale avioanelor;

h)prima de reparaţii se acordă lunar personalului tehnic-ingineresc de aviaţie, de transmisiuni aeronautice şi protecţia navigaţiei aeriene din unităţile de reparare-fabricare a tehnicii aeronautice şi comisiile de reprezentanţi militari de pe lângă acestea, care execută sau conduc activităţi de reparaţii, modernizări, proiectare, fabricare, asimilare şi experimentare a tehnicii aeronautice militare, precum şi recepţia acesteia din fabricaţie şi reparaţie, în funcţie de tehnica reparată, fabricată şi recepţionată, diferenţiat pe categorii de personal şi în raport cu complexitatea lucrărilor, în procent de 0,2-15% din solda de funcţie, pentru fiecare produs recepţionat de beneficiar;

i)prima de start se acordă lunar meteorologilor, personalului tehnic de transmisiuni aeronautice şi protecţia navigaţiei aeriene şi personalului tehnic auto care execută, organizează sau conduc activităţi specifice asigurării starturilor de zbor cu aeronave militare, în funcţie de numărul de starturi de zbor executate/misiuni independente, în limitele a 1-2% din solda de funcţie, pentru fiecare start, diferenţiat pe categorii de personal şi aeronave;

j)prima de dirijare se acordă lunar navigatorilor de sol pentru conducerea, dirijarea şi coordonarea activităţii de zbor a aeronavelor militare, în funcţie de numărul de aeronave conduse, dirijate sau coordonate, în limitele a 0,02-2% din solda de funcţie, diferenţiat pe categorii de personal, tehnică aeronautică şi activităţi.

(2)Prin start executat se înţelege startul îndeplinit în proporţie de cel puţin 50% din durata planificată, la care specialistul respectiv a desfăşurat activităţi specifice de asigurare a zborului.

(3)Prin misiune independentă se înţelege zborul executat la ordin de o aeronavă izolată sau, după caz, formaţie de aeronave, la care specialistul respectiv a desfăşurat activităţi specifice de asigurare a zborului.

Art. 39

(1)În cazul imposibilităţii desfăşurării activităţilor aeronautice specifice categoriei de personal aeronautic din care face parte, ca urmare a unui eveniment de aviaţie, a unei boli profesionale sau a unor defecţiuni cauzate de activităţile aeronautice desfăşurate, personalul aeronautic beneficiază de:

a)toate drepturile prevăzute pentru categoria de personal aeronautic din care face parte, pe timpul recuperării capacităţii de muncă, până la stabilirea situaţiei medico-militare, fără a se depăşi însă durata de 2 ani;

b)o compensaţie la suma soldei de funcţie, soldei de grad, gradaţiilor şi, după caz, a soldei de comandă, astfel încât noile drepturi salariale să nu se micşoreze, în cazul în care desfăşoară alte activităţi militare decât cele specifice categoriei de personal aeronautic din care face parte, până la limita de vârstă prevăzută la art. 45 din Statut.

(2)Compensaţia reprezintă diferenţa dintre suma soldei de funcţie, soldei de grad, gradaţiilor şi, după caz, a soldei de comandă şi prima de clasificare, cumulate, avute ca personal aeronautic, şi suma soldei de funcţie, soldei de grad, gradaţiilor şi, după caz, a soldei de comandă cuvenite pentru funcţia în care este încadrat cel în cauză.

(3)Prevederile alin. (1) lit. b) se aplică pentru personalul aeronautic care are o vechime efectivă în serviciu de cei puţin 80% din vechimea minimă prevăzută de legislaţia în vigoare pentru pensionare.

Art. 40

(1)În conformitate cu art. 57 din Statut, prevederile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător personalului aeronautic din Ministerul Apărării Naţionale încadrat, potrivit statului de organizare, în funcţii specifice categoriei de personal aeronautic din care face parte şi care desfăşoară efectiv activităţi aeronautice, precum şi militarilor din unităţile de toate armele şi celor detaşaţi în afara Ministerului Apărării Naţionale, care execută activităţi aeronautice militare.

(2)Pentru personalul aeronautic definit de Statut, care participă la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, prevederile art. 30-39 se aplică în mod corespunzător.

(3)Baza de calcul al primelor şi compensaţiilor acordate în lei personalului aeronautic prevăzut la alin. (2) se constituie, în mod corespunzător, din solda de funcţie prevăzută de statul de organizare sau, după caz, prin ordinul de numire/detaşare pentru fiecare participant la misiuni în afara teritoriului statului român.

(4)Personajul aeronautic trimis în misiune permanentă în străinătate, care încadrează funcţiile alocate României în cadrul Grupului de transport aerian de mare capacitate (HAW), beneficiază de următoarele drepturi în valută:

a)personalului navigant, aşa cum este definit la art. 8 şi 31 din Statut, i se acordă o primă orară de zbor la nivelul a 1% din salariul lunar în valută. Pentru misiunile executate în zonele de conflict sau în teatrele de operaţii, prima orară de zbor se măreşte cu 100%. Prima orară de zbor se plăteşte în funcţie de durata zborului rezultată din registrele de cronometraj sau din documentele similare utilizate de HAW. Pentru catapultarea din aeronavă, piloţilor li se acordă o primă egală cu un salariu lunar în valută;

b)personalului aeronautic nenavigant, aşa cum este definit la art. 12 din Statut, care execută activităţi de pregătire pentru zbor a aeronavelor, exploatează la sol şi în zbor aeronave, exploatează şi întreţine mijloace tehnice de aerodrom, echipamente de altitudine şi de prevenire a evenimentelor de zbor, i se acordă o primă de aterizare la nivelul a 1 % din salariul lunar în valută, pentru fiecare aterizare. Pentru aterizările executate în cadrul starturilor de noapte, prima de aterizare se majorează cu 50%;

c)personalului tehnic-ingineresc de aviaţie, aşa cum este definit la art. 13 din Statut, care execută lucrări de exploatare, întreţineri curente şi reparaţii ale tehnicii de aviaţie, i se acordă o primă pentru asigurarea tehnică a zborului la nivelul a 0,1% din salariul lunar în valută, pentru fiecare oră de zbor asigurată tehnic.

(5)Condiţiile de acordare a primelor şi compensaţiilor de care beneficiază personalul aeronautic, precum şi diferenţierea procentelor/cuantumurilor în cadrul limitelor prevăzute în prezenta secţiune, pe categorii de personal, tehnică aeronautică şi activităţi, se stabilesc prin norme aprobate de ordonatorul principal de credite.

Art. 41

(1)Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător întregului personal aeronautic militar şi poliţiştilor care îşi desfăşoară activitatea în condiţii similare.

(2)Pentru personalul, altul decât cel prevăzut la art. 30, se acordă următoarele prime pentru coborârile pe frânghie din elicopter:

a)pentru personalul care execută rapel din elicopter, 2% din solda de funcţie/salariul de funcţie al comandantului/şefului unităţii din care face parte personalul respectiv, pentru fiecare coborâre;

b)pentru personalul care execută coborâre rapidă pe frânghie din elicopter, 3% din solda de funcţie/salariul de funcţie al comandantului/şefului unităţii din care face parte personalul respectiv, pentru fiecare coborâre.

SECŢIUNEA 5: Drepturile băneşti specifice personalului ambarcat, ale celui care execută salturi din elicoptere în apă şi ale scafandrilor din marina militară

SUBSECŢIUNEA 1: §1. Drepturile băneşti specifice personalului ambarcat pe nave de suprafaţă

Art. 42

(1)Personalul din subunităţile şi unităţile marinei militare, ambarcat pe nave de suprafaţă, are dreptul la o primă de ambarcare, astfel:

a)pe timpul cât navele se află în baza lor permanentă:

(i)personalul militar şi personalul civil - 15% din solda de funcţie/salariul de bază;

(ii)elevii şi studenţii instituţiilor de învăţământ pentru formarea personalului militar - 10% din solda de funcţie minimă cuvenită unui soldat gradat profesionist;

b)pe timpul cât navele se deplasează din baza lor permanentă pentru instrucţii, aplicaţii sau alte misiuni, pe lângă drepturile prevăzute la lit. a), mai beneficiază de:

(i)personalul militar şi personalul civil - 15% din solda de funcţie/salariul de bază;

(ii)elevii şi studenţii instituţiilor de învăţământ pentru formarea personalului militar - 10% din solda de funcţie minimă cuvenită unui soldat gradat profesionist.

(2)Prin personal ambarcat se înţelege personalul încadrat potrivit statelor de organizare ale navelor respective, precum şi cel ambarcat pentru diverse misiuni, inspecţii, controale, verificări, reparaţii ordonate sau planificate de organele competente în documentele care atestă prezenţa la bordul navelor.

Art. 43

Membrii echipajelor de pe nave care conduc, coordonează, evaluează sau execută efectiv manevrele de plecare şi de acostare, precum şi alte manevre şi activităţi periculoase beneficiază de o primă egală cu 50% din solda de funcţie/salariul de bază zilnic, indiferent de numărul de manevre din zona respectivă.

SUBSECŢIUNEA 2: §2. Drepturile băneşti specifice personalului care execută salturi din elicoptere în apă şi scafandrilor

Art. 44

Personalul care execută salturi din elicoptere în apă are dreptul, pentru fiecare salt, la o primă, astfel:

a)personalul militar şi personalul civil - 1 % din solda de funcţie prevăzută în statul de organizare pentru comandantul unităţii de scafandri;

b)elevii şi studenţii instituţiilor de învăţământ pentru formarea personalului militar - 1% din solda de funcţie minimă cuvenită unui soldat gradat profesionist.

Art. 45

(1)Scafandrii militari şi civili brevetaţi beneficiază de o primă de clasificare în limitele a 5-30% din solda de funcţie/salariul de bază, diferenţiat în raport cu titlul de clasificare deţinut.

(2)Scafandrii brevetaţi şi scafandrii cursanţi au dreptul pentru orice scufundare reală sau în simulatoare, care cuprinde timpul compresiei, lucrul efectiv şi decompresia, la o primă orară sau zilnică, în procente, din 1/3 a soldei de funcţie prevăzute în statul de organizare pentru comandantul de divizion scafandri, astfel:

a)pentru scufundarea autonomă cu circuit deschis, scufundarea cu alimentare de la suprafaţă sau scufundarea cu turela deschisă, o primă orară de 1-5%;

b)pentru scufundarea autonomă cu circuit semiînchis, o primă orară de 1,5-6%;

c)pentru scufundarea autonomă cu circuit închis, o primă orară de 2-3%;

d)pentru scufundarea unitară cu turela închisă, scufundarea unitară cu minisubmarin sau scufundarea unitară în simulatoare, o primă orară de 3-7%;

e)pentru scufundarea în saturaţie, o primă zilnică de 12-50%.

(3)Pentru scufundările reale, executate de scafandrii de mare adâncime, în scop de antrenament, prima se diminuează cu 20%.

(4)Pentru scufundările reale care se execută în apă, cu temperatura mai mică de 10°C, precum şi pentru cele de testare de noi procedee, echipamente sau aparatură de scufundare, prima de scufundare se majorează cu 25%.

(5)Pentru scufundări reale în cadrul misiunilor de tip EOD, prima se majorează cu 100%.

Art. 46

(1)Scafandrii lansaţi sau recuperaţi din/de vedete rapide, submarin sau elicopter beneficiază de o primă de salt sau de recuperare, în procente, din 1/3 a soldei de funcţie prevăzută în statul de organizare pentru comandantul de divizion scafandri, astfel:

Lansare

Recuperare

Vedetă

Elicopter

Submarin

 

Viteză

Staţionare

Evoluţie

Sas

Tub lansare torpilă

 

12 Nd

24 Nd

 

 

 

 

 

%

%

%

%

%

%

Cu micul echipament

2

3

3

4

-

-

Cu echipament complet

3

4

4

5

5,5

6

(2)Pentru misiunile de luptă reale, prima de salt sau de recuperare se majorează cu 100%.

Art. 47

Membrii echipajelor submersibilelor de cercetare şi intervenţie, precum şi personalul de altă specialitate, care, prin natura funcţiei, execută imersiuni în incintă nepresurizată, au dreptul la o primă orară de 2,5-5% din solda de funcţie prevăzută în statul de organizare pentru comandantul de divizion scafandri.

Art. 48

Membrii echipei de suprafaţă care asigură scufundările din punct de vedere organizatoric, tehnic şi medical, stabiliţi în conformitate cu normele de organizare şi conducere a activităţilor de scufundare din unitatea de scafandri, au dreptul la o primă orară sau zilnică de 10-25% din prima de scufundare orară sau zilnică de care beneficiază scafandrii brevetaţi.

Art. 49

Prima orară sau zilnică de scufundare se acordă şi personalului de altă specialitate care, prin natura atribuţiilor de serviciu, execută scufundări reale sau în simulatoare.

Art. 50

Condiţiile de acordare a primei de clasificare şi a primei de scufundare, precum şi diferenţierea cuantumurilor în cadrul limitelor prevăzute în prezenta secţiune, pe categorii de personal şi activităţi, se stabilesc prin norme aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.

Art. 51

Pe timpul desfăşurării activităţilor de control la bordul navelor româneşti şi străine în cadrul misiunilor de luptă, reglementate prin ordin al ordonatorului principal de credite, personalul echipelor specializate beneficiază de o compensaţie de 30% din solda de funcţie.

SUBSECŢIUNEA 3: §3. Drepturile personalului ambarcat pe submarine

Art. 52

Personalul militar şi personalul civil beneficiază de O primă de ambarcare de 30% din solda de funcţie/salariul de bază, iar elevii şi studenţii instituţiilor de învăţământ pentru formarea personalului militar de o primă de ambarcare de 10% din solda de funcţie minimă cuvenită unui soldat gradat profesionist.

Art. 53

(1)Pe timpul navigaţiei în imersiune, personalul militar şi personalul civil beneficiază de o primă orară de imersiune de 2% din solda de funcţie prevăzută în statul de organizare pentru comandantul submarinului, iar elevii şi studenţii instituţiilor de învăţământ pentru formarea personalului militar, de o primă de imersiune de 10% din solda de funcţie minimă cuvenită unui soldat gradat profesionist.

(2)Pentru navigaţia submarinului la adâncimi cuprinse între 100-200 m, prima orară de imersiune se dublează, iar pentru navigaţia la adâncimi de peste 200 m, aceasta se triplează.

(3)Pentru fiecare intrare sau ieşire în/din imersiune se adaugă 30% din valoarea primei orare de imersiune.

Art. 54

Personalul ambarcat pe submarine care participă la proba de imersiune la mare adâncime beneficiază de o primă egală cu două solde de funcţie ale comandantului de submarin.

Art. 55

Pentru ieşirea din submarinul avariat, membrii echipajului primesc o primă echivalentă cu 4 solde de funcţie ale comandantului de submarin.

Art. 56

Dispoziţiile prezentei secţiuni se aplică în mod corespunzător şi poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care îşi desfăşoară activitatea în situaţii similare, în condiţiile stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite.

SECŢIUNEA 6: Drepturile salariale cuvenite pe timpul studiilor şi în alte situaţii

Art. 57

(1)Cadrele militare în activitate, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pe timpul cât urmează cursuri de zi în cadrul instituţiilor de învăţământ superior, cu acordul şi în interesul autorităţilor sau instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, beneficiază de solda de funcţie/salariul de funcţie avută/avut la data începerii cursurilor, de solda de grad/salariul gradului profesional deţinut şi de gradaţii, precum şi de celelalte drepturi aplicabile personalului din instituţia de învăţământ, cu excepţia soldei de comandă/salariului de comandă, în condiţiile stabilite prin ordin al ordonatorului principal de credite.

(2)Personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care urmează cursuri de carieră şi nivel, precum şi alte activităţi de perfecţionare sau formare continuă beneficiază de solda de funcţie/salariul de funcţie şi, după caz, solda de comandă/salariul de comandă avute la data începerii cursurilor, de solda de grad/salariul gradului profesional deţinut, de gradaţii şi de celelalte drepturi salariale avute, în condiţiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite.

(3)Drepturile prevăzute la alin. (1) şi (2) se menţin şi pe perioada stagiului la unităţi.

(4)Elevii şi studenţii instituţiilor de învăţământ superior pentru formarea personalului militar după obţinerea gradului de ofiţer beneficiază de solda gradului acordat.

(5)Personalul contractual care participă la cursuri sau stagii de formare profesională cu scoatere integrală din activitate, cu acordul şi în interesul autorităţilor sau instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, beneficiază, în această perioadă, de o indemnizaţie egală cu salariul de bază, indemnizaţiile, compensaţiile şi sporurile acordate în luna anterioară trimiterii la aceste forme de pregătire profesională, cu excepţia celor care se acordă în raport cu timpul efectiv lucrat.

(6)Pentru ofiţerii care, în timp ce urmează cursurile instituţiilor de învăţământ superior militare sau civile, precum şi doctoratul, sunt înaintaţi în grad sau pentru maiştrii militari şi subofiţerii aflaţi în această situaţie când li se acordă grade de ofiţeri, solda de funcţie a acestora nu poate fi mai mică decât solda de funcţie minimă prevăzută pentru gradul respectiv.

(7)Pentru poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care, în timp ce urmează cursurile instituţiilor de învăţământ superior, precum şi doctoratul, sunt avansaţi în grad profesional sau pentru poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare cărora li se acordă grade profesionale superioare, salariul de funcţie al acestora nu poate fi mai mic decât salariul de funcţie minim prevăzut pentru gradul profesional respectiv.

(8)Solda de funcţie, solda de grad, gradaţiile şi, după caz, solda de comandă, precum şi alte drepturi salariale pentru personalul militar detaşat la alte unităţi în vederea îndeplinirii atribuţiilor unor funcţii sau a unor misiuni se stabilesc şi se plătesc de unităţile de la care acesta este detaşat.

Art. 58

(1)Cadrele militare în activitate, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care sunt puşi la dispoziţie în situaţii temeinic justificate, potrivit legii, beneficiază de solda de funcţie avută/salariul de funcţie avut, solda de grad/salariul gradului profesional deţinut, gradaţii, precum şi de celelalte drepturi salariale avute, cu excepţia soldei de comandă/salariului de comandă, în condiţiile prevăzute prin norme metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.

(2)Prevederile alin. (1) se aplică şi cadrelor militare în activitate puse la dispoziţie ca efect al începerii urmăririi penale.

Art. 59

(1)Cadrele militare trecute în rezervă sau direct în retragere primesc solda de funcţie, solda de grad, gradaţiile şi, după caz, solda de comandă, precum şi celelalte drepturi salariale prevăzute de normele metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite, până la sfârşitul lunii în care a avut loc schimbarea poziţiei de activitate.

(2)Termenul legal de predare a funcţiei începe de la data schimbării poziţiei de activitate. Dacă termenul legal de predare a funcţiei depăşeşte luna respectivă, plata drepturilor băneşti prevăzute la alin. (1) se face, în continuare, până la terminarea predării, fără a depăşi acest termen. Termenul legal de predare a funcţiei nu poate depăşi 22 de zile lucrătoare.

(3)În situaţiile prevăzute la alin. (1) şi (2), pentru cadrele militare înaintate în grad în activitate şi trecute în rezervă cu aceeaşi dată, drepturile salariale se stabilesc, proporţional, în raport cu noul grad.

(4)Cadrele militare prevăzute la alin. (1) trecute în rezervă sau direct în retragere, din iniţiativa lor ori pentru motive imputabile acestora, primesc solda de funcţie, solda de grad, gradaţiile şi, după caz, solda de comandă, precum şi alte drepturi salariale prevăzute de normele metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite, până la data schimbării poziţiei de activitate. Situaţiile prevăzute la prezentul alineat sunt reglementate, în limitele legii, prin norme metodologice aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.

(5)Prevederile alin. (1), (3) şi (4) se aplică, în mod corespunzător, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, cărora le încetează raporturile de serviciu.

Art. 60

(1)Personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare puşi la dispoziţie, potrivit legii, ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale, ca efect al trimiterii în judecata unei instanţe penale, în stare de libertate, precum şi cel eliberat pe cauţiune, după caz, beneficiază de solda de funcţie/salariul de funcţie minimă/minim corespunzătoare/corespunzător gradului deţinut, de solda de grad/salariul gradului profesional deţinut, de gradaţiile cuvenite, precum şi de alte drepturi salariale prevăzute de normele metodologice aprobate de ordonatorul principal de credite, până la definitivarea situaţiei.

(2)Personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, arestaţi, le încetează plata drepturilor salariale începând cu data suspendării din funcţie.

(3)În cazul în care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală ori achitarea, precum şi în cazul încetării urmăririi penale ori a procesului penal, persoanele cărora li s-au aplicat prevederile alin. (1) şi (2) vor fi repuse în toate drepturile băneşti avute la data punerii la dispoziţie, respectiv a suspendării din funcţie, inclusiv compensarea drepturilor salariale de care au fost private pe perioada punerii la dispoziţie, respectiv a suspendării din funcţie, actualizate potrivit majorărilor sau indexărilor salariale.

Art. 61

În caz de deces, drepturile băneşti cuvenite personalului militar, poliţiştilor, funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalului civil se plătesc, pentru întreaga lună în care a avut loc decesul, după caz, soţului supravieţuitor, copiilor sau părinţilor, iar în lipsa acestora, celorlalţi moştenitori legali.

Art. 62

Drepturile neachitate personalului militar, poliţiştilor, funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalului civil, nereclamate în termen de 3 ani de la data când trebuiau plătite, se prescriu.

SECŢIUNEA 7: Drepturile băneşti cuvenite militarilor în termen, soldaţilor şi gradaţilor profesionişti care urmează modulul instruirii individuale, elevilor şi studenţilor instituţiilor militare de învăţământ, elevilor şi studenţilor din instituţiile de învăţământ pentru formarea poliţiştilor, respectiv ale cursanţilor din instituţiile de învăţământ pentru formarea funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare

Art. 63

(1)Elevii şi studenţii din instituţiile militare de învăţământ, persoanele care urmează cursurile de formare a cadrelor militare şi militarii în termen beneficiază de o indemnizaţie lunară, stabilită astfel:

Instituţii de învăţământ

Indemnizaţie - lei

Anul I

Anul II

Anul III

Anul IV

Şcoli militare de maiştri militari şi subofiţeri

217

261

-

-

Academii şi instituţii de învăţământ superior

261

304

348

391

Şcoli militare de ofiţeri de rezervă

261

(2)Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi elevilor şi studenţilor din instituţiile de învăţământ pentru formarea poliţiştilor, respectiv cursanţilor din instituţiile de învăţământ pentru formarea funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.

(3)Elevii şi studenţii instituţiilor militare de învăţământ pentru formarea cadrelor militare, ai instituţiilor de învăţământ pentru formarea poliţiştilor, respectiv cursanţii din instituţiile de învăţământ pentru formarea funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care sunt numiţi în funcţiile prevăzute mai jos primesc, începând cu data de întâi a lunii următoare numirii în funcţie, pe lângă indemnizaţia lunară, şi o indemnizaţie suplimentară diferenţiată după cum urmează:

a)student sau elev comandant/şef de grupă - 130 lei;

b)student sau elev locţiitor comandant de pluton/şef de clasă - 152 lei;

c)student sau elev plutonier de companie/monitor de detaşament (similare) - 174 lei;

d)student sau elev plutonier major de batalion/monitor de an (similare) -196 lei;

e)student sau elev plutonier adjutant/monitor de instituţie de învăţământ - 217 lei.

(4)Persoanele declarate ADMIS la cursul de formare a cadrelor militare în activitate au dreptul la o indemnizaţie lunară, stabilită după cum urmează:

Tipul cursului

Indemnizaţie - lei

Curs de formare a maiştrilor militari/subofiţerilor în activitate

174

Curs de formare a ofiţerilor în activitate

348

(5)Prevederile alin. (4) se aplică în mod corespunzător şi elevilor şi studenţilor din instituţiile de învăţământ pentru formarea poliţiştilor, respectiv cursanţilor din instituţiile de învăţământ pentru formarea funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.

(6)Pentru alte situaţii privind acordarea drepturilor băneşti reglementate prin prezenta secţiune, ordonatorul principal de credite stabileşte indemnizaţia prin asimilare.

(7)Drepturile prevăzute la art. 16 se acordă şi elevilor şi studenţilor instituţiilor de învăţământ pentru formarea personalului militar, persoanelor care urmează cursurile de formare a cadrelor militare şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi elevilor şi studenţilor din instituţiile de învăţământ pentru formarea poliţiştilor, care se deplasează în interes de serviciu şi cărora nu li se pot asigura masa şi cazarea gratuit în unităţi din localitatea unde se execută misiunea.

(8)Indemnizaţiile prevăzute la alin. (1), (3) şi (4) se actualizează proporţional cu evoluţia salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prin hotărâre a Guvernului.

Art. 64

(1)Militarii în termen au dreptul la o indemnizaţie lunară, astfel:

Gradul prevăzut în statul de organizare pentru funcţia ce o îndeplinesc

Indemnizaţie - lei

Soldat

217

Fruntaş

239

(2)Indemnizaţia prevăzută la alin. (1) se actualizează proporţional cu evoluţia salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, prin hotărâre a Guvernului.

SECŢIUNEA 8: Salarizarea personalului militar, a poliţiştilor şi a funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare detaşaţi în afara instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau în regii autonome ori în companii naţionale aflate în subordinea/coordonarea acestora, precum şi salarizarea cadrelor militare şi personalului civil de specialitate din structurile militare ale autorităţii judecătoreşti

SUBSECŢIUNEA 1: §1. Salarizarea personalului militar, a poliţiştilor şi a funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare detaşaţi în afara instituţiilor

Art. 65

(1)Personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, detaşaţi în afara instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau în regii autonome ori în companii naţionale aflate în subordinea/coordonarea acestora beneficiază de următoarele drepturi salariale:

a)salariul de bază al funcţiei îndeplinite, indemnizaţii, premii, sporuri, precum şi alte drepturi de natură salarială care se acordă personalului civil din entităţile unde îşi desfăşoară activitatea, potrivit reglementărilor care se aplică în entităţile respective;

b)solda de grad/salariul gradului profesional deţinut.

(2)Drepturile prevăzute la alin. (1) lit. a) se plătesc de către entităţile unde personalul detaşat îşi desfăşoară activitatea.

(3)Drepturile prevăzute la alin. (1) lit. b) se plătesc de către instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională de unde personalul a fost detaşat.

(4)În situaţia în care drepturile salariale lunare prevăzute la alin. (1) sunt mai mici decât cele ce li s-ar cuveni ca militari, poliţişti sau funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare încadraţi în instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, pe funcţii stabilite potrivit alin. (5), cei în cauză pot opta pentru soldele lunare, respectiv salariile lunare, corespunzătoare acestor funcţii. În acest caz, diferenţa până la nivelul soldelor lunare, respectiv salariilor lunare cuvenite în calitate de personal militar, poliţist sau funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare se acordă de către instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională de unde personalul a fost detaşat.

(5)Pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare detaşaţi în afara instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională se prevăd funcţii în statele de organizare "Anexa M", în condiţiile reglementărilor în vigoare. Pentru alte cazuri în care personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare sunt detaşaţi în afara instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională, asimilarea funcţiilor îndeplinite, precum şi a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite, cu avizul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

(6)Soldele de funcţie/salariile de funcţie pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare cărora le încetează detaşarea şi care sunt puşi la dispoziţie pentru încadrare ori trecere în rezervă/retragere/încetare a raporturilor de serviciu sunt cele corespunzătoare gradului militar/gradului profesional stabilit conform alin. (5).

(7)Personalul prevăzut la alin. (1) poate beneficia de premiile care se acordă personalului militar în activitate, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, calculate, în condiţiile reglementate pentru aceştia, care se achită din fondurile instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională de unde personalul a fost detaşat.

(8)Personalul instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională care îşi desfăşoară activitatea la compartimentele speciale din ministere şi alte organe centrale beneficiază de o compensaţie de 10% din salariul de bază. Compensaţia se plăteşte de către entităţile unde personalul detaşat îşi desfăşoară activitatea.

Art. 66

(1)Personalul detaşat între instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională este salarizat în conformitate cu reglementările aplicabile categoriei de personal din care face parte, potrivit funcţiei îndeplinite în instituţia unde acesta este detaşat.

(2)Drepturile salariale pentru personalul prevăzut la alin. (1) se plătesc de către instituţiile unde acesta este detaşat.

(3)Personalul detaşat între instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională care participă la orice forme de pregătire este salarizat conform secţiunii a 6-a din prezentul capitol.

(4)Drepturile salariale pentru personalul prevăzut la alin. (3) se plătesc de către instituţiile de unde acesta este detaşat.

SUBSECŢIUNEA 2: §2. Salarizarea personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care îşi desfăşoară activitatea în societăţile comerciale, regiile autonome şi companiile naţionale aflate în subordinea sau în coordonarea acestora

Art. 67

(1)Personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care îşi desfăşoară activitatea în societăţile comerciale, regiile autonome şi companiile naţionale aflate în subordinea sau în coordonarea instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională beneficiază de salariul de bază al funcţiei îndeplinite, de premii, de sporuri şi de alte drepturi potrivit prevederilor prezentei legi, precum şi de solda de grad/salariul gradului profesional deţinut.

(2)Drepturile prevăzute la alin. (1) se plătesc de către entităţile unde personalul îşi desfăşoară activitatea.

Art. 68

Modul de acordare şi de finanţare a drepturilor băneşti cuvenite personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care îndeplinesc funcţii în societăţile comerciale, regiile autonome şi companiile naţionale aflate în subordinea sau în coordonarea instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională se stabileşte, conform legislaţiei în vigoare, prin ordin al ordonatorului principal de credite.

SUBSECŢIUNEA 3: §3. Salarizarea judecătorilor şi procurorilor militari, precum şi a personalului auxiliar de specialitate şi personalului conex militar şi civil

Art. 69

(1)Pentru judecătorii şi procurorii militari se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiţiei.

(2)Pentru procurorii militari din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiţiei.

(3)Pentru personalul auxiliar de specialitate şi pentru personalul conex militar şi civil de la instanţele judecătoreşti şi parchetele militare se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiţiei.

(4)Pentru personalul civil al Ministerului Apărării Naţionale din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie se aplică, în mod corespunzător, reglementările specifice personalului din sistemul justiţiei.

Art. 70

Pentru calitatea de cadru militar în activitate, cadrele militare prevăzute la art. 69 mai beneficiază de solda de grad.

SECŢIUNEA 9: Salarizarea şi alte drepturi băneşti ale personalului din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională care desfăşoară misiuni în afara teritoriului statului român

Art. 71

(1)Personalul militar care participă la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român beneficiază de următoarele drepturi salariale:

a)solda de funcţie, prevăzută prin ordinul de numire/detaşare sau avută anterior, dacă este mai mare, solda de grad, gradaţiile la care are dreptul şi solda de comandă, după caz;

b)compensaţiile, indemnizaţiile, primele, sporurile prevăzute de reglementările în vigoare, în condiţiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite;

c)o compensaţie lunară specifică teatrului de operaţii de până la 100% aplicată la solda de funcţie, stabilită cu aprobarea ordonatorului principal de credite, pentru fiecare misiune în parte;

d)o primă de campanie egală cu solda de funcţie stabilită potrivit prevederilor lit. a). Prima de campanie se acordă o singură dată pentru toată perioada desfăşurării misiunii şi se plăteşte la plecarea în misiune.

(2)Poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care desfăşoară misiuni şi operaţii similare celor prevăzute la alin. (1) beneficiază de următoarele drepturi salariale:

a)salariul de funcţie, prevăzut prin dispoziţia/ordinul de numire/detaşare sau avut anterior, dacă este mai mare, salariul gradului profesional deţinut, gradaţiile la care are dreptul, salariul de comandă, după caz;

b)compensaţiile, indemnizaţiile, primele, sporurile prevăzute de reglementările în vigoare, în condiţiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite;

c)o compensaţie lunară specifică teatrului de operaţii de până la 100% aplicată la salariul de funcţie, stabilită cu aprobarea ordonatorului principal de credite, pentru fiecare misiune în parte;

d)o primă de campanie egală cu salariul de funcţie stabilită potrivit prevederilor lit. a). Prima de campanie se acordă o singură dată pentru toată perioada desfăşurării misiunii şi se plăteşte la plecarea în misiune.

(3)Personalul civil care participă la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român beneficiază de următoarele drepturi salariale:

a)salariul de bază;

b)compensaţiile, indemnizaţiile, primele, sporurile prevăzute de reglementările în vigoare, stabilite în condiţiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite;

c)o compensaţie lunară specifică teatrului de operaţii de până la 100% aplicată la salariul de bază, stabilită cu aprobarea ordonatorului principal de credite, pentru fiecare misiune în parte;

d)o primă de campanie egală cu salariul de bază. Prima de campanie se acordă o singură dată pentru toată perioada desfăşurării misiunii şi se plăteşte la plecarea în misiune.

Art. 72

Drepturile băneşti cuvenite personalului care încadrează batalioanele mixte constituite între Armata României şi armatele altor ţări, precum şi cele constituite din poliţişti români şi poliţişti ai altor ţări se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.

Art. 73

Personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare trimişi în afara teritoriului statului român pentru a participa la cursuri, stagii de practică şi specializare, perfecţionare sau care desfăşoară orice fel de activitate în străinătate, în interesul unităţii trimiţătoare, mai puţin cele menţionate la art. 71, beneficiază pe timpul acestor activităţi, în ţară, de solda de funcţie/salariul de funcţie, solda de grad/salariul gradului profesional deţinut, gradaţii şi, după caz, de solda de comandă/salariul de comandă, precum şi de celelalte drepturi salariale avute, stabilite potrivit reglementărilor în vigoare.

Art. 74

Personalul din instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, trimis în misiuni permanente sau temporare în străinătate, potrivit legii, beneficiază de toate drepturile prevăzute pentru personalul trimis în misiune permanentă sau temporară de către Ministerul Afacerilor Externe, precum şi de către celelalte ministere, organe şi instituţii de specialitate ale administraţiei publice centrale.

Art. 75

În măsura în care prezenta lege nu prevede altfel, dispoziţiile sale se completează cu celelalte prevederi din cuprinsul actelor normative speciale referitoare la drepturile şi obligaţiile ce revin personalului trimis în misiune permanentă sau temporară în străinătate de către ministere şi celelalte organe şi instituţii de specialitate ale administraţiei publice centrale.

SECŢIUNEA 10: Unele reglementări privind salarizarea personalului civil

Art. 76

(1)Personalul civil din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională beneficiază de drepturile salariale reglementate prin prezenta lege, potrivit categoriei de personal şi domeniului în care îşi desfăşoară activitatea.

(2)Personalul civil prevăzut la alin. (1) care desfăşoară activităţi în condiţii similare cu cele ale personalului militar sau poliţiştilor ori funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, după caz, beneficiază de drepturile salariale prevăzute expres pentru personalul civil în prezenta anexă.

Art. 77

Funcţiile specifice pentru personalul contractual din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională se asimilează astfel:

a)director Centru de reeducare cu director din cadrul anexei nr. VIII cap II lit. B;

b)director adjunct Centru de reeducare cu director adjunct din cadrul anexei nr. VIII cap. II lit. B;

c)funcţia de criptanalist III cu funcţia de cercetător ştiinţific, cercetător ştiinţific III;

d)funcţia de responsabil (şef) grup popote; responsabil (şef) popotă II cu funcţia de administrator II-I;

e)funcţia de şef spălătorie mecanică debutant, III-I, cu funcţia de tehnician debutant, II-IA;

f)funcţia de însoţitor de bord debutant, III-I, cu funcţia de referent debutant, II-IA;

g)funcţia de radiotelegrafist, radiogoniometrist, operator control spaţiu aerian III-I, cu funcţia de tehnician II-IA;

h)funcţia de telefonist, telegrafist, telexist IV-I, cu funcţia de muncitor calificat IV-I;

i)funcţia de şef formaţie pază şi ordine II-I, cu funcţia de administrator II-I;

j)funcţia de agent pază, agent însoţire II-I, cu funcţia de muncitor calificat II-I.

Art. 78

Alte funcţii specifice pentru personalul contractual din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite, cu avizul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

SECŢIUNEA 11: Alte dispoziţii

Art. 79

Personalul militar, militarii în termen, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, rezervişti, pe timpul concentrării, beneficiază de drepturile băneşti prevăzute de prezenta lege pentru personalul militar, militari în termen, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, de la unităţile unde sunt concentraţi.

Art. 80

Funcţiile personalului din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională sunt prevăzute în statele de organizare elaborate de aceste instituţii, pe baza structurilor organizatorice aprobate, şi cuprind, după caz, prevederile referitoare la gradul militar/profesional sau treapta profesională, nivelul studiilor, solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază.

Art. 81

Pe timp de mobilizare sau război se aplică prevederile prezentei legi, precum şi unele reglementări specifice stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Art. 82

Prevederile anexei nr. X la Decretul nr. 163/1975 se aplică în continuare, până la data intrării în vigoare a actului normativ care reglementează modul de stabilire a drepturilor pe timp de mobilizare sau război.

Art. 83

(1)Prevederile referitoare la contribuţiile pentru asigurări sociale de stat nu se aplică personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.

(2)Prevederile referitoare la contribuţiile pentru asigurările de şomaj nu se aplică personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.

(3)Prevederile referitoare la contribuţiile privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale nu se aplică personalului militar, poliţiştilor, funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalului civil.

(4)Prevederile referitoare la contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate nu se aplică personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.

Art. 84

(1)Drepturile prevăzute de prezenta lege se acordă în condiţiile exercitării, potrivit reglementărilor în vigoare, a controlului financiar preventiv propriu.

(2)Controlul financiar preventiv propriu se exercită, prin viză, de persoanele din cadrul structurilor de specialitate, desemnate potrivit reglementărilor în vigoare.

(3)Cadrele militare în activitate, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care desfăşoară activităţi de control financiar preventiv propriu şi, după caz, de audit beneficiază de majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie cu până la 10%, în condiţiile prevăzute prin ordin al ordonatorului principal de credite.

Art. 85

(1)Ofiţerii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care ocupă funcţii de demnitate publică beneficiază, pe lângă drepturile salariale cuvenite acestei funcţii, şi de solda de grad/salariul gradului profesional deţinut, ca drept al titularului acestuia.

(2)Persoanele prevăzute la alin. (1) pot opta pentru drepturile salariale cuvenite pentru calitatea de cadru militar în activitate, poliţist sau funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare.

(3)Ofiţerii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care ocupă funcţii asimilate celor de secretar de stat/subsecretar de stat pot opta pentru indemnizaţiile lunare stabilite pentru funcţiile de demnitate publică.

Art. 86

(1)Cuantumul zilnic/orar al elementelor soldei lunare cuvenite personalului militar se determină prin raportare la numărul zilelor lucrătoare corespunzătoare fiecărei luni a anului/durata normală a timpului de lucru.

(2)Cuantumul zilnic/orar al elementelor salariului lunar cuvenit poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare se determină prin raportare la numărul de zile lucrătoare din luna respectivă/durata normală a timpului de lucru, cu excepţia situaţiilor pentru care drepturile cuvenite sunt prevăzute a fi acordate pentru zile calendaristice.

(3)Soldele lunare/salariile lunare ale personalului se plătesc o dată pe lună, în perioada stabilită potrivit reglementărilor în vigoare, pentru luna precedentă.

(4)Soldele lunare ale personalului militar, respectiv salariile lunare ale poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare sunt confidenţiale, instituţiile din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională având Obligaţia de a lua măsurile necesare pentru asigurarea confidenţialităţii.

(5)Soldele lunare ale personalului militar în activitate, respectiv salariile lunare ale poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare nu pot fi urmărite decât în cazurile şi în limitele prevăzute de reglementările în vigoare.

(6)Pe timpul absenţelor nejustificate de la unitate/serviciu nu se acordă solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază şi nici alte drepturi salariale.

(7)În Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul Afacerilor Interne, structura financiară centrală, prin componenta organizaţională specializată în domeniul salarizării, asigură îndeplinirea sarcinilor ordonatorului principal de credite din domeniile reglementării, implementării, coordonării metodologice, asistenţei de specialitate, monitorizării şi gestiunii sistemului de salarizare.

(8)În Ministerul Apărării Naţionale şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, alocarea şi scoaterea la şi de la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază şi la şi de la alte drepturi salariale se fac prin ordin de zi pe unitate.

Art. 87

(1)Drepturile băneşti stabilite a fi acordate, prin alte acte normative, în raport cu solda de bază sau solda lunară se vor calcula faţă de solda de funcţie aflată în plată.

(2)Drepturile băneşti stabilite a fi acordate poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, prin alte acte normative, în raport cu salariul de bază se vor calcula faţă de salariul de funcţie aflat în plată.

Art. 88

(1)Prin excepţie de la prevederile art. 21 din prezenta lege, pentru activitatea desfăşurată de personalul militar, poliţişti, funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, se acordă un spor de până la 100% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază.

(2)Dreptul prevăzut la alin. (1) se stabileşte proporţional cu timpul efectiv lucrat în zilele respective şi se determină pe baza raportului dintre baza de calcul şi durata normală a timpului de lucru, iar condiţiile de acordare se stabilesc prin ordin al ordonatorului principal de credite.

(3)Munca astfel prestată şi plătită nu se compensează şi cu timp liber corespunzător.

Art. 89

Acordarea drepturilor băneşti reglementate prin prezenta lege se face în limita fondurilor bugetare aprobate anual cu această destinaţie în bugetele instituţiilor publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

Art. 90

În aplicarea prezentei legi, instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională emit norme metodologice, aprobate prin ordin al ordonatorului principal de credite.

Art. 91

În caz de deces al personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, soţia sau soţul supravieţuitor ori copiii, iar, în lipsa acestora, părinţii, beneficiază de un ajutor egal cu 12 solde de funcţie/salarii de funcţie, fără a fi necesară îndeplinirea condiţiilor referitoare la trecerea în rezervă sau direct în retragere/încetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, a celor decedaţi.

Art. 92

(1)Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care deţin grad didactic şi îşi desfăşoară activitatea în instituţii militare de învăţământ sau în instituţii de învăţământ pentru formarea poliţiştilor ori în instituţii de învăţământ pentru formarea funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare - personal de specialitate medico-sanitar - din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, indiferent de funcţia pe care este încadrat, pot opta, în locul soldei lunare brute/salariului lunar brut, pentru salariul lunar brut stabilit potrivit prevederilor din familiile ocupaţionale învăţământ şi Sănătate şi asistenţă socială, la care se adaugă solda de grad/salariul gradului profesional deţinut.

(2)Pensia şi alte drepturi specifice care se acordă, potrivit legii, se stabilesc în raport cu soldele lunare brute/salariile lunare brute cuvenite în calitate de personal militar, poliţist sau funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, corespunzătoare funcţiilor încadrate, potrivit legii.

Art. 93

Drepturile specifice prevăzute la art. 32, 33, 34 şi art. 45 alin. (2)-(5) din prezenta anexă nu se iau în calcul la determinarea limitei sporurilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor prevăzută la art. 25 alin. (2) din prezenta lege.

Google Translate

Cauta in site

  • Rogue 24.08.2017 09:19
    Stimate domn Teoroc, doresc sa inaintez o propunere de prevazut in noul ...

    Read more...

     
  • Cristian Tudorache 23.08.2017 22:48
    #956 Nelamurita 23-08-2017 19:20 - procedura spuen ca se ridica de ...

    Read more...

     
  • Nelamurita 23.08.2017 19:20
    De la Afișarea rezultatelor la proba psihologică, in termen de 7 zile se ...

    Read more...

     
  • Mihai sova 23.08.2017 16:52
    Va rog, un raspuns

    Read more...

     
  • Saghi 23.08.2017 12:14
    Vedeți ce faceți și cu sporul pentru orele lucrate in zile de sărbătoare ...

    Read more...

Google AdS