Sindicatul Național

al Lucrătorilor de Penitenciare

Tentativa de dialog social la Ministerul Finantelor Publice

Astazi, 27.02.2009, la sediul M.F.P., la sedinta comisiei de dialog social, au participat reprezentantii confederatiilor (din partea B.N.S.: Marian Emilian si Zaborila Vasile de la F.S.A.P. PUBLISIND) si patronatelor.

Discutiile ar fi trebuit sa aiba in vedere proiectul privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul cheltuielilor de personal in sectorul bugetar, dar discutiile au fost amanate, sindicatele propunand ca intalnirea sa aiba loc luni si la sedinta sa participe si comisia de dialog social din cadrul MMFPS.

Amanarea s-a datorat in principal faptului ca ar fi fost incalcate procedurile de negociere dar si din cauza ca fundamentarea proiectului nu era completa. Initiatorii proiectului sunt MMFPS si MFP.

Am solicitat sa ni se comunice care ar fi economia la cheltuieli de salarizare in cazul in care proiectul ar deveni ordonanta.

Am aratat faptul ca prevederile din proiect sunt in contradictie cu o serie de prevederi legale care reglementeaza la ora actuala salarizarea bugetarilor.

Apreciem si vom sustine faptul ca unele articole din proiect sunt corecte si ne referim de exemplu la art.17,18 si 19, altele sunt discutabile si o parte dintre ele care nu pot face nici macar obiectul negocierii deoarece incalca grav anumite acte normative (de ex. art. 9 care elimină sporul "de antena" creeaza prejudicii mari personalului din penitenciare dintre care 7500 de salariati sunt afiliati la PUBLISIND, dar nu numai lor, in sensul ca este inadmisibila mentinerea factorilor de risc, respectiv a instalatiilor care emit radiatii, in timp ce se interzice acordarea sporului, in contextul in care exista prevederi legale pentru acordarea acestuia precum si determinari care confirma existenta conditiilor vatamatoare / un alt exemplu ii vizeaza pe salariatii din toate institutiile, care lucreaza ore suplimentare si din cauza lipsei de personal acestea nu pot fi compensate, iar Guvernul interzice plata orelor suplimentare reintroducand conceptul de munca fortata).

Marian Emilian - presedinte executiv FSAP PUBLISIND

Acest articol a fost arhivat. Din acest motiv, nu puteți posta comentarii noi.

Google Translate

Cauta in site

  • Ștefan Teoroc 22.08.2017 09:21
    Au fost cazuri dezbatute in sedinta si argumentele au inclinat spre ...

    Read more...

     
  • Radu 21.08.2017 21:21
    Buna seara. Îmi poate explica și mie cum la unii care sunt trecuți ...

    Read more...

     
  • Ștefan Teoroc 21.08.2017 13:56
    Inca nu. Sapam

    Read more...

     
  • Adi 21.08.2017 13:49
    Nici o veste de la MJ / MM despre ordonanta noastra?

    Read more...

     
  • Ana 21.08.2017 11:55
    Buna ziua, Sunt inscrisa la un conscurs pentru care urmeaza sa dau ...

    Read more...

Google AdS