www.snlp.ro Web analytics

Gone in 60 seconds!

„Gone in 60 seconds!”

In loc de Nicholas Cage si Angelina Jolie, interpreteaza 14 deputati!

 

Stati linistiti, n-aveti nicio nadejde!

La inceputul saptamanii au fost facute informari cu privire la votarea Legii prin care se aproba O.U.G. nr 4/2008 (care modifica Legea nr. 293/2004), inclusiv amendamentele care ne interesau in cel mai inalt grad (se introduceau accesul egal pe orice functie, consultanta juridica prin avocat platit de unitate, posibilitatea personalului contractual de a deveni functionari publici cu statut special, despagubirile de risc, etc).

S-a muncit mult la aceste amendamente, iar sindicatele au convins partea ministeriala de necesitatea clarificarii unor situatii si a materializarii efective a unor drepturi care nu se pot acorda din cauza ambiguitatii unor prevederi inaplicabile. Toti ne-am bucurat ca s-a aprobat noul statut.

In cursul procesului legislativ, partea cea mai dificila era acceptarea amendamentelor de catre Comisia pentru administratie publica care, dupa dezbaterea acestora, urma sa depuna un raport, iar amendamentele sa fie votate odata cu legea, pe 29 septembrie 2008. Termenul de depunere a raportului este mai putin important (practica o demonstreaza).

Cu cateva adaugiri la amendamente (nimic foarte grav) facute de membrii comisiei, proiectul a fost trecut pe ordinea de zi a plenului camerei de luni 29 septembrie dar a fost discutat marti 30 septembrie.

Imediat dupa votare, au fost receptionate informatii de la secretariatul general al Camerei deputatilor, conform carora Legea de apropare a OUG 4/2008 cu amendamente s-a votat!

Si conducerea A.N.P. ca si cei de la Directia elaborare acte normative din M.J. dar si liderii sindicali au inghitit aceeasi galusca, mai ales ca era doar o formailitate. In camera nu se dezbat din nou amendamentele, decat daca cineva are de obiectat sau de sustinut un aspect. Nu a fost cazul deoarece proiectul nu avea influente financiare cuantificabile.

Deci tot sistemul a aflat rapid de marele succes.

Abia joi seara, dupa ce pe site-ul Camerei deputatilor s-a afisat in dreptul proiectului nostru (pct. 11) suspendat 30.09.2008 s-a dat alarma si a iesit la iveala toata situatia.

Despre cum sperantele a 13.000 de oameni au disparut in 60 de secunde!

Din 326 de deputati aflati pe lista oficiala de pe site-ul Camerei deputatilor, pe data de 30.09.2008, au inceput lucrarile la ora 11,44 cu un numar de 82 de deputati prezenti (era prea devreme).

Pe la 12,34 s-a inregistrat prezenta maxima (233 de persoane). Deh, campania electorala… Dupa care, cu cat se apropia ora pranzului, numarul deputatilor scadea drastic. Pofta buna, domnilor deputati!

Daca la ora 13,47 au votat 214 deputati, peste numai un minut, cand a fost supus la vot proiectul nostru, s-au inregistrat fix 200 de voturi dintre care 150 pentru, 49 de abtineri si unul contra.

Fiind vorba despre o lege organica, conform art. 129, al. 2 din Regulamentul camerei deputatilor, pentru adoptare era necesar votul majoritatii deputatilor si nu a celor prezenti in sala, deci 326 : 2 = 163 + 1 = 164.

IN CONTEXTUL IN CARE GRUPUL PD-L S-A ABTINUT, MAI TREBUIAU 14 VOTURI EXACT CATE VOTURI AU LIPSIT DE LA ORA 13,47 LA 13,48 !!!

Este chiar un scenariu de film. Dar ne afecteaza! Il puteti urmari aici (punctul 22, ora 13,48 – pe butonul „deschis” puteti vedea cum a votat fiecare grup; nu cunoastem motivele pentru grupul PD-L s-a abtinut in masa si la statutul nostru si la al personalului didactic – ora 12,32)

Ce ramane de facut?

Conform Regulamentului Camerei deputatilor, art 105, al (2), „dupa dezbaterea ultimului raport intocmit, daca plenul Camerei nu reuseste sa adopte proiectul de lege referitor la ordonanta, in conditiile in care Camera Deputatilor este Camera decizionala, respectivul proiect se va rediscuta in sesiunea urmatoare pornind de la forma cu care Camera a fost sesizata initial pe baza ultimului raport intocmit de comisia sesizata in fond

Proiect de Ordonanta de Urgenta a Guvernului propus de sindicate

Conform Constitutiei Romaniei, art. 66, al. (1) „Camera Deputatilor si Senatul se intrunesc in doua sesiuni ordinare pe an. Prima sesiune incepe in luna februarie si nu poate depasi sfarsitul lunii iunie. A doua sesiune incepe in luna septembrie si nu poate depasi sfarsitul lunii decembrie.”

In concluzie, pe aceasta procedura, mai devreme de februarie 2009 nu se va intampla nimic.

In astfel de momente de criza rivalitatile si concurente sunt lasate deoparte.

Liderii celor doua organizatii sindicale mari din sistem s-au intalnit ieri si au stabilit urmatorul demers: vor inainta direct, la inceputul saptamanii viitoare, un proiect de O.U.G. privind modificarea Legii 293/2008, conform art. 29 din Legea nr. 54/2003 – legea sindicatelor care prevede ca „organizatiile sindicale pot adresa autoritatilor publice competente, potrivit art. 73 din Constitutie, propuneri de legiferare in domeniile de interes sindical”.

Practic, proiectul preia toate modificarile propuse prin amendamentele inaintate camerei deputatilor dar se va urma o procedura diferita, de promovare a unei modificari a statutului prin ordonanta de urgenta care va trebui sa fie avizata de catre ministere si aprobata de Guvern, in perioada in care Parlamentul este inca in sesiune.

UPDATE: Secretarul general al Ministerului Justitiei, dl. Radu Ragea, urmare a discutiilor cu reprezentantii sindicali, a fost de acord sa sustina proiectul inaintat, beneficiind in acest sens si de sprijinul ministrului justitiei, dl. Catalin Predoiu.

error

Ți-a plăcut acest articol? Ajută-ne cu un Like :)