Sindicatul Național

al Lucrătorilor de Penitenciare

Un impas intr-un moment critic. Intarzie promulgarea cresterilor salariale

iohannis.bsilfmo0prLegea de aprobare a OUG 9/2017, cea cu modificarea bazei de calcul a unor drepturi, care ar genera cresteri salariale in medie de 600 lei pentru salariatii in sistemul nostru, a intepenit la presedintie unde a fost trimisa spre promulgare ulterior adoptarii prin votul plenului Camerei deputatilor din data de 25.04.2017. Presedintia are termen de promulgare pana pe 23.05.2017 adica pana martea urmatoare, cand ar trebui sa ne lamurim daca mesajul sumbru postat de ministrul muncii se confirma.

Mesajul care ne-a indus starea de neliniste apare pe pagina de socializare a Olgutei Vasilescu si este urmatorul:

mesaj olguta

In incercarea de a clarifica situatia am contactat intrebator presedintia, raspunsul fiind unul birocratic care nu confirma informarea publica lansata de ministrul muncii dar nici nu o infirma clar, mentionand doar ca proiectul se afla inca la presedintie avand termen de promulgare pana pe data de 23.05.2017.

In cazul in care proiectul va fi retrimis in parlament cu observatii, probabil ca acestea vor fi analizate rapid si va urma o noua transmitere spre promulgare, presedintia nemaiavand posibilitatea de a respinge si a doua oara legea adoptata de legislativ.

Consecintele acestei intarzieri devin interesante in contextul in care legea-cadru privind salarizarea avanseaza cu viteza in procesul legislativ urmand votarea in plenul Senatului chiar luni 22.05.2017, dupa care proiectul va fi trimis in Camera deputatilor spre dezbatere si adoptare. Daca legea va deveni aplicabila din iulie 2017, asa cum se preconizeaza, imediat dupa intrarea noului act in vigoare salariile aflate in plata vor fi majorate cu anumite procente (detaliem in alt articol pentru a nu amesteca lucrurile).

De aceea este important ca salariile in plata la acel moment sa fie influentate de cresterile generate prin Legea de aprobare a OUG 9/2017 astfel incat majorarile prevazute in legea-cadru, sa vizeze salariile astfel ajustate. Cu fiecare intarziere venita dinspre presedintie ne apropiem de acel moment critic iar situatia incepe sa deranjeze cu atat mai mult cu cat actul normativ nu produce altceva decat o minima reparatie morala salariatilor din sistemul national de aparare care au ramas de un deceniu cu salarii de baza (respectiv de functie) in jurul cuantumului de 500 de lei. 

Intre timp ANP si-a efectuat estimarile iar rezultatele sunt pe masura efortului facut de sindicate pentru aplicarea acestor cresteri in mod corect in structura, inclusiv pentru penitenciare. In sistemul nostru sunt cele mai consistente efecte ale legii avand in vedere structura salariilor si nivelul coeficientilor. Mai retinem si aspectul ca prevederile care vor genera intr-un final aceste cresteri produc efecte incepand cu luna aprilie 2017, deci retroactiv si probabil ca daca presedintia va trimite inapoi catre parlament proiectul, cu observatii, acest aspect al retroactivitatii se va afla la loc de cinste. Inca 3 zile si vom afla.

 

Google Translate

Cauta in site

  • Ștefan Teoroc 24.06.2017 22:35
    Adresa se depune luni / o vedeti in premiera :)

    Read more...

     
  • sine ratio 24.06.2017 21:53
    Iar la momentul acestui comentariu data este 24 iunie 2017 l'anno di ...

    Read more...

     
  • sine ratio 24.06.2017 21:47
    Distinctia pe site, in forma actuala, tine de statistica si realitatea ...

    Read more...

     
  • E4 24.06.2017 21:25
    Marirea aia mare de care faci vorbire o sa fie in noua lege care inca ...

    Read more...

     
  • Ștefan Teoroc 24.06.2017 20:36
    Nu e chiar corect / ca sa nu reiau textul legii - sporul de 30% si ...

    Read more...

Google AdS