Sindicatul Național

al Lucrătorilor de Penitenciare

Legea 115/2017, in cifre. Cresterile salariale efective si de unde vin ele? Partea II

hand calculator money saving concept 35580096Aveti mai jos cateva exemple de estimare a cresterilor salariale preconizate, realizate si puse la dispozitie de ANP in urma cu ceva timp. Ne repetam cu precizarea ca nu am iesit cu aceste cifre pana nu am vazut legea promulgata. Nu ne plac intoxicarile, aproximarile din burta si nici furnizarea exagerata de sperante desarte. Dar de acum, suntem mai linistiti. Cresterile aplicabile din aprilie 2017 chiar sunt certe. Iar ele vor sta la baza urmatoarelor cresteri generate de legea-cadru incepand cu iulie 2017, despre care vom vorbi in continuare, intrucat se pare ca foarte putini au inteles exact mecanismul noii legi. Ne ponderam totusi entuziasmul si ramanem atenti la cifre.

Exemplele de mai jos iau in calcul situatii diferite de agenti si  ofiteri cu vechimi, in general, diametral opuse. Practic sunt niste extreme si din pacate acest lucru nu ne ajuta sa facem o medie reala. Am spus ca media in sistemul penitenciar este in jur de 600 de lei pe om insa pe estimarile facute de unitati si transmise la ANP, aceasta medie credem ca este chiar superioara. In spitalele cu spor TBC cresterea este de 1000 lei in medie. La Poarta Alba unde se primeste spor de izolare media depaseste 800 lei, la unele unitati este sub 500, la SNPAP este foarte mica, si asa mai departe. Media creste in unitatile cu schimburi operative mari cum ar fi Jilava. Speram ca unitatile au facut corect calculele inserand cifrele care trebuie in macheta transmisa de ANP care include formule presetate. In functie de aceste valori se vor solicita sume de la buget iar per sistem fondurile necesare sunt peste 7 milioane de lei lunar. Pentru cei ingrijorati de existenta banilor, le spunem sa stea linistiti, numarul mic de posturi ocupate prin concurs, raportat la bugetul preconizat a fi cheltuit cu aceasta destinatie, ne salveaza in mod paradoxal si ironic.

Nu putem insera intr-un articol o lista cu toate efectele noii legi pe fiecare functie din sistem, mai ales ca nu detinem aceste cifre. Oricum nu a facut-o si nu o va face nicio entitate din structura de aparare. Si asa, ceea ce am facut noi devoaland structura detaliata a salariilor iar acum valori exacte si cuantumuri, poate fi considerat prea mult de unii sceptici. Insa in scurt timp ne vom lamuri pe deplin. In mod cert unii vor fi mai multumiti decat altii, insa am avertizat din timp cu privire la acest efect. In spatele rezultatului actual nu se afla vreun mecanism complex care schimba sistemul de salarizare ci un algoritm simplist prin care cresc pe cat omeneste posibil la acest moment, cu un ultim elan inainte de legea-cadru, o parte dintre venituri.

Avand in vedere faptul ca salariile noastre sunt departe de a mai reprezenta vreun secret, dar inca si mai departe de a fi in fruntea sistemului public, tinand cont de salariile de functie (adica salarii de baza) in valoare medie de 500 de lei, nu credem ca divulgam vreun top-secret cu imaginile de mai jos (din care am eliminat coeficientii de ierarhizare), imagini care includ in valorile enumerate, si normele de hrana si echipare. Ca reper ajutator, in lipsa unor exemple de machete pentru agenti definitivi cu vechime mica dar cu coeficienti mari (2,70-2,90), in plus fata de calculele facute pentru debutanti, trebuie tinut cont de faptul ca baza de calcul creste pentru acestia cu o treime fata de debutanti (ex: coeficent 2,90 fata de 1,90) si prin urmare, la conditii de munca similare, cresterea este si ea mai mare cu o treime.

Cu cat un agent are gradul si gradatia mai mari, cu atat cresterea este mai mica. Ne amintim ca aceste doua elemente ies din baza de calcul si in schimb intra toate sporurile (numite sume compensatorii pe fluturasul de salarii) cu exceptia sporului de pericol ANP (30%). Daca sumele care ies sunt consistente (ex: grad ASP, gradatia 7) atunci este normal sa avem o crestere mai mica, in functie si de sumele care intra. In top se afla cei cu vechime mica dar cu coeficient mare si cu multe sporuri. Din pacate nu exista o grila rigida si foarte clara de crestere. De exemplu un agent cu vechime si coeficient mare care ar trebui sa aiba o crestere mica, daca insa are spor TBC in sumele compensatorii, va avea o crestere de peste 800 de lei, conform noilor calcule. Stim ca suna putin ametitor, ca este bulversant, dar sunt destul de multe variabile. In functie de alte date si exemple pe care le vom avea la dispozitie, vom informa corespunzator.

1. agent debutant tura

agent debutant tura

2. agent cu vechime tura

agent vechime tura

3. agent cu vechime si spor TBC

agent vechime tura TBC

4. ofiter debutant 

Ofiter debutant

5. ofiter de executie cu vechime

Ofiter executie vechime

6. personal contractual

personal contractual

 

Comentarii  

0 #40 cip 31-05-2017 09:29
Dle Teoroc, va marturisesc sincer ca eu nu reusesc sa mai inteleg nimic, mai ales dupa ce au aparut si postarile acelor machete de calcul...Vreau sa va spun ca am colegi care au 23 de ani de vechime coeficient, evident, 2.9...care in luna mai au incasat salarii de 4200 de lei. Daca este sa judecam dupa machetele transmise dumneavoatra de catre ANP, reiese faptul ca lor le "creste" salariul cu aproximativ minus 500 de lei...Si va intreb acum,in cazul meu, la o vechime de doar 8 ani,cu acelasi coeficient de ierarhizare, lucrand tot in ture ce ar trebui sa rezulte conform machetei?
Citat
+4 #39 Ștefan Teoroc 29-05-2017 21:59
raspunsul a vizat intrebarea / in sistem nu s-a aflat in faza de elaborare niciodata vreun proiect cu acest scop / in schimb am avut in elaborare proiect modif OMJ 3544/2012 inclusiv cu spor psihiatrie / nu am cum sa fac astfel de confuzii / in completarea a ceea ce spui, sporul de incordare neuro a fost dat de Oprea la doua specialitati din politie judiciar si crima organizata in procente diferite incepand cu 2015 / prin urmare fiind in plata sporul desi e unul permanent a fost exceptat din Legea 115/2017 model dupa care am exceptat si noi sporul nostru permanent (pericol ANP) - astfel incat calculele sa produca cresteri si la noi / nu reiau explicatia / cand o sa ajung sa fac astfel de confuzii insemna ca tre sa ma pensionez
Citat
-3 #38 Gheorghe V. 29-05-2017 09:34
Citez pe Ștefan Teoroc:
sporul de psihiatrie a fost in discutie pentru spitale / insa acum nu se mai poate discuta de niciun spor pana nu se adpta noua lege-cadru / urmeaza si alte acte subsecvente care se vor adopta pentru norme metodologice / tot sistemul salarial se rescrie dramatic / lucrurile cu care ne-am obisnuit dispar si apar altele / nu vor mai fi coeficienti pana in anul 2023 / indiferent cate sporuri si pentru ce categorii de salariati sau de activitate vor fi incluse, nu se pot plati sporuri peste procentul de 30% din sal de functie

D-le presedinte,cu toata dragostea(vorba lui B.Chirieac :lol: ),cred ca faceti o confuzie intre,sporul de incordare :D :D neuro-spihica -acordat personalului din justitie(magist rati,grefieri) si sporul de psihiatrie preconizat a se acorda personalului din penitenciare aflat in contact cu detinuti cu afectiuni psihice GRAVE.
Mult succes in ceea ce faceti impreuna cu echipa SNLP(se pare ca sunteti pe drumul cel bun :D :D :D !!!
Stima!
Citat
+1 #37 Agent 28-05-2017 22:51
Citez pe Ștefan Teoroc:
sporul de psihiatrie a fost in discutie pentru spitale / insa acum nu se mai poate discuta de niciun spor pana nu se adpta noua lege-cadru / urmeaza si alte acte subsecvente care se vor adopta pentru norme metodologice / tot sistemul salarial se rescrie dramatic / lucrurile cu care ne-am obisnuit dispar si apar altele / nu vor mai fi coeficienti pana in anul 2023 / indiferent cate sporuri si pentru ce categorii de salariati sau de activitate vor fi incluse, nu se pot plati sporuri peste procentul de 30% din sal de functie

Cu noi cei care lucram pe schimburi ........
Citat
+8 #36 Agent 28-05-2017 22:41
Citez pe alex:
Domnule Teoroc pentru lucratorii de evidenta tot mai rari la noi in sistem nu se face nimic?A fost in discutie sporul neuropshic dar se pare ca a ramas la faza de discutie.Nu este normal ca un lucrator pe ture sa ia cu aproape 1000 de lei mai mult.Astept un raspuns din partea dumneavoastra.Multumesc

Veniti si voi pe ture , sunt convins ca o sa va placa
Citat
+1 #35 Ștefan Teoroc 28-05-2017 17:23
sporul de psihiatrie a fost in discutie pentru spitale / insa acum nu se mai poate discuta de niciun spor pana nu se adpta noua lege-cadru / urmeaza si alte acte subsecvente care se vor adopta pentru norme metodologice / tot sistemul salarial se rescrie dramatic / lucrurile cu care ne-am obisnuit dispar si apar altele / nu vor mai fi coeficienti pana in anul 2023 / indiferent cate sporuri si pentru ce categorii de salariati sau de activitate vor fi incluse, nu se pot plati sporuri peste procentul de 30% din sal de functie
Citat
-17 #34 alex 28-05-2017 17:01
Domnule Teoroc pentru lucratorii de evidenta tot mai rari la noi in sistem nu se face nimic?A fost in discutie sporul neuropshic dar se pare ca a ramas la faza de discutie.Nu este normal ca un lucrator pe ture sa ia cu aproape 1000 de lei mai mult.Astept un raspuns din partea dumneavoastra.M ultumesc
Citat
-2 #33 Cristian Tudorache 28-05-2017 07:29
#32 Nero - Trebuie sa pleci de la premisa ca nimeni nu te pacaleste in privinta acordarii sporurilor ce ti se cuvin. Au existat astfel de situatii pana la aplicarea noii forme de pontaj. Acum nu se poate gresi.

Sa explic un pic:
Compensarea orelor suplimentare pot sau nu pot fi insotite de sporuri. Si asta depinde, practic, de o singura conjunctura, si anume locul/functia unde iti desfasori activitatea pe parcursul unei luni.
De fiecare data cand exerciti o singura functie pentru care primesti niste sporuri, daca efectuezi si ore suplimentare, cand le recuperezi ti se vor acorda si sporurile in acelasi cuantum cu orele suplimentare reportate.
Si asta pentru faptul ca sporurile iti sunt platite doar in cuantumul FTL (nr ore lucratoare) cand ai luna intreaga sau in cuntum FTI (fond de timp individual) cand pe parcursul lunii beneficiezi de co sau alte absente motivate).

Exista insa si varianta in care exerciti pe parcursul unei luni doua functii care sunt purtatoare de sporuri diferite. Daca la sfarsitul lunii constati ca ai cumulat pe fiecare spor un cuantum mai mic sau egal cu FTL sau FTI si asta in conditiile in care ai cumulat, spre exemplu, si 4 ore suplimentare (ore lucrate peste limita FTL sau FTI), este evident ca aceste ore suplimentare ti se vor reporta fara sporuri, pe considerentul ca toate sporurile pentru timpul efectiv lucrat (cu tot cele 4 ore suplimentare) ti-au fost platite in luna curenta.

Poate explicatia asta te va lamuri. Daca nu, mai exista o singura varianta. Sa-mi transmiti efectiv speta ta pe un mail cu toate datele pe care ti le voi solicita.
Citat
0 #32 Nero 27-05-2017 19:54
Citez pe Salariu:
Citez pe Nero:
Citez pe Ștefan Teoroc:
Ma faci sa-mi dau dizertatia in dreptul muncii si nu este chiar spatiul propice intr-un comentariu. Munca peste durata normala se compenseaza cu timp liber ulterior (nu intru in termene). Daca luna asta ai prestat 20 de ore in plus lucrand in conditii de risc pentru care trebuie sa primesti anumite sporuri, in salariul din luna urmatoare nu vei primi bani pentru munca in plus deci implicit ca nu vei primi nici banii pe sporuri (salariul este format din baza si sporuri / vorbind simplist). Dar vei primi timp liber. Iar cand stai acasa in recuperare pentru munca in plus, in pontaj esti socotit ca si cum ai fi in serviciu. Pe durata recuperarilor, mergi acasica, la pescuit sau unde vrei si primesti bani (inclusiv sporuri!) ca si cum ai fost sub riscuri. Asa se produce compensarea, Nero. Spus in cateva vorbe

Pai tocmai ca in recuperare la sporuri - antena, praf si ce se mai calculeaza la ore lucrate- nu se vede nimic inafara de ce e lucrat.

Iti vb un om care face pontaje si care a mai avut dsicutia asta, orele lucrate peste durata normala a timpului de lucru sunt cu sporuri praf antena etc iar cand iti iei liber orele respective impreuna cu sporuri iti sunt acordate deci primesti bani pt sporuri chiar daca esti liber fiindca ai lucrat in conditiile respective. Solicita colegilor de la financiar sa iti explice...

Am intrebat altfel nu intrebam si aici si nu se face asa ceva.Sporurile care se platesc la ore sunt alea lucrate , nu bagam noptile sau sambetele si duminicile care se platesc separat.Daca am avut x ore lucrate si y recuperare sporurile din fluturas sunt la orele x lucrate.
Citat
+1 #31 Ștefan Teoroc 27-05-2017 19:37
Nu nu mi se pare normal dar asta nu ajuta la nimic / dupa 2009 totul a inghetat asa cum era / nu am mai putut misca nimic
Citat
+2 #30 Horatiu 27-05-2017 19:30
Citez pe Ștefan Teoroc:
Cristi, tu parca vedeai ceva mai clar prin legislatia asta. Stii bine ca in ultimii 7 ani totul a fost blocat. Abia acum incepem sa vorbim de prime si premii. La PL problema este cu sporurile mai mici insa nu a existat nicio psobilitate legala de a schimba asta in perioada de care zic. Pe de alta parte nu poti pretinde majorare de 75% pentru sambete duminici daca ai weekendul liber si esti acasa cu familia si nu in ture. Ai lucrat si tu pe


ture si stii diferenta. Daca tu care chiar stii cum sta treaba ajungi sa spui ca eu nu vreau sa va ajut...
Ce pot sa mai zic



Citez pe Ștefan Teoroc:
Cristi, tu parca vedeai ceva mai clar prin legislatia asta. Stii bine ca in ultimii 7 ani totul a fost blocat. Abia acum incepem sa vorbim de
prime si premii. La PL problema este cu sporurile mai mici insa nu a existat nicio psobilitate legala de a schimba asta in perioada de care zic. Pe de alta parte nu poti pretinde majorare de 75% pentru sambete duminici daca ai weekendul liber si esti acasa cu familia si nu
in ture. Ai lucrat si tu pe ture si stii diferenta. Daca tu care chiar stii cum sta treaba ajungi sa spui ca eu nu vreau sa va ajut...
Ce pot sa mai zic


Dl Președinte vi se pare normal ca sporul de paza și ca escortare sa fie mai mic decât sporul de praf ?amândouă sporuri la un loc nu fac cât sporul de praf.Oare care este meseria noastră? Eu dîn câte știu noi facem paza și escortele nu facem praf.Vă Mulțumesc.
.
Citat
+8 #29 Ștefan Teoroc 27-05-2017 18:07
Cristi, tu parca vedeai ceva mai clar prin legislatia asta. Stii bine ca in ultimii 7 ani totul a fost blocat. Abia acum incepem sa vorbim de prime si premii. La PL problema este cu sporurile mai mici insa nu a existat nicio psobilitate legala de a schimba asta in perioada de care zic. Pe de alta parte nu poti pretinde majorare de 75% pentru sambete duminici daca ai weekendul liber si esti acasa cu familia si nu in ture. Ai lucrat si tu pe ture si stii diferenta. Daca tu care chiar stii cum sta treaba ajungi sa spui ca eu nu vreau sa va ajut...
Ce pot sa mai zic
Citat
-6 #28 cristilaza68 27-05-2017 17:34
Si pentru cei care muncesc la pl. tot mai nimic si nimic chiar nu vreți sa ne ajutați deloc . Suntem rușinea sistemului cumva ?
Citat
+5 #27 Ștefan Teoroc 27-05-2017 16:56
cititi proiectul care trebuie
Citat
-3 #26 Cadru 27-05-2017 12:54
Este important ca aceste majorari sa fie luate in calcul la 01.07. In momentul de fata in legea salarizarii este specificat faptul ca acei 5% se aplica la salariu din luna MARTIE,ceea ce ar anula majorarile actuale. Personal cred ca daca ne plafoneaza sporurile la 30% este o mare pierdere pt sistemul nostru.
Citat
+23 #25 gica 27-05-2017 02:52
Eu si doi colegi de birou facem puscarie de 20 de ani si platim rate ca tampitii pentru tot ce ne-am luat in viata asta de c...t. Au venit astia micii , incadrati dupa alte legi si alte reguli (plata chirie, plata transport etc) si ne rad in nas pentru ca pana la urma asa meritam. Sistemul ne-a folosit, asa cum face dintotdeauna, iar acum se sterge cu noi la fund. Plecati fratilor , care va incadrati, la pensie si sa se descurce cu, copiii astia obositii din nastere. Ofiterii au salariile si pensiile duble fata de noi. Asa minti luminate sa fie oare de toti banii ? Avem prin curte niste distrusi care n-au citit o carte in viata lor, nu au fost educati elementar nici in familie, nu au logica , nu ar trece in vecii vecilor o testare psihologica adevarata, dar au avut pile la momentul oportun. Acum sunt pupincuristii de serviciu si nu-i deranjeaza nimeni si nimic. Traiasca prostia ! Toti se plang ca n-au bani ,dar n-am auzit unu sa se vaite ca n-are minte.
Citat
+8 #24 Just The Truth ! 26-05-2017 23:46
Citez pe Ștefan Teoroc:
#19 - tempereaza te rog putin elanul pana apucam sa clarificam si cu legea cadru / ne facem rau unii altora daca aruncam fragmente de situatii in fata si le definim ca si cadru / apoi, criticam deja cresterile din aprilie desi am explicat ca nu am conceput noi vreun algoritm / aveam optiunea sa stam sau sa intram / am refuzat sa fim spectatori la cresteri din politie si avem pe medie cresteri aproape duble decat la ei / nu am avut optiunea de a face totul perfect printr-o interventie in parlament

......................................................................

Aveti perfecta dreptate dar oamenii s-au saturat de vorbe, de magarii!Acum, chiar daca spuneti ca va fi bine, nu or sa va creada pana nu o sa vada ''negru pe alb'' in august.Am fost tradati de nenumarate ori iar noi, cei care lucram direct cu detinutii am fost intotdeauna dati la o parte (vezi 50%, salarii de merit, avansari la exceptional,etc ).Daca facem o comparatie si ne uitam retroactiv la stastica, o sa observam ca celelalte sectoare detin monopolul la premieri.Atunci , va intreb unde este corectitudinea? De ce unii care nici macar nu au vazut ''hotul'' sa beneficieze de astfel de ... ?Cum sa fie normal ca un angajat cu 20 de ani vechime, uzat si terfelit pe sectii, pe camp, prin sali de judecata, sa castige cat un debutant (aproape)?Unde- i ...corectitudin ea?Pai, debutantul este ca un ''nou nascut'', tot de la cel vechi trebuie sa invete.Practic, cel cu 20 de nai vechime ii devine: mentor, profesor, fiind nevoit sa-l protejeze!Poti lasa o sectie cu 300-400 de ppl pe mana unor debutanti?Daca da, atunci...mult noroc! Nu o spun cu rautate sau cu vre-un gand ascuns ci doar exprim ceea ce mi se mare nefiresc!
Citat
+10 #23 Ștefan Teoroc 26-05-2017 23:27
#19 - tempereaza te rog putin elanul pana apucam sa clarificam si cu legea cadru / ne facem rau unii altora daca aruncam fragmente de situatii in fata si le definim ca si cadru / apoi, criticam deja cresterile din aprilie desi am explicat ca nu am conceput noi vreun algoritm / aveam optiunea sa stam sau sa intram / am refuzat sa fim spectatori la cresteri din politie si avem pe medie cresteri aproape duble decat la ei / nu am avut optiunea de a face totul perfect printr-o interventie in parlament facuta pe forte proprii, cum am putut, fara MJ alaturi
Citat
+5 #22 Salariu 26-05-2017 23:07
Citez pe Nero:
Citez pe Ștefan Teoroc:
Ma faci sa-mi dau dizertatia in dreptul muncii si nu este chiar spatiul propice intr-un comentariu. Munca peste durata normala se compenseaza cu timp liber ulterior (nu intru in termene). Daca luna asta ai prestat 20 de ore in plus lucrand in conditii de risc pentru care trebuie sa primesti anumite sporuri, in salariul din luna urmatoare nu vei primi bani pentru munca in plus deci implicit ca nu vei primi nici banii pe sporuri (salariul este format din baza si sporuri / vorbind simplist). Dar vei primi timp liber. Iar cand stai acasa in recuperare pentru munca in plus, in pontaj esti socotit ca si cum ai fi in serviciu. Pe durata recuperarilor, mergi acasica, la pescuit sau unde vrei si primesti bani (inclusiv sporuri!) ca si cum ai fost sub riscuri. Asa se produce compensarea, Nero. Spus in cateva vorbe

Pai tocmai ca in recuperare la sporuri - antena, praf si ce se mai calculeaza la ore lucrate- nu se vede nimic inafara de ce e lucrat.

Iti vb un om care face pontaje si care a mai avut dsicutia asta, orele lucrate peste durata normala a timpului de lucru sunt cu sporuri praf antena etc iar cand iti iei liber orele respective impreuna cu sporuri iti sunt acordate deci primesti bani pt sporuri chiar daca esti liber fiindca ai lucrat in conditiile respective. Solicita colegilor de la financiar sa iti explice...
Citat
+8 #21 margelatu 26-05-2017 21:50
sper ca aceste modificari legislative sa nu mai fie interpretate de fiecare birou financiar in parte, asa cum s-a intamplat de atatea ori in decursul anilor...ci sa fie aplicate unitar in tot sistemul...tot timpul s-a trezit cate un destept care a folosit o chichita cu care sa ne mai "arda"...si asa ajung foarte bine vazuti acolo "sus"...ca se premiaza cel care stie sa "arda" mai tare si mai bine :((
Citat
-1 #20 Nero 26-05-2017 20:22
Citez pe Ștefan Teoroc:
Ma faci sa-mi dau dizertatia in dreptul muncii si nu este chiar spatiul propice intr-un comentariu. Munca peste durata normala se compenseaza cu timp liber ulterior (nu intru in termene). Daca luna asta ai prestat 20 de ore in plus lucrand in conditii de risc pentru care trebuie sa primesti anumite sporuri, in salariul din luna urmatoare nu vei primi bani pentru munca in plus deci implicit ca nu vei primi nici banii pe sporuri (salariul este format din baza si sporuri / vorbind simplist). Dar vei primi timp liber. Iar cand stai acasa in recuperare pentru munca in plus, in pontaj esti socotit ca si cum ai fi in serviciu. Pe durata recuperarilor, mergi acasica, la pescuit sau unde vrei si primesti bani (inclusiv sporuri!) ca si cum ai fost sub riscuri. Asa se produce compensarea, Nero. Spus in cateva vorbe

Pai tocmai ca in recuperare la sporuri - antena, praf si ce se mai calculeaza la ore lucrate- nu se vede nimic inafara de ce e lucrat.
Citat
+4 #19 O SNLP-ista 26-05-2017 19:01
Chiar nu as vrea ca sa aiba dreptate colegul SNLP-ist si mult asteptata si trambitata marire de salariu sa fie de doar 200 ron la un agent cu 20 de ani de sistem, iar la personalul contractual marirea sa fie sa fie dubla.Domnule Teoroc nu e normal ca la un ofiter cu 1 an si cv vechime de la 8 ore, sa fie primeasca o marire de 180ron iar la un ofiter de pe tura cu aceeasi vechime sa fie de 6-700ron . Agentul de pe tura cu 20 de ani vechime primeste 230 ron iar ofiterul cu aceeasi vechime primeste 800ron exact invers ca in cazul agentilor .Unde e dreptatea?Anali zati machetele postate si intelegeti exact ce spun.Din nou agentii defavorizati in bataie de joc, in raport cu ofiterii.Se intampla exact ca si in legea salarizarii ce urmeaza sa fie aprobata si despre care le spuneti colegilor care va sesizeaza faptul ca nu citesc bine legea . Pai unde e negru pe alb, ce mai e de citit sau de inteles ? E clara diferenta din legea propusa intre un agent sef principal cu studii superioare si 20 de ani vechime si un comisar sef cu aceeasi vechime, - in 2022 comisarul castiga 2500 ron in plus doar din salariu de incadrare, fata de agent si nu mai vb cand se vor adauga toate componentele salariului diferenta va fi de peste
4000 ron.S-au facut cv simulari prin unitate si asa stau lucrurile. Explicatile oamenilor exact cum ati gandit aceste amendamente si de ce e normal ce se intampla.Un nou angajat e adus cu salariul cat unul cu 20 de ani vechime.Fidelit atea sa fie la toti la fel 20%.Pai la unul care nu i s-a uscat cerneala pe diploma de absolvire sa primeasca fidelitate ca si colegul ruginit de atat puscarie?Vi se pare normal?Ne-am saturat de ata vrajeala,vrem corectitudine nu bla-bla-uri.Spe r sa se destepte odata poporul asta.......si sa nu mai accepte smecherii si toate lucrurile sa fie asezate corect in tara asta,nu numai in favoarea unora, ca sa nu mai zic a chiulailor si smecherilor.Tre ziti-va fratilor odata si luati atitudine!
Citat
+6 #18 Fane 26-05-2017 18:27
Felicitari Domnule Teoroc si tuturor ce au participat la acest "proiect". Va doresc multa rabdare si sanatate astfel incat sa va puteti lupta pentru drepturile noastre in continuare.
Citat
+11 #17 Ștefan Teoroc 26-05-2017 17:53
Ma faci sa-mi dau dizertatia in dreptul muncii si nu este chiar spatiul propice intr-un comentariu. Munca peste durata normala se compenseaza cu timp liber ulterior (nu intru in termene). Daca luna asta ai prestat 20 de ore in plus lucrand in conditii de risc pentru care trebuie sa primesti anumite sporuri, in salariul din luna urmatoare nu vei primi bani pentru munca in plus deci implicit ca nu vei primi nici banii pe sporuri (salariul este format din baza si sporuri / vorbind simplist). Dar vei primi timp liber. Iar cand stai acasa in recuperare pentru munca in plus, in pontaj esti socotit ca si cum ai fi in serviciu. Pe durata recuperarilor, mergi acasica, la pescuit sau unde vrei si primesti bani (inclusiv sporuri!) ca si cum ai fost sub riscuri. Asa se produce compensarea, Nero. Spus in cateva vorbe
Citat
0 #16 Nero 26-05-2017 17:47
Si atunci plata sporurilor aferente orelor suplimentare cand se face?
Citat

Google Translate

Cauta in site

  • Rogue 24.08.2017 09:19
    Stimate domn Teoroc, doresc sa inaintez o propunere de prevazut in noul ...

    Read more...

     
  • Cristian Tudorache 23.08.2017 22:48
    #956 Nelamurita 23-08-2017 19:20 - procedura spuen ca se ridica de ...

    Read more...

     
  • Nelamurita 23.08.2017 19:20
    De la Afișarea rezultatelor la proba psihologică, in termen de 7 zile se ...

    Read more...

     
  • Mihai sova 23.08.2017 16:52
    Va rog, un raspuns

    Read more...

     
  • Saghi 23.08.2017 12:14
    Vedeți ce faceți și cu sporul pentru orele lucrate in zile de sărbătoare ...

    Read more...

Google AdS