Sindicatul Național

al Lucrătorilor de Penitenciare

Galati, august 2010: 3 colegi arestati

"Ani. Decenii. Ne descurcam cumva"

Cand intru „de zi”, ma trezesc la ora 5. De 16 ani. E vara. 40 de grade Celsius vor fi azi. Nu stiu din ce material e tinuta asta dar tare mi-as lua un tricou de bumbac pe mine. Autobuzul care ne ia nu are aer conditionat. Ce conteaza. Bine ca mai merge. Deocamdata. Se aude ca s-a redus cota de combustibil cu exceptia celei pentru detinuti. Parca la fel si norma de hrana. Aceleasi exceptii. Pana la urma asa o fi normal. Normalitate europeana?

La 20 de ani m-am trezit pe „gard” si peste cateva luni m-au dat pe sectie. Am facut putina practica dar nu am inteles mare lucru. Prind din mers. Fur meserie. Nu stiu sigur ce inseamna formare profesionala dar din cand in cand apare o doamna care ma pune sa copiez o tema in caiet. Am fost si la un curs la care vorbea cineva despre modele europene. Iar modele europene... Inteleg repede ca daca ma dau la ei ma respecta. Altfel nu ma asculta nimeni. Trebuie sa fiu rau, sa sperii. Daca incerc sa-i adun de la plimbare, nici nu ma baga in seama pana nu urlu. Deci asa functioneaza.

La ora 7 multi functionari nici nu incep sa-si incalzeasca cafelele. Am intrat in camere. Numar detinutii, verific integritatea camerelor si a sistemelor, preiau problemele. Semnez de preluare si... Doamne-ajuta!

Treaba incepe imediat. Plimbari, activitati sportive, educative, medic, raport, apoi masa si asa mai departe. Ma invart ca un titirez. Toata lumea ma striga undeva. Eu raspund de tot. Si daca ar fi doar rutina asta... Dar apar situatiile: autoraniri, lesinuri, loviri. Cauti un medic pana vomiti. Nu exista targa.

Aud ca in alte tari se fac simulari de situatii si personalul este mereu pregatit pentru momente de criza. Nu mi-a aratat nimeni ce sa fac exact cand dintr-o camera ies 2 detinuti cu al 3-lea intr-o patura. Are gatul taiat. Parca e cu HIV. Ma uit pe fisa de camera. Uff, nu e cazul. Dau telefon. Ala urla. Sange peste tot. Reusim cumva sa-l ducem la spital. Sper ca am incuiat usa. Revin. Totul e in regula. Reluam treaba. Plimbari, masa, parca nu s-a intamplat nimic. Nu vine nimeni sa ma intrebe daca mai sunt capabil 100% de serviciu. Si daca nu as fi ce? Oricum nu are cine sa ma inlocuiasca. Consiliere psihologica? Vad ca se face dar pentru detinuti. Ani. Decenii. Nimic nu se schimba.

Sunt pe „semi-deschis”. Usile deschise. Peste tot in jurul meu detinuti. Citisem in Planul de aparare ca ar trebui sa fim 2 pe sectie. Sunt singur. Noptea am 2 sectii. Nu sunt bani. Trebuie sa se dea „recuperari”. Ne este rusine sa ne luam „medicale” sau concedii de studii. Seful de tura ne bate obrazul. Abia are cu cine intra in serviciu.

In 2010, pe perimetru mai sunt 5 posturi pazite de detinuti. Si tot nu avem rezerve. Se sta in post cate 13 ore. Baietii de „pe gard” se descurca cumva cu nevoile fiziologice. Apa de acasa se incinge in 2 ore. Foisorul din tabla facut acum 40 de ani se transforma in cuptor. Reteaua nu suporta nici macar un ventilator micut. Totul e perimat. Arma parca e de plumb... Orele trec greu. Maine o luam de la capat. Ani. Decenii. Trebuie sa incerc sa fiu atent, sa nu adorm, daca imi fuge vreunul ma da afara. Am 100 de ore suplimentare in 5 luni. Nu am primit decat o tura libera. Nu sunt oameni. Restul nu se pot plati. Este criza.

La perchezitie ii vine randul lui Fane Spoitoru. Are 1,90 m si 120 de kg. Ceilalti detinuti se inclina in fata lui. Se opreste in fata mea zambind dispretuitor. Ii spun sa se dezbrace. Continua sa zambeasca dar parca mai incruntat. Ma uit dupa seful de tura. Isi face ceva de lucru. Il inteleg. Acum, e doar intre mine si Fane. Mai bine il las sa treaca si gata. Sigur nu va veni cineva care sa strige dupa el sa se dezbrace. Nu am facut la practica astfel de exercitii. Poate peste inca vreo 10 ani ma va respecta. O sa pot si eu sa ma incrunt fara sa par penibil. Puteam sa insist. Apoi pe tura de noapte il gaseam in vizeta si-mi soptea sa am grija pe unde calc. Parca citisem ceva despre protectie in statut. Mai bine treci, Fane. Gasim solutii cumva...

La ora 19,00 vine tura de schimb. Iar numaram, verificam, semnam, predam. Plecam. Pe la 8 fara ceva seara sunt in autobuz spre casa. Ajung acasa si vad masina vandalizata. Nu l-am luat in serios pe ala de m-a amenintat. A spus ca urmeaza familia daca nu-l las in pace. Despagubiri? Nu s-a emis hotararea de guvern. Nu sunt fonduri. Ma descurc cumva. Maine seara la aceeasi ora revin. De la capat. Ani. Decenii. Nimic nu se schimba. Nimeni nu intreaba de noi. Nu suntem simpatici. Suntem din categoria „cineva trebuie sa o faca si pe asta”. Devenim interesanti doar cand gresim.

Ani, decenii. Stiu ca s-au facut experimente care au demonstrat ca nu trebuie sa treaca decat cateva zile pana la momentul in care cei plasati in roluri de gardieni/detinuti sa devina inamici. Eu am peste 15 ani in rolul asta. E din ce in ce mai greu sa rezist. Nimic nu se schimba. Acum ne-au taiat salariile. Imi explodeaza capul. Eu nu pot reduce activitatea cu 25%. Dimpotriva. Numarul de detinuti creste. Multumesc domnu Boc!

Intr-o noapte aud strigate. Ma duc si vad pe unul beat manga. Ma injura si imi cere sa-l scot afara din camera. Il rog sa faca liniste si incerc sa-l calmez. Ma scuipa. Incerc sa rezist tentatiei. Nu se opreste. Sunt singur si sunt nevoit sa anunt colegii de pe celelalte sectii. Il scoatem din camera. Urla si ne injura. Incercam sa-l imobilizam. Nu avem grupa de interventie. Ne descurcam cumva. Imi pierd cumpatul. Toate mi se aduna in minte. Nu-mi pasa nici de camerele de supraveghere. Eu am norma de hrana taiata - tu nu, eu am combustibilul taiat - tu nu, eu trebuie sa-ti dau norme europene - mie nu-mi da nimeni nimic, salariul nu-mi ajunge sa platesc ratele, m-am saturat...

Imi pierd controlul. Cand imi revin este prea tarziu. Se fac cercetari. Am devenit un criminal. Cat de mic este pasul. Sunt condamnat. Ani. Decenii. Dumnezeu sa-mi ajute familia! Eu... ma descurc cumva. De parca mai intereseaza pe cineva.

Si totusi, nu suntem criminali!

Colegii de la Galati implicati in incidentul soldat cu decesul unui detinut, sunt membri SNLP. Deja sunt catalogati ca ucigasi, criminali, imbecili. Opinia noastra este diferita. Nu incercam sa stergem urma sau sa inventam scuze dar pana la finalul procesului prezumtia este de nevinovatie iar ei sunt colegii nostri chiar daca au gresit. Daca probele conduc catre vinovatia lor, vor suferi consecintele. Vom face, insa, tot posibilul sa le asiguram o aparare corecta si avem incredere ca procesul se va desfasura in spiritul stabilirii adevarului si nu pentru a oferi tapi spasitori.

 

Stefan Teoroc - Presedinte SNLP

 

Acest articol a fost arhivat. Din acest motiv, nu puteți posta comentarii noi.

Comentarii

0 #1 no name 20-03-2013 19:47
Acum aproape 1 an o otrava plina de cangrena a pus stapanire peste Galati. Ne-a otravit pe toti cu promisiunile lui, cu proiectele europene, cu marele fas pe management penitenciar. Suntem condamnati pentru ca am crezut. Sarpele cu doua capete ne-a muscat pe toti de ce si cum a putut. Otrava fina a banilor europeni a invrajbit pe toata lumea. Sarpele a invrajbit pe toata lumea. Socoteala banilor tinuta de unii si altii este marea miza a galcevei, dar ce vina au unii dintre noi? Bineinteles ca in orice razboi exista si victiime colaterale, insa toti au rate la case, au familii pe care trebuie sa le hraneasca. La ei cine se gandeste? Iata politichia...fa ci treaba, esti bun...ai gresit dai pana cade in genunchi. punete cu genunchii pe pieptul lui pana moare. Ma intreb daca acest sistem are valori...daca are oameni care au valoare... Insa valoarea sarpelui este zero. Caracter zero. Barbatie zero. Avem un mesaj pentru sarpele care ne otraveste zilnic cu minciunile lui. DUTE DICA DUTE. SUNTEM SATUI. Otrava pluteste inca in curtea puscariei. Au fost unii care l-au avertizat din timp despre cum si in ce fel se cade din scaunul directorial. Prin curte vezi numai tristete. Toti sunt negri. Toti au catran pe inima. Toti vin la munca si se plang ca a disparut placerea de a munci. Toti stau cu sabia lui Damocles deasupra. Toti cei otraviti. Sarpele se crede nevinovat mai nou. Atat de nevinovat incat tind sa cred ca ii vor creste aripi de inger. Iadul este un loc potrivit pentru el. Vom cade cu totii in abis de iad DAR PROMITEM SOLEMN SA-L LUAM DUPA NOI SI PE EL. Demisia de onoare ar fi prea mult pentru acest sarpe fara onoare.

Google Translate

Cauta in site

  • Ștefan Teoroc 28.06.2017 11:53
    azi se achita la jilava / intarziere pe IT-financiar

    Read more...

     
  • jilava 28.06.2017 11:38
    La noi se mai dau diferentele pe aprilie si mai ? Nimeni nu ne lamureste ...

    Read more...

     
  • Titkov 28.06.2017 11:32
    Se acorda doar celor care muncesc efectiv in ziua de 29 iunie?din text ...

    Read more...

     
  • Eugen Fîntînă 28.06.2017 09:08
    Scuze. A fost o eroare tehnica. Sper ca acum totul este Ok. Multumim pentru ...

    Read more...

     
  • offtopic 28.06.2017 04:10
    offtopic, de ce nu mai putem adauga comentarii la sectiunea ,,salarizare,,?

    Read more...

Google AdS