Sindicatul Național

al Lucrătorilor de Penitenciare

Scrisoare deschisa a celor cinci confederatii sindicale adresata premierului

SCRISOARE DESCHISĂ

Primului Ministru al României,
Domnului Emil Boc

Cele cinci confederaţii sindicale reprezentative din România: Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA", Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România - Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Naţională Sindicală "Meridian" vă aduc la cunoştinţă prin prezenta că nu vor participa la şedinţa Comitetului Economic şi Social, în semn de protest faţă de absenţa unui dialog real şi responsabil între Guvern şi sindicate şi, în mod special, pe tema proiectelor legilor care vor reglementa salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Cele cinci confederaţii sindicale protestează în acest mod faţă de încercarea Guvernului de a forţa promovarea Legii unitare a salarizării care, prin prevederile ei, încalcă Constituţia.

Confederaţia Naţională Sindicală "Cartel ALFA", Confederaţia Naţională a Sindicatelor Libere din România - Frăţia, Confederaţia Sindicatelor Democratice din România, Blocul Naţional Sindical, Confederaţia Naţională Sindicală "Meridian" constată că Guvernul actual al României nu doreşte o lege de salarizare echitabilă, in continuare nu se doreşte o grilă unitară de salarizare, aplicabilă începând cu ianuarie 2011. Cele cinci confederaţii constată că factorii responsabili din Guvernul României nu tina cont de faptul ca priorităţile reale ale României sunt sănătatea, învăţământul, cercetarea, cultura şi administraţia, priorităţi care trebuie să se reflecte în coeficienţii de ierarhizare începând cu ianuarie 2011.

Cele cinci confederaţii sindicale refuză să fie părtaşe la încalcarea dreptului salariaţilor bugetari de a reveni la salariile care le-au fost diminuate şi a prevederilor constituţionale.

Cerem revenirea asupra acestui text de lege, organizarea unui dialog şi a unor consultări reale şi serioase pe marginea proiectului Legii unitare a salarizării, astfel încât aceste categorii de salariaţi să se bucure de un tratament în conformitate cu prevederile Constituţiei României şi ale pactelor, tratatelor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte.

 

Bogdan Iuliu HOSSU - Preşedinte CNS “Cartel ALFA”

Marius Petcu - CNSLR - Frăţia

Dumitru Costin - Blocul Naţional Sindical

Iacob Baciu - Confederaţia Sindicatelor Democratice din România

Ion Popescu - CNS „Meridian”

Acest articol a fost arhivat. Din acest motiv, nu puteți posta comentarii noi.

Google Translate

Cauta in site

  • Justice 17.10.2017 22:23
    Trebuie insistat pe eficientizarea concursurilor altfel vom rămâne ...

    Read more...

     
  • unu 17.10.2017 19:09
    Pentru cei ce intreaba de suma estimativa privind marirea de 10% spun asa ...

    Read more...

     
  • State 17.10.2017 18:07
    Dl. Stefan , ce stiti despre "fisa de monitorizare " ? In lipsa detinutilor ...

    Read more...

     
  • Marian 17.10.2017 12:40
    Ne puteti posta o suma estimativa intre minim si maxim referitor la ...

    Read more...

     
  • Costel 17.10.2017 10:11
    In legatura cu marirea de 10 la suta un procent minim si maxim cu ...

    Read more...

Google AdS