Sindicatul Național

al Lucrătorilor de Penitenciare

Risc profesional da, despagubiri nu!

Inca din anul 2004 statutul special (Legea nr. 293/2004) prevede obligatia Executivului de a emite o hotarare privind acordarea de despagubiri privind riscurile la care se expun salariatii din sistemul penitenciar pe timpul exercitarii atributiilor de serviciu.

De-a lungul timpului acest drept „nascut mort” a imbracat mai multe forme de reglementare, in functie de modificarile pe care le-a suferit statutul special. Initial era definit ca asigurare de viata, apoi de risc ceea ce presupunea plata unor prime, iar incertitudinea prevederilor nu a generat aplicabilitate. In 2008 asigurarile s-au transformat in despagubiri acordate direct din bugetul ANP dar tot degeaba. Hotararea de Guvern care ar fi trebui sa ofere normele de aplicare nu a fost emisa niciodata.

Sindicatele din sistemul penitenciar au revendicat permanent aplicarea acestui drept, mai ales luand in considerare cazurile in care functionarii publici cu statut special si membrii familiei acestora au suferit pagube sau agresiuni, pe fondul unor divergente cu persoane private de libertate, constatate in timpul serviciului.

In cursul anului 2010, SNLP a solicitat urgentarea inaintarii proiectului de HG pentru activarea acestui drept statutar. Proiectul a fost finalizat, sindicatele si-au dat acceptul fiind consultate, iar proiectul a plecat spre obtinerea de avize. Nu a mers prea mult. Atasat la prezentul articol puteti vizualiza atat proiectul cat si corespondenta dintre ministrii finantelor si justitiei, prin care se arata ca nu este precizat impactul bugetar si ca acest lucru este obligatoriu, la fel ca precizare privind sursa bugetara.

Prin urmare, ca si alte proiecte de acte normative care reglementeaza drepturi si acest proiect s-a infipt imediat dupa lasare direct in taluzul de reticenta guvernamentala ce se ridica in dreptul fiecarei astfel de initiative, care presupune o influenta financiara cat de mica. Pe acelasi principiu, hotararea care ar reglementa situatia decontarii transportului pentru localitatile situate la peste 70 km de unitate, asteapta de 3 luni sa fie preluata pe ordinea de zi a Guvernului, in vederea aprobarii.

Stefan Teoroc

Documente atasate:

Acest articol a fost arhivat. Din acest motiv, nu puteți posta comentarii noi.

Comentarii

0 #1 Optimistul 19-08-2011 23:56
Noi stam cuplati 13 ore in posturile de paza si pe directori si pe comunistii din garda veche,DG si altii ii doare in basca,sunt curios daca intr-o noapte evdeaza neobservat un hot ,va fi pedepsit cel din postul de paza care a stat 7-8 ore fara sa coboare jos,insa acesta as fi curios ce bani ar putea obtine daca ar introduce un proces pt. rele tratamente ,abuz si ar cere daune foarte mari,atunci ar fi sefii de tura de vina ca nu trebuia sa lucreze fara schimbator.Asta e politica... :oops: :oops: :oops: :oops: :oops: :oops:

Google Translate

Cauta in site

  • Ștefan Teoroc 24.06.2017 22:35
    Adresa se depune luni / o vedeti in premiera :)

    Read more...

     
  • sine ratio 24.06.2017 21:53
    Iar la momentul acestui comentariu data este 24 iunie 2017 l'anno di ...

    Read more...

     
  • sine ratio 24.06.2017 21:47
    Distinctia pe site, in forma actuala, tine de statistica si realitatea ...

    Read more...

     
  • E4 24.06.2017 21:25
    Marirea aia mare de care faci vorbire o sa fie in noua lege care inca ...

    Read more...

     
  • Ștefan Teoroc 24.06.2017 20:36
    Nu e chiar corect / ca sa nu reiau textul legii - sporul de 30% si ...

    Read more...

Google AdS