Sindicatul Național

al Lucrătorilor de Penitenciare

Cert-incert, in aprilie 2013

64750 460Este cert ca domnul Marian Dobrica, director general ANP, in exercitiu, isi va finaliza mandatul la sfarsitul lunii curente, dar este inca incert cine va fi succesorul. Nu facem speculatii. La fel de cert este ca nu mai avem ministru si ca PNL a renuntat la lupta pentru acest minister. Este inca in asteptare (deci incerta) surpriza promisa de premier pentru postul de ministru al justitiei. Tot incert este si viitorul referitor la intentiile noilor coordonatori MJ privind oportunitatea reinsertiei magistratilor in sistemul penitenciar.

Este cert si faptul ca in cadrul Consiliului National SNLP din data de 26 martie 2013 participantii au insistat ca directorul general ANP sa solicite o prima transa din restantele la echipament, cat de urgent, indiferent de previziunile bugetare catastrofale, si tot cert este ca in cursul saptamanii trecute ANP a inaintat solicitarea privind deschiderea de credite. Insa este inca incert rezultatul demersului. Nu avansam promisiuni sau garantii, insa stim sigur ca se face tot posibilul pentru a oferi salariatilor o bucurie cat de curand.

Mai este cert ca s-a primit raspunsul la contestatia depusa de ANP ca urmare a Deciziei Curtii de Conturi a Romaniei care printre altele a generat inchiderea popotelor de unitati, dar raspunsul in sine este relativ incert. Comisia de solutionare a contestatiei a respins aproape toate argumentele ANP, cu mici exceptii.

Privitor la popote, chiar la ultimul punct din decizia finala emisa dupa analiza contestatiei, se elimina masura prin care ANP era obligat sa solicite MJ clarificari privind modalitatea de acordare a normei de hrana (in natura sau alocatie valorica) insa se plaseaza in sarcina ANP raspunderea organizarii contabilitatii si inregistrarii in evidente a produselor livrate personalului. Ramane sa vedem daca in acest context se mai pot mentine preturile practicate anterior. Este de precizat ca, inainte chiar de a se afla decizia finala a CCR, doar 14 unitati din sistem au pastrat popotele functionale desi termenul dat de CCR pentru corectarea unor desfunctionalitati este 31 iulie 2013. Mai multa teama de controale decat grija pentru proprii salariari, mai mult exces de zel decat abilitati manageriale, din ce in ce mai multa acoperire si orientare in loc de eficienta. Stiti la ce ma refer. Poate este un virus generat de auditari si controale succesive. Ne temem ca este o tulpina de virus rezistenta.

Este cert ca MJ a emis OMJ 511/2013 privind metodologia de decontare a cheltuielilor de transport dar in continuare pare a fi destul de incerta decontarea. Trebuie un bon sau mai multe, calculam din centru, de la periferie sau de la domiciliu, etc? ANP a trimis o prima adresa, apoi o a doua care intareste o prevedere din ordin, respectiv necesitatea utilizarii calculatorului de rute si... cam atat. Probabil va urma o a treia adresa in speranta ca vom ajunge treptat si la o aplicare corect de unitara.

Este cert ca bugetul ANP e pe butuci si ca a trecut vremea minunilor. Mai departe, totul devine incert. Am tendinta sa ma opresc aici dar, fara a intentiona sa starnim panica, avem dreptul sa fim lucizi. Cand orice posibilitate de a plati facturi de energie, apa sau gaz, se va epuiza, atunci singura sursa bugetara la dispozitia ordonatorului principal va fi titlul bugetar cheltuieli de personal.

In prezent avem bani de salarii inlcusiv pentru luna octombrie insa privitor la bunuri si servicii nu ne amagim nici cu rectificari pozitive si nici cu fondul de rezerva aflat la dispozitia Guvernului. Incepem sa ne convingem ca in afara de dispozitie, Guvernul nu mai are nimic. Deja ordonatorul principal (MJ) se intereseaza in amanunt de salariile noastre si cere situatii pe categorii de personal si pe elemente salariale. Ceva ne face sa credem ca se poate profita de dezastrul bugetar pentru ajustari negative in planul resurselor sau salariilor, iar variantele sunt multiple. De la diminuarea schemei de personal pana la micsorarea unor sporuri (de ex. sporul de pericol pentru administrativ), totul devine posibil dincolo de punctul de implozie in care a fost adus treptat sistemul penitenciar. In mod absolut cert, ca sa ramanem in nota articolului, avertizam ca masurile trebuie puse mai intai pe masa de dialog altfel se justifica orice reactie.

In stransa legatura cu punctul precedent, mai avem o combinata cert-incert. Stim ca MJ surubareste la schema noastra de personal cu intentia de a elimina din posturile vacante dar se afla in planul incertitudinii numarul de posturi cu care vom ramane in final. Nu mirosim inca pericole privind posturile deja ocupate dar aceste lucruri trebuie discutate deschis si transant cu ministrul. Dar care ministru? Si n-ar fi singurele intrebari pe care vrem sa le punem. Ar mai fi de aflat de ce in paralel cu diminuarea schemei ANP, se extinde consistent schema MJ, de ce ANP se reorganizeaza prin comprimare iar MJ isi transforma serviciile in directii si asa mai departe. Detaliile le aflati citind cu atentie materialele atasate: link1link2, link3.

 

UPGRADE

Incepand de astazi este cert ca MFP a aprobat sumele necesare achitarii catre personalul din sistemul penitenciar a unui procent de 50% din contravaloarea echipamentului pe anul 2012. Sumele vor fi virate catre unitati in perioada urmatoare. Anuntul poate fi citit si pe pagina web a ANP. 

 

 

Acest articol a fost arhivat. Din acest motiv, nu puteți posta comentarii noi.

Comentarii

0 #58 yo..dlagalati 07-05-2013 14:24
Pt dl Cristian Alexandru - domnule director al Penitenciarului Galati,cum este posibil ca in unitatea pe care o conduceti,anumi ti functionari sa ocupe functii care ar trebui sa fie ale altora??? Cum e posibil,ca cei de la resurse umane sa faca ce vor ei cu functiile din unitate ??? De ce sunt angajati care ocupa functii mari si ei habar nu au de sectorul respectiv ?? De ce membrii grupei de interventie(uni i) ocupa functii gen agent operativ pr 4,desi au si vechime,au si experienta,au si calificative f bune ? Iar alti colegi care desfasoara activitati la alte sectoare,ocupa functii gen Agent Operativ pr 1,2,3 ??? Cine face asemenea cadouri la Galati ??? De ce nu verifica nimeni Statul de Organizare ??? De ce unul din birou are coeficient 2,90 iar unul de la grupa are doar 2,70 ??? La interventii cine risca mai mult ?? Birourile,foiso arele,sau membrii grupei de interventie ??? Nu credeti ca ar trebui sa faceti putina ordine in Statul de Organizare ? Poate ne spuneti si noua cum e corect..
0 #57 Ștefan Teoroc 24-04-2013 00:14
Aceste probleme apar in urma unor constatari ale auditului care insa nu sunt concretizate in rapoarte. Ca de obicei sistemul asta este impartit in directori si directori (nu voi aloca epitete). Ii inteleg si pe cei care se tem pana si de umbra lor, cat timp, de la o luna la alta pare sa dispara ca ilegal tot ceea ce constituia la un momentdat "statutul special". Nimic din ce a fost bun 20 de ani nu mai este acum. Popotele sunt ilegale, protezele sunt ilegale, etc. Este un curent foarte toxic indus de sus in jos. Este drept ca multe masuri de austeritate se pot justifica, insa cand pui presiune la infinit fara sa mai dai deloc drumul la aer, s-ar putea sa bubuie. Vom vedea si cu asistenta medicala ce concluzii avem, dar pentru moment asteptam marile numiri la conducerea si coordonarea ministeriala a ANP. Nu de alta dar nu l-as impinge pe Stancovici ca interimar la decizii cu greutate pentru ca omul asta pare sa fie util numai cand sunt de luat decizii naspa.
0 #56 Asclepios 23-04-2013 16:58
Cert incert este că la prețioasele indicații ale auditului, cel care ne-a închis popotele, se preconizează ca să nu se mai deconteze nici un fel de medicamente, analize medicale și proteze medicale decât COPLATA de la rețetele electronice și coplata de la analizele suportate de casa de asigurări parțial?!Întreb deci ce intenținează să facă sindicatele în aceste situații?!Deja la noi în unitate la apelul telefonic ni s-a comunicat că nu se decontează o analiză de markeri tumorali unei pensionare cu cancer?!Persona l găsesc în această situație mai multe anomalii nedrepte:-nu mi se pare normal ca la un pacient oncologic ,o analiză specifică de oncologie, ca cea de markeri tumorali ,să nu fie suportată de casa de asigurări?!Mai apoi nu mi se pare normal ca nici sistemul nostru să nu deconteze ceea ce oricum nu suportă AOPSNAJ, de fapt beneficiem sau nu de "gratuitatea" prevăzută de L293 ?!
0 #55 Florin 16-04-2013 16:33
post la educatie-mihai oprisan,numit prin dzu la interventia prietenului sau,insp rau cornel,la randul lui numit prin dzu director paza,post la resurse d-na colta numita la interventia lui tugui tot prin dzu,posturi in pazanumiti prin dzu batman si cu garfield.cand e un post caldut avem solutia dzu,cand e de uzura transparenta maxima,afise puse la avizier,comisii ,paracomisii,cr iterii,etc.daca tot cei cu dedicatie sunt doriti de ce nu sunteti transparenti?pu ne-le la avizier cristiane,numes te o comisie,oricum tot ei vor fi calificati,dar chiar golanii pe fata?nu iti e rusine?
0 #54 EU VREAU EXCEPTIONAL 16-04-2013 05:59
Pai cum sa nu ceara distinsa Doamna Colta calificativul de EXCEPTIONAl cand dumneai a facut foarte multe ture de noapte in supraveghere cu vreo 300 ppl, a executat multe misiuni in exterior cu grad sporit de dificultate, a stat peste program si a venit de acasa de sarbatori la servici. Adica s-a sacrificat pentru patrie. Este foarte indreptatita sa ceara un astfel de calificativ. Din cate stim calificativul ti-l dau sefii si nu-l ceri tu. Dar probabil ca cineva mai istet de la BRUFP o invata de bine. Nu este acel cineva care se vrea inapoi director? Pai nu este acel cineva care l-a luat si domnul COLTA la un post caldut? Pentru ca si el a primit un EXCEPTIONAL acum vreo 2 anisori. Sedinta de comanda adhoc la cererea cuiva in care se hotaraste trecerea cuiva dintr-un sector in altul fara acordul in scris al sefilor ierahici, fara o nota scrisa in care sa se motiveze necesitatea trecerii pe alte functii... OFFFF CRISTIANE tipic noua galatenilor. Am auzit ca inca sunt locuri disponibile pe E.8. dar pentru unii puscaria incepe dintr-un birou si se termina la sfarsitul anului cu un EXCEPTIONAL. NU AVEM CU CINEVA ceva dar va rugam scoateti la concurs acel post, sa fie transparenta totala. Fara criterii de prietenie, culoare politica, apartenenta la alte nationalitati, etc. Noi stim de ce...
0 #53 florian 16-04-2013 00:05
DETINUTII NU AR TREB SA-SI EXERCITE PEDEAPSA APROAPE DE CASA,SUNTEM STRESATI SI NE E TEAMA SA-I DERANJAM CU RAPOARTE ETC PT K MAINE POIMAINE NE GASIM CU EI SI AVEM FAMILIE...DRAGI LOR DIN SUPRAVEGHERE VA E CUNOSCUTA VORBA "SE INTALNESTE EL MUNTE CU MUNTE..."
0 #52 reddog 15-04-2013 20:04
Tot referitor la acest caz, un alt ziar local: telegrafonline.ro/.../...

Asta are si comentarii.
Presa dezinformeaza uneori dar este incorect sa spunem ca minte intotdeauna.
Si comentariile la articol sunt interesante, ne plac sau nu ele prezinta o realitate.
0 #51 reddog 15-04-2013 19:43
Nici noi care suntem din zona nu stim prea multe.
Am gasit acest articol intr-un ziar local: m.cugetliber.ro/.../

Se pare ca este aproape de adevar.
0 #50 B.U.G. Mafia 15-04-2013 19:04
Domnule Director Cristian Alexandru cititi aceste articole din legea 293/2004... ART. 5
Exercitarea funcţiei publice din sistemul administraţiei penitenciare se
conduce după următoarele principii:
a) supunerea deplină faţă de lege;
b) respectarea drepturilor persoanelor private de libertate, în condiţiile
prevăzute de lege;
c) egalitatea şanselor, pe baza meritelor şi capacităţii profesionale;
d) responsabilitat e şi imparţialitate;
e) eficacitatea în serviciul intereselor generale ale societăţii;
f) eficienţă în utilizarea resurselor;
g) ierarhia organizatorică şi funcţională.
ART. 6
(1) Valorile etice în sistemul administraţiei penitenciare sunt: integritatea,
obiectivitatea, transparenţa, receptivitatea şi responsabilitat ea profesională.
(2) Personalul din sistemul administraţiei penitenciare va promova şi va
respecta principiile şi valorile etice ale serviciului public în activitatea
profesională şi în relaţiile cu cetăţenii, precum şi măsurile legale referitoare la
transparenţa decizională, conflictul de interese şi incompatibilităţi.......
Numirea d-nei COlta la biroul resurse umane pe ''sestache'' cam incalca aceste prevederi.....r espectarea legii este obligatia fiecarui functionar ......D-na Colta care a dat in judecata penitenciarul in scopul obtinerii calificativului de ''exceptional ''merita sa vada ce inseamna cu adevarat munca de penitenciar....
Am o intrebare ptr. d-na Colta...unde vine sectia a VIII-a?????.... .....o mare enigma
0 #49 B.U.G. Mafia 15-04-2013 18:46
Astazi in jurul orei 15:00 a sosit in unitate o comisie de la MJ ,oarea noul hit muzical se adevereste..... ..Domnule director Cristian Alexandru....TE PUP..PA-PA
0 #48 Ștefan Teoroc 15-04-2013 09:23
Pentru Florin
Din pacate nu a fost ultraj, agentul a avut o cadere psihica as spune si a lovit cu cutitul un detinut care il tracasa mai demult dar care la momentul respectiv nu a avut intentii de agresiune. Un gest ciudat si inexplicabil. Voi reveni cu detalii. Astept o informare completa.
0 #47 UN TIMPIT 15-04-2013 08:46
Un eventual control al celor de la DIP la Galati nu va fi eficient,atit timp cit domnul Lupu si Cristian Alexandru sunt foarte buni prieteni . Controlul va gasi mici deficiente,care pot fi remediate in timp util.
Trebuie sa-l intelegem si pe domnul Lupu,este si el om si trebuie sa ia masa in fiecare zi,ca orice individ botezat.
Dar relatiile dintre cei doi sunt mai mult accentuate.
Ia zi nea Lupule,ce stii de fondurile phare, de unde papi si matale dupa care devii o fiinta foarte usor de manevrat.
Avem sau nu avem dreptate ?
0 #46 florin 14-04-2013 23:53
ce s-a intamplat la poarta alba?de ce a fost retinut lucratorul daca a fost atacat?ppl-ului i s-a facut plangere pentru ultraj?care este adevarul?astfel de precedente sunt extrem de grave,ne ataca pplii si stam s-o luam pe cocoasa ca altfel ne retine parchetul.trebu ie sa promovam un act normativ care sa ne apere in acest sens.puscaria nu e casa de creatie pentru artisti ci azil pt dezaxati,interl opi ,criminali etcsindicatule mai esti?
0 #45 curiosul de serviciu 14-04-2013 20:53
Domnilor conducatori din ANP si MJ ati auzit de institutia revocarii din functia de conducere?
Daaaaaaaaaaaa?
Si atunci de ce nu o aplicati si pentru marele jurist -director din penitenciarul Galati caruia din ce vad pe cele doua site-uri sindicale nu-mi face placere sa-i pronunt numele?
Cat sa mai indure salariatii din acel penitenciar, ce vina au ei ca PDL-ul a iesit de la guvernare dar domnul jurist nu vrea sa se dea plecat?
Lasa-ne, lasa-ne Alexandreeeeeee eee!
0 #44 fpss 14-04-2013 19:44
Fratilor ce se intampla la Galati?
Citesc si nu-mi vine sa cred, acolo e sat fara caini?
Chiar daca domnul Dobrica a demisionat nu exista DIP?
Alo domnul director LUPU ce faceti?
Bine multumesc si eu la fel!
Dormiti in cizmele statului si mai luati si salarii grase?
La treaba pentru asta luati salariu!
0 #43 zorro cel miiiiiic, asa cum spui mare zorro 14-04-2013 17:32
Pt zorro,
Ar fi bine daca ai studia si siteu-rile instantelor de judecata sa vezi ce salarii taiate in 2010 s-au castigat in instanta inainte sa te inflamezi.
Grea e cartea asta, se vinde la kg.
Mai bine mic si d... decat mare si .....!
0 #42 EU DE AIA AM ZIS 14-04-2013 13:03
Palaria nu este prea mare pentru domnul Cristian Alexandru ci insasi toata mosia pe care se crede jupan il depaseste. Se pare ca distinsul fost exjurist a uitat sa inapoieze niste bunuri achizitionate pe proiect pe care le foloseste in scopuri personale si aici enumeram: telefon mobil, laptop, minilaptop, aparat foto, etc. In momentul cand a ocupat functia de director si-a intrerupt chiria pe care o lua imoral(stand in chirie la iubita sa), iar in clipa cand a iesit din proiect ar fi trebuit sa predea anumite bunuri si desi s-a insistat pe langa dumnealui refuza cu incapatanare haotica sa predea bunurile respective.
Daca ANP ar avea cu adevarat specialisti pe proiect POSDRU ar fi venit sa controleze toata aceasta operatiune. Insa ANP s-a facut partas la anumite chestiuni si acum tace malc. La un momendat se zicea prin curte ca cei care sunt la proiect nu isi iau tot salariul de la ANP ci de la proiect. Nu cred ca DNA va reusi sa dezlegele itele acestui mister, insa ideea de baza este ca poti face mult bine daca il faci cu cap si cu palaria pe cap nu trasa peste ochi.
0 #41 ALT DASAEV 14-04-2013 08:54
Vrem ca cei din anp,ministerul justitiei sa lumineze pe toti lucratorii din cadrul penitenciarului galatean cu urmatoarele aspecte :
- ce sume de bani s-au cheltuit cu renovarea clubului
- cit a costat modernizarea... ...blocului alimentar
- ptr. site-ul unitatii,ce culoare au avut banii intrati in buzunarul marelui formator de echipe
- contractele mai mult decit dubioase pe care le are cu firma pietricica
Avem rugamintea ca lucratorii care au detalii concrete sa-si dea drumul la gurita,pina nu este prea tirziu.
Sa inceapa cu micute comentarii pe site,dupa care centralizam totul si dam drumul la material concomitent catre anp si ministerul justitiei.
Domnul director se poate inscrie in audienta la domnul director general,daca nu stie ziua il informam noi.
Nu ar strica sa se duca miercuri,ptr. ca se mai duc si altii,astfel vor merge mai multi cu o masina si se va face economie de combustibil.
0 #40 zorro 14-04-2013 06:33
mai zorro miiiiiiiic,lasa -ma cu C.E.D.O.,urmare ste linkul
0 #39 zen48 14-04-2013 04:35
da sa desfiinteze grupa operativa de la galati, si so bage pe peimetru :lol:
0 #38 zorro cel mic 13-04-2013 22:36
Ce taieri de 25% spui tu acolo?
Nu esti la curent cu faptul ca inclusiv la Cedo s-a pierdut procesul pe aceste taieri de salariu?
Nu esti la curent din pacate!
0 #37 DASAEV 13-04-2013 22:14
Cu siguranta, f.p.p.s. cristian alex este cel mai nepregatit director din istoria A.N.P.-ului!
Daca, noi galatenii, aveam norocul sa cada PDL-ul anul trecut cu o luna mai devreme, acest om nu mai ajungea 518!
Nu are ce cauta in sistem, mai ales in functia de director!
Palaria pe care o poarta este exagerat de mare pentru capul lui gol-golut, drept pentru care o sa-i cada pe ochi in scurt timp si o sa-l lase pe intuneric! Vei ramane un anonim, un NO NAME, vei fi trecut la....SI ALTII! :-)
0 #36 DE LA-STII TU 13-04-2013 21:41
Domnule Teoroc,sa stiti ca aveti perfecta dreptate,o sa va trimitem un material pe care sa-l postati pe site,avindu-l ca principal protagonist pe directorul demolator de directori generali '' CRISTIAN ALEXANDRU''
Daca nu rezolva anp-ul problemele in penitenciarul galatean,o vom rezolva noi.
Intr-o buna zi nu o sa mai intre pe poarta,caci va fi blocata.
Dosarul lui CRISTIAN ALEXANDRU este prea stufos ca sa poata fi dosit.
Mai nou a inceput sa bata cu pumnul in masa ca sa fie ascultat.
Usurel domnule director,cineva acolo sus vegheaza.
Oricum noi vom veghea in continuare si vom spune lucrurilor pe nume.
Sunteti cel mai slab director pe care l-a avut penitenciarul galatean pina acum.
0 #35 zorro 13-04-2013 21:35
este vorba despre cei 25 % taiati de Basescu
0 #34 Ștefan Teoroc 13-04-2013 18:21
Cred ca voi face un buton in bara de sus denumit Galati
:-|

Google Translate

Cauta in site

  • Cristian Tudorache 24.06.2017 08:38
    O analiza exista insa vor trebui identificate in mod clar neconcordantele ...

    Read more...

     
  • ??? 24.06.2017 07:39
    Domnule Teoroc, nu doriti sa iesiti cu un punct de vedere clar si concis ...

    Read more...

     
  • Cristian Tudorache 23.06.2017 22:16
    Un e-mail la snlp.tichilesti@gmail.com si te voi lamuri de unde sunt ...

    Read more...

     
  • Adi V. 23.06.2017 21:37
    Dl Stefan, ce parere aveti despre dezastrul calculelor acestor cresteri?

    Read more...

     
  • Un coleg 23.06.2017 19:47
    Agent sef principal,18 ani vechimi in sistem,gradatia a VII a,23 ani ...

    Read more...

Google AdS