Sindicatul Național

al Lucrătorilor de Penitenciare

Pensii militare speciale. Linie directa cu Ministerul Afacerilor Interne

Captura de ecran din 2016.01.05 la 23.39.54"În condițiile intrării în vigoare a Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, a dispus o serie de măsuri pentru informarea pensionarilor MAI referitor la noile prevederi legislative, printre care și înființarea unei linii telefonice speciale. Linia telefonică 021 264 8505 va funcționa de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 - 16.00, fiind gestionată de specialiști ai Casei de Pensii a Ministerului Afacerilor Interne. 

Totodată, MAI a luat măsurile necesare pentru ca pe talonul de pensie pe care pensionarii îl vor primi în luna ianuarie 2016 să se introducă o mențiune prin care aceștia sunt informați că, până la data de 30.06.2016, își pot exprima opțiunea cu privire la perioada de timp avută în vedere pentru realizarea recalculării pensiei, conform art. 109 sau 110 din Legea nr. 223/2015. 

Cei interesați pot transmite solicitări de informații privind noul cadru legal aplicabil pensiilor militare la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la adresa de corespondență a Casei de Pensii a MAI - Bucureşti, Strada George Georgescu nr. 3, sector 4, Cod Poștal 040131." 

cititi mai mult aici

 

Comentarii  

-1 #16 Ștefan Teoroc 08-01-2016 10:54
este indicata exact sursa dreptului / trebuie citit / sporuri specifice acelor sectoare strict / prevazute in anexele lor
Citat
0 #15 sanitar 08-01-2016 10:37
Domnule Teoroc,
Nu am inteles ce inseamna précis sporurile din Familia invatamant si sporurile din Familia sanatate, care nu se iau in calcul. Daca puteti explicita, multumesc mult.
Citat
-1 #14 sandokan 07-01-2016 17:41
Acel nr de telefon (0212648505)nu are nici-o legatura cu CEI care vor sa iasa la pensie.Doar ptr recalcularea pensiilor celor care sunt deja pensionari al M.A.I.Am sunat eu si nu ne poate da informatii cu privire la noua lege a pensiilor militare,am fost trimis la noi la resurse umane.
Citat
0 #13 Ștefan Teoroc 07-01-2016 10:11
Monosilabic, da (parerea mea!)
Citat
0 #12 Monitoru` 07-01-2016 09:49
Citez pe Ștefan Teoroc:
In articolul postat de mine mai jos sunte enumerate elementele care nu se iau in calcul / restul se iau / majorarile salariale nu sunt elemente salariale diferite care sa fie sau nu luate in calcul / reprezinta pur si simplu o evolutie a salariului brut care influenteaza evident pensia, in conditiile prevazute de lege

Eu as fi dorit un raspuns monosilabic"Da" sau "Nu" ;-)
Multumesc totusi pt. raspuns.
Citat
0 #11 Ștefan Teoroc 07-01-2016 09:12
In articolul postat de mine mai jos sunte enumerate elementele care nu se iau in calcul / restul se iau / majorarile salariale nu sunt elemente salariale diferite care sa fie sau nu luate in calcul / reprezinta pur si simplu o evolutie a salariului brut care influenteaza evident pensia, in conditiile prevazute de lege
Citat
0 #10 Monitoru` 07-01-2016 09:00
D-le presedinte va rog sa-mi spuneti daca sporul de 25% acordat personaluluii de la reintegrare si celui de la medical se ia in considerare la calculul pensiei,ca n-am inteles!!(art. 28 lit."o"....anex a II si III) :sad:
Adica sporul de 10% acordat fpss se ia in considerare pentru operativ,admini strativ(altii decat reeducarea si medicalul),da`p entru ceilalti nu?!
P.S.
Nu vreau sa intru in polemica cu "cei ce conteaza in sistem",asa ca daca doriti nu publicati comentariul.Doa r raspunsul!! :D :D
Multumesc.
Citat
0 #9 Ștefan Teoroc 06-01-2016 19:59
Sunt cateva exemple postate / am indicat linkul mai jos
Citat
0 #8 Avram Valentin 06-01-2016 15:07
Citez pe Ștefan Teoroc:
Puteti obtine detalii sunand la numarul indicat in comunicatul MAI, pana una alta. Salariul luat in calcul la pensie este cel indicat in lege si anume salariul lunar brut fara elementele enumerate tot in lege (am dat citat mai jos).

Dl. Stefan dati un exemplu teoretic cu calculul facut la un agent trecut de 25 de ani in sistem si atunci vad toti cum stau...legea o stim...dar un calcul...
Citat
0 #7 Ștefan Teoroc 06-01-2016 13:52
Puteti obtine detalii sunand la numarul indicat in comunicatul MAI, pana una alta. Salariul luat in calcul la pensie este cel indicat in lege si anume salariul lunar brut fara elementele enumerate tot in lege (am dat citat mai jos).
Citat
0 #6 dorel 06-01-2016 12:46
Stiti cum se calculeaza pensia dupa 27 de ani in sistem alti 6 ani in fabrica si la virsta de 54 de ani impliniti cu un brut de 4000 lei
Citat
0 #5 paznic la hoti 06-01-2016 12:09
La multi ani si la cat mai multe impliniri pe plan professional si personal tuturor colegilor.
Intrebare pt dl Stefan: unde anume trebuie sa ma uit pe fluturas in vederea stabilirii cu aprox a pensiei, pt ca am 3 rubric si anume: salariu lunar- are o valoare, salariu baza functie- are alta valoare, salariu lunar brut- are (ghici?) alta valoare, si total brut( in care nu intra NH) care ati ghicit are alta valoare, sunt 4 rubrici pe al meu fluturas.La care se raporteaza calculul pensiei?
Cu multumiri
Citat
0 #4 Ștefan Teoroc 06-01-2016 11:18
Mihai - Sunt niste exemple de calcul postate la articolul privitor la pensii (comentariul #59):
snlp.ro/.../...
---
Art. 28 - legea noua:
Art. 28. - (1) Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de
stat este media soldelor/salari ilor lunare brute realizate la funcția de bază în 6
luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de
militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, actualizate la data deschiderii
drepturilor de pensie, la alegerea persoanelor prevăzute la art. 3 lit. a) - c), în
care nu se includ:
a) diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de delegare,
detaşare sau transfer;
b) compensaţiile lunare pentru chirie;
c) valoarea financiară a normelor de hrană şi alocaţiile valorice de
hrană;
d) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual
de protecţie şi de lucru, a alimentaţiei de protecţie, a medicamentelor şi
materialelor igienico-sanita re, a altor drepturi de protecţie a muncii, precum şi
a uniformelor obligatorii şi a drepturilor de echipament;
e) primele şi premiile, cu excepţia primelor de clasificare, de specializare
şi de ambarcare pe timpul cât navele se află în baza permanentă;
f) indemnizaţiile de instalare şi de mutare, precum şi sumele primite
potrivit legii, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în interesul serviciului;
g) contravaloarea transportului ocazionat de efectuarea concediului de
odihnă, precum şi a transportului la şi de la locul de muncă;
h) plăţile compensatorii şi ajutoarele la trecerea în rezervă sau direct în
retragere, respectiv la încetarea raporturilor de serviciu cu drept la pensie;
i) compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat;
j) restituiri şi plăţi de drepturi aferente altei perioade de activitate decât
cea folosită la stabilirea bazei de calcul;
k) majorările/stim ulările financiare acordate personalului pentru
gestionarea fondurilor comunitare, precum şi a împrumuturilor externe
contractate sau garantate de stat;
l) drepturile salariale acordate personalului didactic salarizat prin plata
cu ora și drepturile salariale acordate pentru efectuarea orelor de gardă de
către personalul medico-sanitar;
m) sumele încasate în calitate de reprezentanţi în adunările generale ale
acţionarilor, în consiliile de administraţie, în comitetele de direcţie, în comisiile
de cenzori sau în orice alte comisii, comitete ori organisme, acordate potrivit
legislaţiei în vigoare la acea dată, indiferent de forma de organizare sau de
denumirea angajatorului ori a entităţii asimilate acestuia;
n) drepturile specifice acordate personalului care a participat la misiuni şi
operaţii în afara teritoriului statului român;
o) sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale acordate şi
personalului militar, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din
sistemul administraţiei penitenciare, prevăzute în Anexa nr. II – Familia
ocupaţională de funcţii bugetare „Învăţământ” şi în Anexa nr. III – Familia
ocupaţională de funcţii bugetare „Sănătate” la Legea-cadru nr. 284/2010, cu
modificările şi completările ulterioare;
p) alte venituri care, potrivit legislaţiei în vigoare la data plăţii, nu
reprezintă drepturi de natură salarială sau asimilate salariilor
Citat
+2 #3 mihai 06-01-2016 10:00
Domnule Teoroc, va rugam sa ne spune-ti concret cum se calculeaza pensia dupa noua lege: din TB(total brut), SLB(salariu lunar brut) sau alta varianta. Sa speram ca nu va fi... alta varianta pentru ca, dupa ce a scazut baza de calcul la 65% si am fost clar discriminati, ar fi revoltator sa nu se calculeze din TB!!!
Citat
0 #2 Ștefan Teoroc 06-01-2016 09:22
A se retine ca linia este gestionata de specialisti de la casa de pensii a MAI. Putem suna si noi. Noi nu avem Casa de pensii proprie
Citat
0 #1 pandar 06-01-2016 07:49
Si noi? Unde dracu ne informam? Cine ne informeaza pe noi? :(
Citat

Google Translate

Cauta in site

  • troublemaker 22.02.2017 09:09
    Impaciuitorule! !! :lol: Hai sa mutam "campul tactic",si sa lovim din ...

    Read more...

     
  • Zifi 22.02.2017 07:24
    Sincer? Eu numai cred in nimic ! Dealtfel, singura mea grija este sa ...

    Read more...

     
  • Radu 21.02.2017 22:59
    La noi se pune aplicare Hotărârea nr.1/2017 ? Ministrul de interne a ...

    Read more...

     
  • Radu 21.02.2017 22:48
    D-le Ștefan Teoroc ce știți să ne spuneți de tichetele de vacanță ? La ...

    Read more...

     
  • nu conteaza 21.02.2017 21:49
    Art. 31 (1)Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu ...

    Read more...

Google AdS