www.snlp.ro Web analytics

Angajaţii penitenciarelor au început protestele

Peste 12.000 de persoane protestează în penitenciare. Nu e vorba de deţinuţi, ci de angajaţii închisorilor din România. Aceştia vor purta banderole pe braţ, intrând astfel în doliu, pe termen nelimitat. Aceasta este modalitatea prin care au ales să îşi arate nemulţumirea faţă de măsurile adoptate de Guvernul Boc.

„Avem o schemă vacantă de 20% din persoanl, ne desfăşurăm actvitatea deseori în contradicţie cu regulamentele care impun într-o misiune, eu ştiu, 3 agenţi şi noi mergem cu un agent, îl expunem şi pe el riscurilor fizice, dar şi sancţiunilor, dacă greşeşte”, a declarat Ştefan Teoroc, preşedintele Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare.

El a mai spus că numărul angajaţilor din sistemul peniteciarelor care protestează este foarte mare.

„Se semnează tabele de grevă în sistemul penitenciar. La miting o să mergem mare cu banderole pe braţ şi vom continua până vom reuşi să sensibilizăm”, a mai spus Ştefan Teoroc.

REALITATEA TV

error

Ți-a plăcut acest articol? Ajută-ne cu un Like :)