Sindicatul Național

al Lucrătorilor de Penitenciare

Revista presei

Pentru munca sindicalizata: Motive nediscutate

Este de netăgăduit ca practica vieții sindicale din România nu este coborâtă dintr-o fantezie scandinava și presa a semnalat, adesea cu argumente relativ solide, episoade politice și judiciare triste din viata unor lideri sindicali. In același timp, ideea ca sindicatele sunt un fel de nisip aruncat în pistoanele economiei și societății este des auzita în dezbaterile curente despre politicile publice.

Potrivit unei opinii populare în unele segmente ale câmpului politic, de afaceri si jurnalistic, dar si in feedback-ul dat de institutiile financiare internationale si de economistii neoclasici occidentali, munca sindicalizata si mai ales forme de negociere colectiva situate deasupra firmei ar fi obstacole in calea dezvoltarii.

In numele acestui principiu se cere tot mai mult îngrădirea dreptului la libera asociere în sindicate și mutarea negocierii la nivel de firma. Din nefericire pentru sustinatorii acestui argument, probele empirice culese din experiența altor state dau de înțeles ca virtuțile sindicalizării merita scoase la lumina în dezbaterea publica.

Nu ma voi referi in aceasta interventie la lucruri evidente, precum potentialul absolut unic al sindicatelor independente de a asigura o aparare institutionalizata a celor care traiesc din munca salariata, aspect cu atat mai important in tari cu o democratie reprezentativa profund viciata cum este cazul Romaniei.

Dimpotriva, analiza mea va fi axata pe cinci argumente mai putin intuitive pentru care cred ca ostilitatea de principiu fata de sindicalizare este normala.

Sindicalizare, profitabilitate si productivitate

Mai intai, sindicalizarea nu afecteaza negativ productivitatea si profitabilitatea decat in tari unde relatiile dintre capital si munca sunt extreme de instabile, descentralizate si dereglementate (cum ar fi SUA sau Marea Britanie). Dimpotriva, asa cum arata experienta economiilor de export (Germania, Japonia, Coreea de Sud, Suedia) sindicatele maresc productivitatea muncii. Acest rezultat se obtine prin rolul sindicatelor in asigurarea predictibilitatii costurilor salariale si a cresterii neinflationiste a salariilor, difuzia inovatiilor tehnologice si pregatirea lor profesionala continua.

Prin contrast, descurajarea sindicalizarii si descentralizarea negocierii salariilor are efecte nedorite asupra raportului productivitate-salarii. Astfel, constrangerea sindicalizarii si descentralizarea relatiilor de munca in Marea Britanie a dus la o crestere mai mare a salariilor in raport cu productivitatea in anii nouazeci decat in Irlanda, unde negocierea colectiva a contractelor la nivel national cu sindicate puternice a dus la rezultate mai bune.

Sindicalizare, macrostabilitate si interesele sectorului privat

In al doilea rand, compromisul social dintre munca si capital prin interemediul sindicatelor si institutiilor neo-corporatiste nu este doar o parte a agendei politice social-democrate.

Contrar cliseelor ideologice prevalente in Romania, in multe tari europene dezvoltate acest compromis a fost cautat atat de guverne de stanga cat si de dreapta. De ce? Un argument care se desprinde din cercetarile inteprinse in ultimele trei decenii arata ca in tarile cu sindicate puternice care participa in institutii de dialog social (de tip CES) gasim o mai mare probabilitate de success in prevenirea unor rate ridicate ale inflatiei, in reducerea inegalitatilor sociale si in aplanarea militantismului de ansamblu al angajatilor. De pilda, este un fapt de netagaduit ca fenomenala crestere a economiei germane in deceniile postbelice sau a celei irlandeze in ultimele doua decenii nu pot fi imaginate fara parteneriatul social sindicate-patronat la nivel national.

Centralizarea este importanta pentru ca in lipsa ei sindicatele de firma au toate motivele sa liciteze in sus salariile, lasand patronatul si guvernul cu mijloace mai ineficiente de control a inflatiei decat negocierea colectiva centralizata. De asemenea, un studiu foarte citat a adus dovezi puternice ca descentralizarea relatiilor sindicate-patronate nu este in interesul general al patronatelor dintr-o economie bazata pe o dezvoltare industriala tot mai complexa (este si cazul Romaniei) intrucat descentralizarea ar declansa o competitie nedorita intre firme pentru angajati calificati. Faptul ca patronatele romanesti nu fac front comun in ofensiva antisindicala a ultimelor luni invita la cercetare empirica despre interesele patronatelor, care ar avea de invatat din aceste studii.

Sindicalizare si reforma statului

In al treilea rand sindicatele sunt in anumite conditii un pilon al democratiei si bunei guvernari. Astfel, sindicatele au potentialul de a asigura liantul dintre clasa mijlocie si clasa muncitoare, variabila asociata de politologi cu consolidarea democratiei parlamentare atata vreme cat sindicalismul este de natura democratica.

Cazul fascismului, nazismului si peronismului "clasic" arata ca sindicalismul poate fi de natura anti-liberal-democratica atunci cand este cooptat de partide politice cu ideologii anti-liberale. Astfel, cu cat viata sindicala este mai democratica, cu atat creste gradul de sustinere a democratiei intre membrii de sindicat care sunt, ipotetic, socializati in practicile jocului democratic. De asemenea, cu cat gradul de colaborare intre sindicate si miscari sociale democratice creste, cu atat creste eficienta actiunii sindicale (chiar in conditiile unei sindicalizari reduse), precum si transparenta, responsabilitatea si eficacitatea institutiilor statului.

Prin contrast, izolarea sindicatelor de alte forme de organizare civica duce in mod inevitabil la ineficienta actiunii colective pe termen lung (lucru scos in relief de "sindicalismul fara aliati" din Rusia), si la cooptarea unei parti a miscarii muncitoresti de retele neo-patrimoniale ale clasei capitaliste oligarhice (cazul Argentinei sub Peron).

Sindicalizare si pensionare anticipata

In al patrulea rand, munca sindicalizata reduce riscul de pensionare anticipata, un flagel care a afectat economia romaneasca in ultimii ani si care este atribuit in mod eronat unor probleme de etica a muncii. Un studiu bazat pe date extrase din cazul pietei muncii din SUA, piata reprezentativa pentru conditii ostile sindicalizarii, a aratat ca pensionarea anticipata este semnificativ mai probabila in cazul angajatilor care au suferit concedieri, au avut slujbe precare si nu au facut parte dintr-un sindicat inainte de implinirea varstei de 65 de ani.

In loc sa ii motiveze si mai tare pe angajati sa lucreze cat mai mult timp, aceste experiente par sa-i faca si mai expusi la tentatia de a se retrage din campul muncii. Somajul si slujbele precare par a afecta in mod semnificativ si negativ nu numai sansele de reinsertie sau contul privat de pensie, ci si starea de sanatate fizica si psihica. Este de asemenea clar din datele analizate ca apartenenta la un sindicat mareste sansele de atasare de locul de munca precum si sansele de a beneficia de planuri de pensie privata atractive.

Prin urmare reducerea riscului pensionarii anticipate poate surveni nu doar prin represiune, ci si prin ameliorarea conditiilor reale in care poate fi constituit un sindicat.

Sindicalizare si satisfactia la locul de munca

In fine, studiile arata ca sindicalizarea creste gradul de satisfactie ("fericire") al angajatilor, in special al celor cu salarii mici.

Si nu este vorba aici doar de membrii de sindicat. Este evident ca pentru acestia munca sindicalizata asigura un grad mai mare de siguranta economica, reduce stresul la locul de munca prin crearea de retele de socializare intru solidaritate, inlocuieste competitia individuala cu autonomia colectiva, reduce rata de angajare in regim temporar, reduce riscul de depresie cauzat de alienarea fata de firma oferind sentimentul de participare in deciziile care afecteaza regimul muncii si proceduri de aparare colectiva impotriva abuzului patronal.

Ceea ce ii va surprinde si mai tare pe sustinatorii unei perspective strict neoclasice asupra pietei muncii este ca veniturile salariale nu au un efect moderator asupra acestor efecte ale sindicalizarii. Dimpotriva, cei care simt gradul de satisfactie cel mai ridicat sunt angajatii sindicalizati cu salariile cele mai mici. Exista de asemenea consens stiintific asupra faptului ca aceste efecte pozitive au un efect de contagiune si in raport cu munca nesindicalizata.

Prin urmare densitatea sindicalizarii intr-o tara este un predictor robust al gradului general de satisfactie al participantilor pe piata muncii din acea tara.

Dar la noi sindicatele sunt altceva

La cele spuse mai sus s-ar putea ridica o serie de obiectii legate de specificul local. S-ar putea spune, de pilda, ca este greu sa sindicalizezi munca intr-o tara in care sindicatele sunt privite altfel decat in tari cu traditie sindicala din cauza mostenirii comuniste sau a unor episoade de la inceputul tranzitiei (precum mineriadele).

In plus, pentru unii sindicatele sunt inca asociate cu experienta national-stalinismului, cand sindicatul juca rolul curelei de transmisie intre puterea politica si angajati. Prin contrast, in Occident exista o traditie sindicala de tip grassroots si numeroase cazuri in care partidele de stanga au fost construite pe baze sindicale.

Obiectia cheama la o mai buna politica de presa a sindicatelor, mai ales ca unele dintre ele au acces excellent la mass-media, insa nu este intemeiata pe fond. Teza asocierii sindicalism-comunism este greu de sustinut dat fiind faptul ca sindicatele romanesti de dupa 1989 s-au definit nu ca succesoare ale sindicatului-fantosa national-stalinist, ci prin opozitie cu el. Daca tot este sa vorbim de politica memoriei, cum putem intelege 1977, 1987 si 1989 fara referire la formarea de sindicate si alte forme de organizare independenta a salariatilor in fata confruntarii cu represiunea statala?

In al doilea rand, nu este evident de ce delegitimarea sindicalismului integrat in aparatul statului autoritar trebuie sa atraga de la sine delegitimarea sindicalismului independent specific statului democratic.

Daca ar fi asa, atunci resurgenta fenomenala a miscarii sindicale in Italia, Spania, Portugalia si Germania ar aparea ca un mister complet dat fiind ca regimurile autoritare care au guvernat aceste tari in diverse momente ale secolului douazeci au avut si ele sindicate de tip ¬curea de transmisie¬, precum in Romania lui Nicolae Ceausescu.

In al treilea rand este situatia Jimmy Hoffa: dosarele penale ale liderilor de sindicat delegitimeaza idea de sindicalizare. Legaturile dintre unii lideri de sindicat si retele criminale au fost in multe tari foarte reale. Chiar zilele acestea in Romania se discuta despre legatura dintre un lider de sindicat si vamesii corupti.

Insa, daca acceptam ca faptele penale dovedite ale unor lideri de sindicat comise in legatura cu pozitia lor submineaza argumentul pro-sindicalizare, atunci ar trebui sa fim pregatiti sa acceptam ca faptele penale comise de patroni in legatura cu pozitia lor submineaza argumentele despre legitimitatea sectorului privat in economie.

In fine, sa consideram argumentul ca in Romania ar trebui sa fim sceptici fata de sindicalizare dat fiind faptul ca mineriadele au avut efecte dezastruoase asupra democratizarii.

Trec peste faptul ca sindicatele in ansamblu nu pot fi invinuite pentru mineriade si peste uitata imprejurare ca miscarea sindicala a sustinut odata Conventia Democratica. Echivalentul asocierii sindicate-mineriade ar fi ca organizatiile patronale sunt un risc pentru democratie dat fiind rolul organizatiilor patronale in diverse puciuri militare moderne organizate cu precadere la mijlocul secolului douazeci.

Ce e de facut?

Cred ca starea actuala a dezbaterii despre rolul sindicatelor in societate si economie este saracit atat de adversarii sindicatelor cat si de sindicate . Argumentele expuse mai sus sugereaza cel putin doua implicatii observabile.

In primul rand, contestarea sindicalizarii oculteaza contraargumente serioase despre costurile economice si sociale semnificative ale descurajarii sindicalizarii.

Fara analiza empirica a acestor costuri dezbaterea va fi una strict ideologica.

In al doilea rand, aceste argumente trimit intrebari grele in terenul partenerilor sociali si al statului, care au foarte multe de facut pentru a evita plata unor costuri socio-economice ridicate de pe urma desindicalizarii fortei de munca in Romania. Cat de viabil poate fi rolul de stabilizator macroeconomic al acordurilor colective aratat de studii atata timp cat miscarea patronala este mult mai dezarticulata si mai putin reprezentativa pentru membrii ei decat cea sindicala iar CES-ul nu este luat in serios de guvern? De ce sindicatele au o prezenta robusta in sectorul public si industrial postsocialist privatizat, dar au o istorie cam subtire cand vine vorba de sindicalizarea angajatilor in investitiile greenfield in ciuda unei legislatii cu privire la conditiile constituirii unui sindicat care este mult mai favorabila sindicalizarii decat in tarile de origine ale multor multinationale? Cum isi mai poate imagina un lider sindical ca poate aparea ca un credibil reprezentant al angajatilor pauperizati atata timpcat acel lider este parte a clasei mijlocii superioare si/sau afiseza un consum extravagant? De ce este sindcalismul romanesc atat de putin conectat la restul societatii civile, la mediul universitar sau la comunitatile locale?

In concluzie, recentele initiative politice de a reduce importanta sindicalizarii sunt intemeiate pe considerente mai degraba anecdotice.

Literatura de specialitate sugereaza ca, in anumite conditii, sindicalizarea spatiului in care ne petrecem cea mai mare parte a timpului este o forma de adancire a democratiei care nici macar nu este intotdeauna opusa intereselor generale ale angajatorilor si care reduce riscul aparitiei unor forme ingrijoratoare de decimare a fortei de munca active. Sindicatele romanesti au nevoie in aceeasi masura de profunde reforme interne care sa le transforme in baza organizationala de masa a salariatilor cat au nevoie din partea statului de un mediu legislativ nerepresiv si de institutii de dialog social care sa fie intarite, iar nu eviscerate de stat.

Pentru sceptici, o experienta plina de inspiratie in acest sens ar fi o vizita de informare nu in Suedia, ci mai aproape de casa, in Slovenia, tara unde performanta economica generala, competitivitatea firmelor private, drepturile sociale, sindicalizarea si organizarea neo-corporatista a relatiilor dintre capital si munca merg mana in mana si constituie bazele unei societati mai asezate, mai drepte si mai sanatoase decat tari mult mai "bogate" din zona occidentala a continentului.

Cornel Ban - Contributors.ro

Google Translate

Cauta in site

  • Ștefan Teoroc 27.03.2017 17:06
    Faptul ca nu sunam din zurgalai pe site nu trebuie sa va faca sa credeti ...

    Read more...

     
  • A.V. 27.03.2017 16:30
    Domnule Stefan este adevarat ce a aparut in presa?Din nou vor sa ...

    Read more...

     
  • Florin 27.03.2017 12:09
    Sunt probleme cu plata zilelor de sarbatori legale,sambete si duminici.aveti ...

    Read more...

     
  • Marius 26.03.2017 15:31
    Polițiști încearcă să ridice sporul de dispozitiv la40% si 100 % sporul ...

    Read more...

     
  • Praf in ochi 26.03.2017 15:01
    Helloo ne organizam si noi firar a draq de viata, ca suntem la ...

    Read more...

Google AdS