www.snlp.ro Web analytics

Sindicatul Național

al Lucrătorilor de Penitenciare

Filtru
  • Identitate: politist de penitenciare

    prison guardPreluare www.hotnews.ro

    Functionarii publici din sistemul administratiei penitenciare se vor numi politisti de penitenciare, conform unui proiect de act normativ ce reglementeaza, intre altele, statutul si drepturile acestora - inclusiv cele privind decontarea unor cheltuieli - si ocuparea functiilor de conducere vacante, transmite Mediafax.

    Proiectul, denumit Lege pentru modificarea si completarea Legii nr. 293/2004 privind Statutul functionarilor publici cu statut special din Administratia Nationala a Penitenciarelor (ANP), a fost lansat in dezbatere publicade Ministerul Justitiei. 

    In expunerea de motive a proiectului sunt detaliate toate schimbarile preconizate, pornind de la premisa ca "buna functionare a sistemului administratiei penitenciare reprezinta o prioritate a Romaniei, in scopul asigurarii drepturilor persoanelor private de libertate".

    Conform Legii nr. 293/2004, statutul special al functionarilor publici din sistemul administratiei penitenciare este conferit de natura atributiilor de serviciu care implica indatoriri si riscuri deosebite, in exercitarea atributiilor sale de serviciu functionarul din penitenciare fiind

    ...
  • Repartitii SNPAP Targu Ocna Promotia 2014 (numeric)

    snpap
    Informare interna SNLP 27.08.2014
     
    Astazi am participat in calitate de observator din partea SNLP la repartizarea agentilor de la SNAP Targu Ocna urmarind modul si criteriile de repartizare a absolventilor in functie de urmatoarele criterii: numarul de zile de concediu restant din 2013, numarul de ore suplimentare nerecuperate, numarul de misiuni, numarul de posturi in sectorul operativ (posturi in supraveghere, paza si escortare), numarul de posturi ocupate in operativ, numarul de posturi vacante, iesirile din penitenciar prin pensionare, trecere in rezerva si mutari in alte penitenciare. Numarul total al absolventilor este de 197 dintre care 30 femei.
     
    In raport de aceste situatii cerute si primite de la unitati cat si ca urmare a solicitarilor pe care o parte dintre directorii de penitenciare le-au facut in scris si motivat absolventii au fost repartizati numeric dupa cum urmeaza: 
     
    Aiud - 1, Arad - 2, Botosani - 4, Braila - 2, Bacau - 2, Bistrita - 1, Gherla - 2, Jilava - 24, Rahova - 20, Codlea - 7, PMS Craiova - 3, PMT Craiova - 3, Deva - 5, DT Severin - 3, Focsani - 5, Galati - 6, Giurgiu - 16, Iasi - 5, Margineni - 4, Sp. Colibasi - 1, Miercurea Ciuc - 5, Oradea - 4, P Alba - 13, Ploiesti - 1, Satu Mare - 1, Slobozia - 2, Timisoara - 7, Targsor - 10 femei, Tulcea - 8, Vaslui - 6, Gaesti - 2, Buziasi - 4, Tichilesti - 12, Spital Jilava 6. 
     
    Florin Stoica, secretar general SNLP
  • Camarazi, fortati munca! Angajari nu se fac

    Contrar uzantelor anepiste, Ministerul Muncii (MMFPSPV) a raspuns in nici 10 zile, elegant dar totusi clar, din punctul nostru de vedere, interpelarii SNLP privind riscul definirii ca munca fortata a activitatii prestate pe timpul alarmelor, avand in vedere faptul ca acestea nu se ponteaza ca munca suplimentara conform deciziei directorului general ANP.

    Chiar daca in raspunsul transmis SNLP, Ministerul Muncii face trimitere la regulile specifice domeniului nostru de activitate, in ultimul paragraf al adresei se specifica foarte clar faptul ca orice activitate care este prestata in afara timpului de lucru constituie munca suplimentara care trebuie compensata conform prevederilor legale.

    Pe baza acestui raspuns, SNLP va provoca o sedinta in vederea corectarii situatiei,desi stim ca aceasta ajustare de proceduri va deranja spirtul lucrativ sau oratoric al unor directori cum este bossul de la Targsor sau altii care vad in alarmarea personalului fara motiv, o solutie pentru a forta munca fara sa-si plateasca salariatii.

     

    Captura de ecran din 2014.08.24 la 21.24.34

  • ANP: la treaba! Vrem raspunsuri urgent

    descarcare

    Adresa SNLP catre Directorul General al ANP,nr. 144 din data de 13.08.2014

    Stimate domnule director general

    Va solicitam o serie de raspunsuri concrete la probleme apreciate de noi ca prioritare si ne exprimam speranta ca veti oferi aceste raspunsuri in timp cat mai scurt pentru a permite organizarea unor intalniri bine setate, in spiritul aspectelor dezbatute cu ocazia intalnirii organizate de Ministerul Justitiei, in luna iulie 2014. 

    Avand in vedere faptul ca problemele enumerate mai jos, cu privire la care va adresam intrebari, vor fi ridicate de SNLP si la intalnirile cu ministrul justitiei din perioada urmatoare, apreciem ca ANP trebuie sa incerce solutionarea unei parti dintre acestea pentru a nu incarca si tensiona intalnirile de nivel superior.

    A. Intrebari si semnalari

    1. Care este stadiul modificarii statutului special (Legea nr. 293/2004) si ce demersuri deruleaza ANP/MJ in directia promovarii proiectului la nivelul Parlamentului Romaniei, in cazul in care nu se va opta pentru propunerea sindicatelor de promovare sub forma de OUG? Cand se va produce intalnirea pe acest subiect ceruta de sindicate in repetate randuri? Va rugam sa puneti la dispozitia sindicatelor proiectul cu modificarile MJ, in forma actuala.
    2. Cum si cand intentioneaza ANP sa aplice prevederile legale care impun plata unei majorari salariale pentru munca prestata in zile de sarbatoare si repaus, necompensata cu timp liber, precum si pentru efectuarea unor misiuni speciale. Mentionam ca la nivel MAI aceste prevederi sunt reglementate atat prin ordin de ministru cat si prin 
    ...
  • In 2014, munca trebuie pontata si platita. Chiar si in sistemul penitenciar din Romania

    6240943-largeNr. 143/SNLP/11.08.2014
    Catre
    Ministrul Muncii, Familiei, Protectiei Sociale si Persoanelor Varstnice
    Doamna Rovana PLUMB
     
    Stimata doamna ministru
     
    Va semnalam existenta unei situatii in care salariatii dintr-o institutie publica din Romania sunt obligati sa presteze munca fara plata in temeiul unei decizii emisa de angajator.
     
    Fara sa intentionam o complicare inutila a situatiei invocand prevederi clare si notorii ale legislatiei muncii sau citand dispozitii ale legislatiei specifice, precum si in scopul de a obtine un raspuns cat mai lipsit de echivoc, va informam ca ne referim la sistemul administratiei penitenciare si va oferim cateva repere in cele ce urmeaza.
     
    Conform legislatiei specifice, functionarii cu statut special din sistemul administratiei penitenciare se afla in misiune permanenta si sunt obligati sa se prezinte la serviciu in situatii anume prevazute. O astfel de situatie este alarmarea personalului, activitatea pe durata careia, conform deciziei directorului general al Administratiei Nationale a Penitenciarelor, muna prestata nu este pontata.
     
    Decizia susmentionata nu conditioneaza impunerea muncii nepontata si implicit neplatita prin existenta unor situatii reale, pentru simplul fapt ca alarmarea este o activitate unica indiferent de motivatia reala sau de exersare a unor abilitati.