www.snlp.ro Web analytics

La urmatoare sedinta de Guvern ar putea fi stabilita functia cea mai bine platita in sectorul bugetar

Ultima intalnire a grupului de lucru pentru elaborarea legii unice a salarizarii a fost mai tensionata decat de obicei. De data aceasta, au participat atat premierul Emil Boc, cat si ministrul muncii, Marian Sarbu. Premierul a transmis catre secretarii de stat care nu sunt de acord cu aceasta lege ca nu au ce cauta in Guvern.

„Vreau să transmit secretarilor de stat care au puncte de vedere diferite să uite sau să-şi dea demisia”, a spus Boc. „Mesajul premierului a fost ca nu sunt doua guverne. Aceasta lege se va face si va cuprinde toate categoriile de bugetari, iar daca sunt secretari de stat care nu au inteles, inseamna ca nu au ce cauta in guvern”, a declarat pentru HotNews.ro, Mihaela Neacsu, reprezentant BNS.

Pana acum, la discutiile pe tema legii unice a salarizarii, reprezentantii unor ministere s-au aratat mai putin cooperanti. Este vorba despre ministerele in care se inregistreaza salariile cele mai mari.

Chiar daca nu participa la negocieri, judecatorii si procurorii vor fi cuprinsi in lege

In ciuda faptului ca la ultima intalnire a fost prezent premierul, au lipsit oficialii Consiliului Superior al Magistraturii si Parchetului General. In cadrul intalnirii s-a stabilit ca atat judecatorii cat si procurorii vor fi cuprinsi in lege chiar daca lipsesc de la negocieri. Reprezentantii justitiei si cei ai internelor au incercat pana acum sa evite cooperarea la elaborarea legii. Ministerul Administratiei si Internelor (MAI) a refuzat vina cu vreo propunere de echivalare. Ministerul Justitiei a reusit sa vina cu cateva propuneri de echivalari, insa acestea nu au fost pe placul Ministerului Muncii. De asemenea, Ministerul Justitiei nu doreste sa faca propuneri la nivelul judecatorilor. Reprezentantii Consiliului Superior al Magistraturii au lipsit la ultima sedinta.

Tot la aceasta sedinta, a mai fost stabilit faptul ca trebuie stabilit la nivel politic functia cea mai bine platita in sectorul bugetar. „I-am propus ministrului muncii sa stabileasca care este minimul si maximul si acesta a promis ca la urmatoarea sedinta de Guvern va fi discutat acest subiect”, ne-a spus Mihaela Neacsu.

Initial, intalnirea urma sa aiba loc la ora 12.00, insa intentia premierului de a participa a dus la amanarea sedintei pentru ora 14.00. Revenim cu amanunte imediat dupa finalizarea discutiilor. Urmatoarea intalnire va avea loc joi, 7 mai.

 

Claudia PIRVOIU

error

Ți-a plăcut acest articol? Ajută-ne cu un Like :)