www.snlp.ro Web analytics

Sindicatul Național

al Lucrătorilor de Penitenciare

Informare BNS intalnire Guvern - Sindicate

Reprezentanții confederațiilor sindicale s-au întâlnit astăzi, 21 decembrie 2010, cu reprezentanții Guvernului pentru a discuta pe marginea Codului de Dialog Social și pe marginea modificării Codului Muncii.

Întâlnirea a avut loc la inițiativa părții guvernamentale, din echipa Executivului făcând parte premierul Emil Boc, ministrul Muncii, Ioan Botiș și secretarul de stat Valentin Mocanu.

Din partea Blocului Național Sindical au participat președintele Dumitru Costin și prim-vicepreședintele Ioan Pisc. Celelalte confederații sindicale au participat cu câte doi reprezentanți la vârf.

Având în vedere faptul că partea guvernamentală a abordat discuțiile de pe o poziție de forță, Blocul Național Sindical apreciază că discuțiile purtate astăzi s-au soldat cu un eșec total, anulându-se practic orice posibilitate de înțelegere amiabilă.

Reprezentanții Executivului au solicitat imperativ ca în termen de maxim o lună de zile sindicatele, patronatele și Guvernul să negocieze la pachet proiectele celor două coduri menționate astfel încât până la data de 21 ianuarie 2011 discuțiile să fie finalizate și pachetul alcătuit din Codul Muncii+Codul Dialogului Social să intre urgent în dezbaterea Parlamentului.

Blocul Național Sindical a respins categoric varianta propusă de Guvern și a cerut negocieri separate pe cele cinci legi acoperite de Codul Dialogului Social (respectiv Legea contractului colectiv de muncă, Legea conflictelor de muncă, Legea sindicatelor, Legea patronatelor și Legea CES) precum și pe modificarea Codului Muncii.

În opinia BNS, exprimată în cadrul întâlnirii de astăzi, varianta propusă de Guvern este inacceptabilă și va avea efecte devastatoare asupra drepturilor lucrătorilor consfințite acum prin cele cinci legi enumerate cât și prin Codul Muncii.

Din păcate interlocutorii guvernamentali refuză să țină cont de acest punct de vedere – având concursul unora dintre colegii de mișcare sindicală – și presează pentru discutarea la pachet a codurilor într-o degringoladă de întâlniri în care va fi imposibil de lucrat în mod articulat.

Justificarea premierului Emil Boc pentru insistența cu care susține varianta ”pachetului” a fost că legile negociate și înaintate separat ar fi greu de trecut prin Parlament.

În cursul acestei zile, cu începere de la ora 16.00, reprezentanții Guvernului vor avea o întâlnire și cu patronatele, cărora li se va propune/impune această varianta haotică de lucru, extrem de periculoasă pentru lucrători.

Indiferent ce vor răspunde patronatele astăzi, a fost stabilită deja o întâlnire de lucru pentru miercuri, 22 decembrie 2010, ora 15.00.

Blocul Național Sindical va participa la discuțiile de mâine pentru a observa acest simulacru de negociere și pentru a-i putea informa corect pe membrii afiliați, însă punctul de vedere al BNS va rămâne neschimbat: Legile trebuie negociate separat, pe îndelete, cu argumente logice și maxim de transparență.

Ioan Pisc
Prim-vicepreședinte BNS

Acest articol a fost arhivat. Din acest motiv, nu puteți posta comentarii noi.

Google Translate

Cauta in site

  • Ștefan Teoroc 11.12.2017 23:22
    modifica L153/2017 dar nu include ceva relevant in ceea ce ne priveste

    Read more...

     
  • finul Alecu 11.12.2017 21:26
    OUG 91/2017 are legatura cu noi?

    Read more...

     
  • eu 11.12.2017 18:53
    sunt foooarte curios daca vor plati orele suplimentare acumulate pana la ...

    Read more...

     
  • cezara 11.12.2017 18:42
    Buna seara! Am si eu o intrebare,sau o nelamurire...du pa ce am facut fisa ...

    Read more...

     
  • Silviu 11.12.2017 18:25
    Ar trebui să avem succes. Din cîte am înțeles si ministrul ar fi vorbit ...

    Read more...

Google AdS