Sindicatul Național

al Lucrătorilor de Penitenciare

Mitinguri, marsuri si greva generala – Codul Boc va fi oprit prin actiuni de strada de amploare

Birourile executive ale federațiilor afiliate la CNSLR-Fratia, CNS Cartel Alfa, BNS, CSN Meridian si CSDR au decis astăzi declanșarea acțiunilor de strada in semn de protest fata de intenția Guvernului de a modifica actualul Cod al Muncii. Decizia a fost luată in cadrul unei reuniuni extinse la care au participat circa 350 de persoane din toata țara, reprezentanți ai sindicatelor din toate domeniile, din mediul privat si din sectorul bugetar deopotriva.

Acțiunile de protest vor începe cu un miting organizat la Oradea, in data de 26 februarie 2011, data la care are loc si congresul UDMR.

Acțiunile de strada vor continua la nivel de județe cu pichete, marșuri și mitinguri de protest, conform calendarului prezentat mai jos.

In paralel cu acțiunile de protest la nivel de județe, reprezentanții confederațiilor sindicale vor organiza întâlniri cu grupurile parlamentare pentru a-i informa pe politicieni cu privire la punctul de vedere al lucrătorilor si a le solicita acestora sa voteze pentru căderea Guvernului în cazul în care se va depune moțiune de cenzura. Întâlniri cu parlamentarii vor avea loc si la nivel local.

Pana la data 14 martie, sindicatele vor strânge semnături în vederea declanșării grevei la nivel național.

La București acțiunile de protest vor avea loc in ziua in care Guvernul isi va asuma răspunderea pe proiectul de Cod al Muncii si se va depune moțiunea de cenzura. Va fi organizat un miting in fata Parlamentului, concomitent cu declanșarea grevei de avertisment.

O a doua acțiune va avea loc in fata Palatului Cotroceni, în ziua în care legea va fi transmisa către Președinte pentru promulgare.

Acțiuni la nivel de județe (calendarul poate suferi modificări in funcție de data la care Guvernul isi va asuma răspunderea in Parlament)

  • Luni (28.II, 7.III, 14.III, 21.III, 28.III, 4.IV, 11.IV, 18.IV): Bihor, Botosani, Harghita, Constanta, Caras-Severin, Olt, Vrancea, Giurgiu
  • Marti (1.III, 8.III, 15.III, 22.III, 29.III, 5.IV, 12.IV, 18.IV): Satu Mare, Suceava, Covasna, Tulcea, Mehedinti, Valcea, Vaslui, Dambovita
  • Miercuri (2.III, 9.III, 16.III, 23.III, 30.III, 6.IV, 13.IV, 19.IV): Salaj, Iasi, Brasov, Ialomita, Timis, Dolj, Braila, Bacau
  • Joi (3.III, 10.III, 17.III, 24.III, 31.III, 7.IV, 14.IV, 20.IV): Arad, Neamt, Hunedoara, Prahova, Maramures, Teleorman, Mures, Alba
  • Vineri (4.III, 11.III, 18.III, 25.III, 1.IV, 8.IV, 15.IV, 21.IV): Cluj, Buzau, Sibiu, Bistrita, Arges, Calarasi, Gorj, Galati

Acest articol a fost arhivat. Din acest motiv, nu puteți posta comentarii noi.

Google Translate

Cauta in site

  • Ofiter 17.11.2017 08:42
    Grav!!! Poate la urmatoarele "greve" sindicale sa se puna si aceste ...

    Read more...

     
  • Cristian Tudorache 17.11.2017 08:19
    #67 Treziti-va! 16-11-2017 12:23 - eu nu vreau decat pace pe Pamant!

    Read more...

     
  • XAX 16.11.2017 21:18
    Uite ca asta era solutia tuturor problemelor din sistemul nistru!!modelul ...

    Read more...

     
  • Paznic 16.11.2017 20:26
    Sistemul norvegian si britanic nu ne reprezinta...si chiar si acolo ...

    Read more...

     
  • gigi 16.11.2017 20:26
    Mi se pare ca retraiesc vremurile cand fostii absolventi de scoli de ...

    Read more...

Google AdS