Sindicatul Național

al Lucrătorilor de Penitenciare

Sefu-i sef, chiar de-i revocat

badbossIn 2008, se negocia modificarea statutului special. Sindicatele aveau o influenta in ascensiune, mai aveau de luptat pana la statutul de partener social acceptat. Se produceau divergente, se aruncau amenintari. Procesul de elaborare a proiectului de modificare a trecut prin multe etape. In cele din urma, ne-am ales cu destul de multe lucruri bune in noul statut dar si cu un mandat „pe viata” al functiilor de top-management, in contrapartida fiind introdusa revocarea din functia de conducere pentru management defectuos.

Revocarea este deci un instrument care apare in doua locuri in statut, atat ca masura disciplinara cat si sa spunem, masura administrativa la indemana conducerii administratiei sau ministerului care apreciaza activitatea unui manager ca negativa si doresc sa-l indeparteze din functia respectiva, altfel decat prin procedura disciplinara, chiar daca acesta este in cadrul mandatului. Asa cum probabil stiti, eliberarea sau destituirea dintr-o functie publica blocheaza accesul pe o functie de conducere timp de 7 ani. In sistemul penitenciar, revocarea ca masura administrativa a fost aplicata in cateva randuri, pentru management defectuos.

Ministerul a raspuns la anumite spete, apreciind revocarea prevazuta la art 57 din statut ca si situatie care nu se incadreaza in sintagma „eliberare sau destituire dintr-o functie publica”, si deci cei revocati astfel pot participa imediat la concursul initiat chiar pentru acelasi post din care au fost revocati,  desi opinia este cel putin discutabila, asa cum este dealtfel si revocarea altfel decat prin comisia de disciplina. Cum se pune in practica o decizie de revocare daca nu procedand la eliberarea din functia respectiva si numirea in alta functie? Nici resursele umane nu au identificat alta solutie, dar ma rog, opinia asumata de MJ, poate fi invocata acum de toti salariatii din sistemul penitenciar aflati in conditii similare. Prin urmare, candidati, dragi revocati, candidati!

Document atasat

Acest articol a fost arhivat. Din acest motiv, nu puteți posta comentarii noi.

Comentarii

0 #7 Ștefan Teoroc 05-11-2012 21:37
Ioane, momentul este prost ales / nu avem bani nici sa trecem strada / s-a acordat prioritate salariilor, insa tot ceea ce s-a obtinut la rectificarea asta merge ... pe salarii / vedem cu ce-om plati darile / sa treaca electoralele si reluam treaba cu statutul / acum nu este propice nici dpdv al riscului ca un proiect legislativ care atinge statutul sa nu cumva sa se transforme intr-un bumerang
0 #6 Ioan 05-11-2012 21:30
Stefan, ce facem, ne miscam ?
Dialog pentru identitatea noastră – Ne dorim să fim poliţişti de penitenciare sau nu?
0 #5 finul Alecu 05-11-2012 10:56
Cred a revocarea e un pic..foarte putin diferita de destituire sau eliberarea din functie.Cred ca revocarea din functie nu poate avea conotatiile unei sanctiuni,deoar ece ea funtioneaza in cazul unor numiti(imputern iciti)care,chia r daca au probleme de management,vina n-ar fi in totalitate a lor..(ci celor ce i-au numit, glumesc) ei nefiind titularii de drept ai functiei respective,ci,m ai degraba,niste persoanecare incearca sa scoata din impas.. un caz Numitii(imputer nicitii) pot raspunde penal,dar prea putin administrativ pastrindu-si functia detinuta anterior,fie ea si de conducere.Neavi nd efectele unei sanctiuni,ei,nu mitii,sint 'curati' si pot participa la concursuri
0 #4 finul Alecu 05-11-2012 09:34
Revocarea cred ca functioneaza mai bine in cazul celor imputerniciti.. sau cum era odata, cind te aflai 6 luni cu termen de incercare,ptr o functie de conducere,desi era ocupata prin concurs...In cele 2 cazuri are loc revocarea din functie ,cind respectivul nu confirma.Cazul 2 nu mai e de actualitate.
0 #3 Un agent 03-11-2012 20:13
Domnule presedinte, de proiectul legii pensiilor militare ce se mai vehiculeaza?Ori a fost doar o ,,bombonica" de campanie electorala?P.S. :Scuze pentru ca nu are legatura cu subiectul articolului.
0 #2 vandalu2008 03-11-2012 16:28
Am verificat câteva statute pe sectorul public și vreau să vă zic cum că nu prea am întâlnit revocarea din funcția de conducere ca sancțiune disciplinară. Într-o anumită măsură, dacă vreți, ea este cuprinsă deja în sancțiunea de trecere într-o funcție inferioară.
Pe această problemă putem face o dezbatere de lungă durată.
0 #1 vandalu2008 03-11-2012 16:20
Problema vine de fapt de la o mare eroare făcută de ”specialiștii” DCEAN. La o modificare a 293, în 2008 probabil, au inserat între sancțiuni revocarea din funcția de conducere. Nu e chiar așa grav, chiar dacă era prevăzută deja ca măsură administrativă. Problema cea mare e că nu au dat atenție articolului cu radierea sancțiunilor disciplinare, care a rămas în forma anterioară, astfel revocarea ”preluând” efectele destituirii, cei 7 ani.
De aici, ulterior, înceracrea de translatare a acestor efecte și către revocarea administrativă.
De alftfel, având în vedere legislația care nu prevede un termen consacrat pentru încetarea raporturilor de serviciu, lit. g) a art. 11 din 293: ”nu au fost eliberate din motive imputabile sau destituite dintr-o funcţie publică în ultimii 7 ani;” are dacă vreți intenția de a opri intrarea în sistem a persoanlelor care au pierdut definitiv o funcție publică în ultimii 7 ani, adică au fost dați afară din sitemul penitenciar, din poliție, armată,megistra tură, etc., respectiv dintr-o instituție în care dețineau o funcție publică.
Este total contraperforman t pentru instituție și imoral din punct de vedere profesional ca pe un om revocat dintr-o funcție de conducere să-l ții pe bară 7 ani. Mai bine-l dai afară și începe o altă carieră.
Deci, cam despre asta este vorba și despre prevederile ambigui din 293, de genul ”conform prevederilor prezentei legi”, opera acelorași specialiști.

Google Translate

Cauta in site

  • buburuza 20.11.2017 09:02
    D-le presedinte Teoroc aveti un draft al HG sau cum s-o numi "vrajeala"aia ...

    Read more...

     
  • ANTONIA 20.11.2017 08:23
    Ca arunca toata mizeria facuta de ei pe seama angajatorilor din ...

    Read more...

     
  • Ofițer 20.11.2017 07:07
    De ăștia ca tine, cu o mentalitate obosită, plini de frustrări să ...

    Read more...

     
  • Ofițer 20.11.2017 07:05
    Ce părere bună ai despre tine! Dar ore de ce ai rămas doar acolo ...

    Read more...

     
  • StefanStefan 19.11.2017 23:53
    Acești oameni nu merita sa fie împușcații in țara aceasta, ar pata ...

    Read more...

Google AdS